Etichete
La fiecare început de septembrie, mă minunez de câteva lucruri și mă încearcă stări ca și cum le-aș trăi de fiecare dată, pentru prima oară, deși sunt aceleași, fără excepție. Doar eu sunt altfel, cu fiecare septembrie ce mi se-așează blând pe tâmple.
Fiecare zi aduce o lumină atât de frumoasă încât pur și simplu m-aș dizolva în ea. Caramelizează totul în jurul ei și împrăștie dulceață de vanilie pe fiecare lucru întâlnit. Caut să absorb fiecare strop de lumină ce se așează, curată, pură sau filtrată de nori, de frunze, de falduri ample de draperii sau de pleoape grele. Diafania pe care o creează în fiecare cadru este de nesuportat. Lumina asta doare pentru că nu poate fi cuprinsă. Caut s-o iau cu mine, în mine și nimic nu mă tulbură mai tare ca neputința de a o încorpora sau a o materializa cum nici eu nu mă pot risipi în ea.
Liniștea lui septembrie mă neliniștește până dincolo de plăselele sufletului. Atmosfera calină și blândă deși are un efect tranchilizant asupra minții mele, îmi răscolește sufletul și-mi îngroașă sângele în vene. Liniștea lui septembrie mi se ghemuiește undeva în spatele sternului și-mi gâtuie fiecare răsuflare. Mă țintuiește, mă amorțește și mă lasă mută într-o amăgitoare lene.
Sunetul și mirosul ușor înecăcios al frunzelor ce-ncep să moară. Se pornesc foșnind agale, apoi se întețesc scrâșnind și strigătul rupturii din creangă se metamorfozează până-ntr-acolo încât totul se topește într-un soi de misă funebră ca mai apoi, ușor-ușor, să devină străvezii, translucide și imperceptibile până la disipare.
Totul în jur începe să capete halou dar mai ales volum, conținut, culoare, textură și miros. Totul devine organic, totul se întrepătrunde, se țese cu fire invizibile, una se topește-n alta și totul respiră și transpiră.
Rotund. Auriu. Moale. Umed. Viu. Reavăn.
Mirarea, începe și se sfârșește, într-o lungă seară de septembrie, așa:
Andree-înger, m-ai botezat în elixir de toamnă… Nu ştiu al cîtelea nor e cel pe care plutesc, m-ai penetrat în toate cortexurile posibile. Toamna e-a ta şi tu eşti toamna, îngemănate indestructibil. Ahhhh!!!
ApreciazăApreciază
Dragoș, poate că acest septembrie despre care am scris, să fie totuși al meu. Și eu să fiu totuși a lui. Dar, fără îndoială, se îngemănează cu un septembrie al tău. Altfel, ar fi inexplicabilă „penetrarea în toate cortexurile posibile”, fără o minimă recunoaștere-n toate și fără empatie.
Să ne fie toamna bogată, Dragoș!
ApreciazăApreciază
Cum aş putea să te contrazic… Să ne fim bogaţi unii-altora, în toamnă şi-n tot! 😉
ApreciazăApreciază
Septembrie..metamorfoza funesta si liniste absurda. Alte mirosuri, alte trairi….suferinta si din nou liniste. Superb! :
ApreciazăApreciază
Ai crede că-ntr-un astfel de septembrie trăit și descris, se furișează mirosul morții și-al tristeții. Dar NU! Miroase a viață, peste tot! Și-a bucurie plină!
ApreciazăApreciază
Morfina dinaintea iernii. 🙂
ApreciazăApreciază
Doar dacă știi cum s-o administrezi 🙂
ApreciazăApreciază
..in septembrie ascult Chopin. 🙂
ApreciazăApreciază
Ascultă-l toată viața! 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt deja cativa ani. 🙂
ApreciazăApreciază
Și să-ți mai fie mulți și sănătoși!
ApreciazăApreciază
Te invit pe la mine..pe blog. 🙂
ApreciazăApreciază
Am să ajung și la tine! Serile de septembrie sunt foooarte lungi 🙂
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Astept sa mai scrii ceva! 🙂
ApreciazăApreciază
Uof, îmi pare rău că te dezamăgesc dar eu am un ritm al meu din care, oricât m-aș strădui, nu pot ieși! Cel puțin, nu în această perioadă! Dar, rar tac mai mult de-o lună..sau, hmmm! Parcă am tăcut chiar și mai mult de-atât!:) Îmi revin eu!!
