Urăsc lumea, lunea și luna ianuarie. De când mă știu mi-am dorit ca luna asta s-o trăiesc fără lume, fără nume ci doar în pură hibernare, într-una verde crudă, așa cum doarme sâmburele-ntr-o caisă udă și explodând târziu, în primăvara nudă. Mi-e somn întruna și în doi și nu doar lunea.

Sunt bine.

În prima lună, aud bătându-mi în tâmplă câte două-trei întrebări pe zi. Nu în zi de luni, – mai rău! –, în zi de înțelepciuni. Așa e ianuarie, cu tâmple palpitânde de întrebări pervertite-n întâmplări mai mult sau mai puțin (ne)în-Tâmplate, (ne)împlinite, (ne)cuprinse și asta doar pentru că nu au fost promise. Și nici scrise, ci proscrise.

Da, sunt bine.

Întrebări sucite scurt, rostogolite mut, date de-a dura, de-aici încolo, de-a dura-n gol, în Do bemol, cu cercetări și procesări, priviri mirate cu ochi noi cu gene lungi și pleoape moi, și-apoi întoarse pe un drum întortocheat înspre sine aruncat. Punct ochit, punct lovit. Efect de bumerang. Zbang!

Zău, sunt bine!

Și vrei să dormi. Și ațipești. Și toate întrebările întind din aripi și se pregătesc de zbor, iar zborul lor te duce viu spre mâine și iară știi. Cam tot ce s-a întrebat, ce s-a răspuns sau ce s-a mai tăcut. E marți. Dar nu e Martie. Cum să te-mparți? În părți egale. Una de zi și una de noapte. Ambele urlate cu poftă în strigăte de șoapte. La ce să visezi dacă întrebările sunt coapte și-n tine n-au niciun răspuns?! De nepătruns.

În rest, sunt bine.

Exact cât ți-e și ție în luna asta somn.

Nu vreau să vin din mine înspre mâine ci vreau ca luna asta să stau închisă-n mine, să m-adorm. Să dorm cum doarme sâmburele-ntr-o caisă udă. Sau ca o dudă. Dar explodând târziu, în primăvara nudă.

Nu este o postare tristă. E aproape fericită într-o lună de ianuarie cu patru luni și lume. Întrebările… cam toate mi le-am pus. Poate într-o zi de luni, vreodată, sau nicicând, sau de îndată, voi găsi pe sub vreo piatră, un răspuns.

Nimic nu-i nou. Eu doar ce v-am mai spus.

♠♠♠♠

Anunțuri