ignoranta | Cu capul în nori

Etichete

Nu, nu sunt depresivă. Nu încă. Sunt excesiv de leneşă.

Ora 10.00 – Stau de azi dimineaţă în vârful patului cu laptopul în braţe, cu ceva de ciugulit şi cu un ibric plin cu vreo 10 ceşti de cafea şi să mor io dacă îmi vine să mă dau jos. Cu ochii prin laptop, răsfoind presa, mailul, facebook-ul, s-a făcut ora 12.00 şi ceaşca 1 şi 2 de cafea s-au dus.

Ora 12.30 – Închid ochii rupţi în laptop şi ascult muzică, un jazz – încep să adulmec fiecare instrument în parte. Mai întâi le identific apoi le asociez cu diverse emoţii/sentimente/adjective, le ţin minte şi-apoi le înşir în ordine ca mărgelele pe aţă. Am aşa: pian – iubire, sax alto – curaj, drums – ură, contrabas – gelozie. Pe sfoara mea s-au înşirat aşa: iubireeeeeee, iubireeeeeeee, ge-lo-zie, ge-lo-zi-e, ură/ură/ură/ură/, cuuuuuraj! Într-un final, mi-am dat seama că nu-mi ajunge sfoara pentru câte mărgele am – ceaşca 3 de cafea îşi întinde aroma spre mine.

Ora 14.00 – Am amorţit vreo 40 de minute cu ochii în bradul meu de crăciun şi am decis că e important să-mi număr beculeţele (atâta am, atâta număr!), din curiozitate. Cred că am început număratoarea de vreo 10 ori şi am descoperit cu stupoare că nu ştiu să număr mai departe de 67. Tot îmi dă cu zecimale, cu virgulă, cu perioadă. Mi-am dat seama că e ca număratul oilor şi cum dădea el somnul să vină iar, ameţită de jocul beculeţelor, am decis să-mi curm suferinţa cu un simplu calculator. Știam că am 4 instalaţii în brad, am săltat un ambalaj: 1 instalaţie/ 72 leduri – 4 X 72 = 288 de beculeţeeeeee! Ce simplu era. Am fost cât p-aci să-mi pun creierii pe bigudiuri într-un mod complet iresponsabil. Ceaşca 4 de cafea a dispărut subit şi dintr-odată, amestecată cu tigarea 8. Sau 9.

Ora 14.40 – Să-mi fac „To do list”-ul pentru anul ăsta sau să nu-mi fac? M-am chinuit ceva până să iau o decizie pe care de fapt n-am luat-o. Obişnuiam să o fac dar pentru că mai nimic din ce îmi propun nu-mi iese, în ultima vreme, mă gândeam să n-o mai fac. Păi, am intrat aşa, în 2012, fără nicio perspectivă, fără niciun task, fără nicio dorinţă? Parcă nu mă-ndur să mă las așa, fără orizonturi. Şi-am ţinut-o tot aşa vreo 30 de minute. Salt agenda de lângă mine, fac două bileţele: DA şi NU. Acum pune-le în ceaşca goală, ameţeşte-le şi fă-te că tragi la marea tombolă. Am tras. NU. Mai bine! Și-aşa, se pare că într-un final, toate dorinţele mele şi-au găsit rezolvarea ca prin farmec – tot ca prin farmec s-a făcut nevăzută şi cafeaua 5.

Ora 15.30 – Ciorbă de perişoare. Mmmmmm, buuuună! Goală. Ea, nu eu! Fără pâine. Fără smântână. Fără ardei iute. Ţigarea 18 a intrat cam greu după doar o ciorbă dar i-a sărit în ajutor cafeaua 6.

Ora 16.20 sau pe-acolo – Mi-am luat iar laptopul în braţe să scriu şi-mi torn ceaşca 7 de cafea. Mda! Nu ştiu ce să scriu. Închid ochii şi s-a făcut brusc noapte dar e absurd să mă apuc să caut stele, sau idei, sau muze, că nu-s! Deschid ochii. S-a făcut zi dar e o ceaţă lăptoasă. Ah, nu e ceaţă afară – e a 20-a ţigară care arde lângă ceaşca 7 de cafea. Singura acţiune pe care o pot face este să trag cu nesaţ un fum şi să sorb cu poftă o înghiţitură.

Ora 17.00 – Dau drumul la TV – ştiri, ştiri, ştiri. Zapez. Știri, ştiri, ştiri. Zapez. Talk-show, serial coreean, film, recalme, reclame, ştiri. Închid televizorul. Buuuun! E linişte. Nu! Nu e! Tic-tac, tic-tac. Ceasul ticăie cam tare. Dau drumul la muzică iar şi sorb încetişor şi încrezătoare ceaşca nr. 8 plină de cafea.

Ora 17.40 – Îmi iau rebusul. Primul careu nu-mi place! Altul. Hmmmm… Ăsta pare interesant, ia să vedem, definiţia 1 orizontal: „Talpa ţării supusă la munca de jos”, din 4 litere. Mda, nu ştiu. Altă definiție: „Generator de energie pentru construcţii faraonice”, nah!, mai bine alta: „Titlu de proprietate cu pecete voievodală” la 8 orizontal… ufffffff! „Manifestare a opoziţiei soldată cu tulburări”… ai, hotărât lucru, singura cu tulburări de aici sunt eu. Sunt pulbere. Nu pot (dez)lega nimic. Ceaşca 9 îşi întinde toarta spre mine, deznădăjduită.

Ora 18.30 – E întuneric afară. Rău. E întuneric și în camera mea. Rău. E întuneric, întuneric și în capul meu. Rău, rău. Ultimile 2 ore le-am pierdut înecată în idei, senzaţii, păreri de bine şi de rău şi în prea multul fum provenit de la anexatele ţigări ale ceştii de cafea nr. 10.

S-a dus o zi. O zi dintr-un an nou, dintr-o primă lună, dintr-un semi început de săptămână. Unii îşi fac planuri, proiecte, întemeiază familii, pun deoparte, aleargă animaţi de dorinţe şi vise. Eu zac, dorm şi sunt într-o stare vecină cu coma. Lenea vrea să se dea la schimb cu depresia unei zile trăite degeaba. Dar, nu o las, nu mă las.