Mă știai, m-ai vrut și m-ai avut atunci când m-ai strigat pe nume urlând din ventriculul stâng, cel mai îndepărtat și rotund. Dar, mai ales, atunci când ai dat de gustul de fier al sângelui din pocal și l-ai băut ca pe-un vin deși știai că erupe din tine, din carne și țesut necrozat,                                                                   țâșnindu-ți din vine                                                                                de dorul de mine.

În fiecare gând imund și-n fiecare vis geros te-ai învelit cu mine. Te-ai scufundat adânc și moale în vidul amniotic al uitării de sine și te-ai hrănit cu sete oarbă din caldele-mi enzime,                                                                                         iubindu-mă atât de vârtos                                                                    de-a secat și lumina în mine.

ALBASTRU

Alergându-ți nebună prin vene, m-ai răstignit în ventriculul drept și m-ai zidit în sept, de teamă să nu mă pierzi, între două secunde, și ca la fiecare chemare să-ți fiu vie ofrandă pe altarele-ți verzi și fecunde,                                                            în care descătușarea                                                                                ți-e singura rugă.

Mă cauți în toate și mă iubești-ntruna, într-o singură noapte, sorbind molatic din coapsele-mi fine, tainul dorit plin de morfine, agonizând spre dimineață ca zeii-mbuibați de-atâta ambrozie, de-atâta nectar că până și eu uit de mine amintindu-mă-n tine                                                                                       și nu știu ce dracului-mi faci                                                               de curge atâta albastru din mine.

                                             ♠♠♠♠♠♠♠♠♠♠

Hai, dă-i play tangoului ăsta, ascultă-l și privește-l. Acum citește iar.