ApreciazăApreciază
Sunt pe-aici, oricum 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! E bine să știu asta! 🙂
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Ador septembrie. Și ador cum adori tu această lună minunată. 🙂 Cred că de aceea am ales să mă nasc la începutul ei… 😉
ApreciazăApreciază
Tu, Ancuță, te-ai născut dintr-un astfel de septembrie! Porți cu tine toate minunățiile lui dar mai ales LUMINA!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Îți răspund la fel, cu drag!
ApreciazăApreciază
ai reusit sa creezi aici exceptia de la vorba aia care zice ca „o mie de cuvinte nu fac cat o imagine.”
tu ai creat din cuvinte o mie de imagini pe care numai ochiul sufletului le stie.
mda. m-ai facut sa-mi doresc sa ma fi nascut in septembrie… desi iubesc luna martie in care mi-am facut intrarea pe lume.
e ceva!
ApreciazăApreciază
Ce înseamnă să fii profund vizual!:) Și ochiul sufletului tău și-a deschis propria simeză, o galerie întreagă de imagini blânde! Știam eu că vezi! 😉
Sunt născută vara, în plină vară. Sunt o ființă complet solară. Dar fiecare septembrie (cu precădere el, față de suratele lui tomnatice) are în el ceva magic. Inexplicabil. Și oricât m-aș strădui, e indescriptibil în cuvinte. Cred că doar se trăiește. Și atât! 🙂
ApreciazăApreciază
sa traim deci.
😉
ApreciazăApreciază
E obligatoriu, nu opțional! 🙂
ApreciazăApreciază
Tu scrii minunat, stii, nu?? M-ai topit cu totul. Imi esti asa draaagaaaa!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! Venind de la tine, tu cea care scrii infinit mai frumos, aprecierea devine balsam pentru suflet!
Ba tu mi-ești dragă!!! 🙂
ApreciazăApreciază
Hola A! 🙂 Toamna e anotimpu’-mi preferat din copilarie… Ador jocurile tale de cuvinte, deja titlu’ promite… 🙂 nu-s genu’ sa ma „lungesc” sau sa ma „lalaiesc”, asa ca voilà: pentru textu-ti tablou si muzica lu’ Chopin(éhéhé, stia ea Georges Sand ce stia…) – profa-ti ofera un 20/20, pen’ca asa se noteaza-n Franta… 🙂
– – –
sanatate si bafta-n toate! 🙂 rima intentionata si chiar voluntara… 🙂
sa ai o toamna colorata cu nuante optimiste… à+, l’Artiste! 🙂
ApreciazăApreciază
Hola, querida! 🙂
Mulțumesc pentru aprecieri, Melanie! Și dacă mi-ai dat un 20/20 (ciudat sistem de notare!) eu mi-l iau și mi-l așez, mândră, în carnetul de note:)
Să-ți fie preferata toamnă, caldă, aurie și bogată – ca sufletul tău!
ApreciazăApreciază
Alooo! Ce mă fac? Am cetit la tine și am uitat de ce nu îmi place mie toamna!
Minunat ai scris, Andrușco!
Muah!
ApreciazăApreciază
Haidi, măi, Dagatho! Cum? Nu-ți place toamna? Nici mie:))) Dar nu mă las 😛
ApreciazăApreciază
Nu te lăsa, neicusorule!
😆
Stai să văz dacă poci pentru ca să îți fac concurență serioasă 😀
ApreciazăApreciază
Ohooo, tu EȘTi o concurență serioasă! D-aia îmi ești și așa de dragă 🙂
ApreciazăApreciază
Zăăău??? I was only bluffing!!!!
Acu’ sigur trebuie să demonstrez, nu???
