Prolog redundant

Etichete

ceas, eric freitas, gând din cuvânt, rubine, TIMP

          Zdrobește-mi lutul deznădejdii

          și suflă-mi pulberea încrâncenării-n stele,

apoi croiește-mi din hlamida nopții plină de primejdii,

un alb corset cu coaste de oțel înfipte-n plăsele.

Descântă-mă și smulge-mă din lanțurile ruginite-n beznă

și fă-mă să adorm adânc în calde molcomiri,

întoarce-mă apoi

și învelește-mă cu aripa ivită-n gleznă,

neîncercată încă de triste amăgiri.

Abia târziu, spre dimineață,

înapoiază-mă în palma-ți tremurândă,

înlăcrimează-mi ochiul înrobit de ceață

și iartă-mi tâmpla dreaptă aiurândă,

învinsă-n somn de-amarul din dulceață.

Am nimicit sărutul mut, strivindu-l pe buzele-ți divine.

Chiar sângerând, tu ia-l; transformă-l cu iubire

în doisprezece ore cardinale cu rubine

și-aruncă-le-n cadranul ticăind a săvârșire,

în care secundarul naște minutele virgine.

Și-n domul nou al timpului fără de timp:

  Orbirile îneacă-se-n în sacrele lumini,

  Durerile prefacă-se-n cânt de heruvimi,

  Tristețile smulgându-se din rădăcini,

  Poverile înnoadă-se în mărăcini.

Salvează-mă. Ba nu. Mai bine lasă-mă.

Tu nu vezi că pe mine

mă mistuie zădărnicia

mă miruie despătimirea

mă mistuie încercuirea

mă miruie zădărnicirea?

…și nu-i aşa că pot să las acest gând din cuvânt neterminat, aşa, singur, ireal(ia), fără sfârşitul lui, înainte să-l termin vreodată de gândit? Uite că pot.

Reproducere după unul din ceasurile create de Eric Freitas.
Schiță în creion & pată roșie-rubinie de acuarelă.

Anunțuri

Cum îmi bate ceasul

Etichete

clipă, geo bogza, TIMP

”Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata Universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt.”

Geo Bogza

Timpule, încotro?

Etichete

nichita stănescu, sunt un om viu, TIMP

„Sunt un om viu.

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.

Abia am timp să mă mir că exist,

dar mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,

pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă!

Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii,

dintre mine şi lei,

dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor.

Dintre mine şi numere,

bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

E un spectacol de neuitat acela

de-a şti, de a descoperi

harta universului în expansiune,

în timp ce-ţi priveşti

o fotografie din copilărie!”

_____________________________________________

Sunt un om viu – Nichita Stănescu