Mă știai, m-ai vrut și m-ai avut atunci când m-ai strigat pe nume urlând din ventriculul stâng, cel mai îndepărtat și rotund.  Dar, mai ales, atunci când ai dat de gustul de fier al sângelui din pocal și l-ai băut ca pe-un vin deși știai că erupe din tine, din carne și țesut necrozat, țâșnindu-ți din vine de dorul de mine.

În fiecare gând imund și-n fiecare vis geros te-ai învelit cu mine.
Te-ai scufundat adânc și moale în vidul amniotic al uitării de sine 
și te-ai hrănit cu sete oarbă din caldele-mi enzime,
iubindu-mă atât de vârtos
de-a secat și lumina în mine.

ALBASTRU

Alergându-ți nebună prin vene, 
m-ai răstignit în ventriculul drept și m-ai zidit în sept,
de teamă să nu mă pierzi, între două secunde,
și ca la fiecare chemare 
să-ți fiu vie ofrandă pe altarele-ți verzi și fecunde,
în care descătușarea ți-e singura rugă.

Mă cauți în toate și mă iubești-ntruna,
într-o singură noapte,
sorbind molatic din coapsele-mi fine, 
tainul dorit plin de morfine,
agonizând spre dimineață ca zeii-mbuibați
de-atâta ambrozie, de-atâta nectar,
că până și eu uit de mine amintindu-mă-n tine
și nu știu ce dracului-mi faci
de curge atâta albastru din mine.

                                             ♠♠♠♠♠♠♠♠♠♠

Hai, dă-i play tangoului ăsta, ascultă-l și privește-l. Acum citește iar.