😀
ApreciazăApreciază
Nuuu, mie personal nu trebuie să-mi demonstrezi nimic! Eu pur și simplu știu că poți și știu că știi 🙂
ApreciazăApreciază
🙂
Știu…
Just teasing you 😉
Oricum, știi că îmi plac provocările. Așa se explică răspunsul de mai sus 😉
ApreciazăApreciază
Doar mie nu-mi place septembrie asta? Frig matinal, muci taras, sosete, patura groasa, iarba uda…Am schimbat romantismul pe reumatism.:)
ApreciazăApreciază
Nu, bre, nici mie nu-mi place, dar domnița asta scrie prea frumos aici! 😉
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, sis! 😉
ApreciazăApreciază
Muah! 🙂
ApreciazăApreciază
Păi, Adelino, dacă ții morțiș să vezi doar partea cu frigul și mucozitățile…apăi, ce să zic io! 🙂 Glumesc! Sunt și lucruri frumoase în septembrie, chiar și cu șosețele și păturică groasă până la gât:)
ApreciazăApreciază
Cand am vazut titlul m-am gandit ca urmeaza o poezie 🙂 Ar fi bun pentu versul de deschidere.Oricum, randurile scrise de tine sunt poezie.Chiar daca nu-s versuri.
E o liniste ciudata in luna asta.Dupa agitatia verii, calmul straniu ma duce cu gandul spre contemplare, spre introspectie.
ApreciazăApreciază
Am stat și m-am gândit și cred că titlul îți amintește de „Duios Anastasia trecea” 🙂 Dar nu este o poezie ci o nuvelă a lui D.R. Popescu, după care s-a făcut și un film, cu Anda Onessa:) Eu, sunt departe și de poezie dar și de nuvelă 😛
Așa zic și eu…e o perioadă de contemplare, de care eu mă tot las sedusă de ceva vreme încoace…
ApreciazăApreciază
romanticoaso!
ApreciazăApreciază
Neeeah, ți se pare! 🙂
ApreciazăApreciază
eu chiar cred sincer ca esti. cred ca in adancurile sufletului tau imi dai dreptate. dar cum sa recunosti aici, in vazul tuturor? 😛
ApreciazăApreciază
Nuuuu, nu ai înțeles! 🙂 A fi romantic nu este în niciun caz un handicap sau ceva ce vrei s-ascunzi! De ce nu aș recunoaște-o? Am avut și am parte de momentele mele de romantism. Și-mi plac, și nu le-ascund 🙂
Dacă romanticul din tine a încasat toamna mea în felul acesta, e bine. Eu, la fiecare început de toamnă, îmi ascut simțurile, stau cu ochii larg deschiși și cu urechile ciulite să o aud când vine…ei, da…și când vine, vine însoțită de tot ceea ce am (de)scris! Sunt o persoană vizuală și-mi place să observ.
Romantic sau foarte romantic (aproape de clișeu:) ar fi fost să găsești acolo, imbricat prin text, alei cu pași la unison și mâini înlănțuite, săruturi moi, parfum de miere și gutui, atingeri și mângâieri prin părul mătăsos mirosind a frunze și a reavăn, lumina ce se-așează pe pielea catifelată, etc:)
Nu, nu am zis că nu sunt! Sunt! Dar nu de data asta!
ApreciazăApreciază
sunt un indragostit fara leac, de toamna… iar descrierea ta, ma face, sa simt septembrie si mai adanc sapat in sufletul meu… asa ca… ma fac mic… si ascult pianul… andante… este Chopin… este toamna… este septembrie…
ApreciazăApreciază
Touche! 🙂
E bine așa. Ovi! Iubește-o, privește-o, ascult-o…andante! E și toamna ta!
ApreciazăApreciază
Toamna … melancolie … amintiri … trairi … e speciala pentru mine, desi ador vara cu toata nebunia ei!
ApreciazăApreciază
Eu tot cu vara mă-mbrac mai bine! Dar nici toamna asta nu se lasă mai prejos și mă tooooot seduce 🙂
ApreciazăApreciază
lasa-te sedusa … e o toamna frumoasa … ne mai stinge dorul de vara …
ApreciazăApreciază
Ufff… măi… ai scris fix în perioada în care nu mi-am văzut capul de treabă de am crezut că am sărit şi peste septembrie şi peste octombrie ba şi peste o jumătate de noiembrie, aşa ceţos şi cenuşiu învolburat mi-era totul în jur. Şi de-aia n-am semnat condica „la zi” 😳 Acu’ mi-am mai pus din treburi la punct şi parcă-ncep, încet-încet să simt şi eu un început domol şi blând de toamnă. Şi cât mă dau eu de pragmatic, la început de toamnă parcă mă-ncearcă aşe un je ne sais quoi cu iz ba de melancolie şi-ncremenire, ba de bilanţ pentru ce-a fost şi gânduri de nou început de drum, exact ca frunzişul unui pom în care se amestecă sute de nuanţe.
Hai să avem o toamnă frumoasă, după sufletul şi dorinţele fiecăruia !
ApreciazăApreciază
Dane! Nu te-ai prins că nu trebuie să semnezi condica la mine?:)
Șezi blând cu je ne se quoi-ul tău, odihnește-te, visează sau fă bilanțuri. Fă ce știi tu mai bine și ce-ți face plăcere:)) La mine e ușa deschisă, indiferent de anotimp!
Hai să-ți fie toamna blândă și ceva mai așezată! 🙂
ApreciazăApreciază
Mai că mă faci să uit de nostalgia verii și să mă bucur de miros de plop umed! 😉
Pup pe fugă… :*
ApreciazăApreciază
Veri gud! 🙂
Pup înapoi, pe fugă și eu! 🙂
ApreciazăApreciază
Parcă ne gonește Toamna cu făcălețul, zău! 😆
Să-și fie sfârșitul ăsta de săptămână tihnit și frumos… 🙂
ApreciazăApreciază
Bursucelule…mi-o fost tihnit pe naiba:))…am muncit și-am alergat de mi-a ieșit sufletul, dar nu mă plâng! 🙂
ApreciazăApreciază
Ah, suntem surioare ăn asta, deci… Mi-s stoarsă ca o lămâie, dar tot mă bușește râsul numai la gândul că bietului Sisif i-a fost dat să se reîncarneze într-un Bursucel! 😆
Mai încerc o dată – poate marțea asta ți-o fi mai bine?! 😕 Sper din tot suflețelul… 🙂
ApreciazăApreciază
A fost septembrie asta al tau,frumos.
Interesant cum ai reusit prin septembrie sa-l penetrezi pe Dragos in cortex. Poate insasi toamna este penetratorul vostru din poveste. Septembrie este intaritorul de cortex al verii. Omul este totusi in contratimp cu natura. Dupa ce s-a rasfatat goala sub plapuma calda a iernii zana zapezilor incepe sa se intinda gandind la visul frumos de peste an(primavera) Se scoala si incepe a se imbraca si a se creiona in pastelate culori. Isi face planuri de promenada in cautarea unui iubit. Vesela isi ia poseta si straiele din verdele crud al frunzelor. Pe cararile prafuite ea unduiaza ca o felina si isi prezinta noile modele de rochii ca la o adevarata parada de moda a verii.Isi gaseste iubitul.Nimeni altul decat soarele, spre privirea plina de invidie si gelozie a lunii . Iubitul ei nestatornic isi indreapta privirile spre alte zari. Zana se intoarce obosita acasa . Se tolaneste pe canapea isi arunca pantofii obositi si mantia de frunze. Ii curg lacrimile de ciuda iar umezeala lor pareaza covorul cu picaturi ruginii. Se resemneaza se dezbraca in fatza oglinzii. Prin palpairea lampii pe peretii galbeni se disting siluete de femeie coapta dornica de mangaieri si vise erotice Goala se acopera cu plapuma calda a iernii si viseaza la primavera. Voi sunteti aidoma zanei anotimpurilor doar ca actiunile sunt inversate
ApreciazăApreciază
Hmmm! A fost septembrie acesta al meu frumos dar nu prea mai e, cu atâta ploaie și frig. Surata octombrie e mai înverșunată. Nădăjnuiesc la clemență din partea toamnei ăsteia:)
Gheorgică, interesantă extrapolarea sau mai bine zis metamorfozarea anotimpurilor într-o femeie (cât e ea de zână) ușor șturlubatică și cu hachițe. Dar vezi tu…cred în ciclicitatea imuabilă a anotimpurilor dar nu și în a femeii. A touch of my wisdom 😛 Cumva, din același motiv, ai spus și tu că noi, femeile, avem acțiunile inversate…dar nu inversate cât inconsecvente:))
Altfel, frumoasă povestea ta. Rochia verde crud e una din preferatele mele.
Te mai aștept cu astfel de povești, așa să știi! Chiar îmi plac gândurile tale!
ApreciazăApreciază
Natura este ca noi. Adica invers,noi suntem ca ea. Femeia este ca si natura in intelepciunea mea. Mai ciclica decat barbatul. Femeia intinereste in fiecare luna. Suma viciilor ramane constanta. Natura are si ea viciile ei.Anual ea se echilibreaza ca sa se poata dezechilibra iar. Un fel de hutza hutza cu natura.Ca sa inteleg simtirea ta lacustra acum ma uit dar nu te vad pe http://www.mobotix.ro/live-ro-p-3.html
Fac un exercitiu de imaginatie. Suntem pe o bilutza magica care se plimba aiurea prin spatiu. Pe ea doua monitoare legate de un fir de atza si doua suflete care asteapta vesti bune si un pik de caldura. Da inconsecventa si surprinzatoare. Un fel de canutza om sucit.
ApreciazăApreciază
Ai prins ideea. Cănuță om sucit e bine zis! Dar tot nu cred că suntem ca natura și nici natura nu e ca noi. Suntem mai afurisite:)
Mă cauți și nu mă găsești? 🙂 Ah, ba da… m-ai găsit. Sunt la capătul celălalt al aței, mă vezi? Mă simți?
ApreciazăApreciază
Ai dreptate,,mai afurisite,, O femeie poate fi contrazisa doar intr-un singur fel ,, da mami draga asa este cum spui tu,,.
ApreciazăApreciază
Nu stiu cum am reusit sa postez anonim,dar nu ma mai mira . Poti relata o actiune a ta de canutza om sucit?
ApreciazăApreciază
Acum că zici…nu-mi vine niciuna-n cap. Dar promit că dacă mă împiedic de vreuna, aici mă-ntorc, pe loc, să ți-o povestesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Nu știu cum, dar ai reușit-o:) Mie nu-mi place să fiu așa contrazisă! Mie îmi place..la greu, cu argumente adevărate!! 🙂
ApreciazăApreciază
Pfuai! Femeie adevarata nu nebuna. E toamna si e sezonul spartului de nuci. Esti o comoara, mai ceva ca Rosia Montana
ApreciazăApreciază
Fără să mă dea modestia afară din casă (nu-i tocmai cald pe-afară!) – știu că-s o muiere dată dracu’ 🙂
ApreciazăApreciază
Frumoasă Andreotti, mi-ai făcut-o pe Dacti să plângă la şase dimineaţa. Nu e frumos! 🙂
Ai un blog minunat.
ApreciazăApreciază
Mă iartă, Nono! Nu am vrut să se întâmple asta! 🙂 Pesemne că Dacti empatizează cu mine și simte la fel!
Dar la șase dimineața?? Tare matinali mai sunteți! 😛
ApreciazăApreciază
Nu, draga mea, nu suntem doar atât de matinali! Suntem şi mai şi. La şase dimineaţa Dacti citea blogul tău, dar la cinci îşi făcea cafeaua!!!
Între timp, m-am lămurit: nu plângea fiindcă muzica aia ar fi tristă (mie chiar nu mi s-a părut tristă), ci fiindcă a cântat-o şi ea. Când avea şaişpe ani. Cel puţin aşa mi-a zis! Deşi e posibil să mintă. Dacti nu e genul care să fi avut vreodată şaişpe ani.
ApreciazăApreciază
Eu la cinci dimineața, abia mi-o strângeam mai bine în brațe pe Fluffy (oița mea de pluș), dormind dusă cu capul afundat în Jazzie (ursulețul meu de pluș).
Aș ucide să știu să cânt la pian, nu doar Nocturna aceea, ci chiar și Melc, Melc…dar nu-i spune lui Dacti 🙂
Eu nu cred că minte…
ApreciazăApreciază
Pingback: Când s-a făcut și n-am știut ne-vară? | Cu capul în nori...