Nu am vrut să scriu despre vacanță. Nu știu de ce o fac. Probabil să mi-o amintesc. M-am întors de o săptămână și după deja prea multă muncă și treburi strânse în lipsă, am uitat când a fost, cum a fost, iar relaxarea s-a risipit într-o secundă.
Niciodată nu știu exact când pot pleca, drept urmare vacanțele mele nu sunt planificate. Îmi convine așa pentru că oricum sunt o aventuroasă de felul meu și îmi plac lucrurile puse la cale din scurt, neorganizate, opusul a ceea ce mi se întâmplă în viața de zi cu zi. Așa a fost și acum. Într-o dimineață m-am trezit și am zis că vreau să mergem în Lefkada, Grecia; aveam în față o săptămână lejeră și am fi putut pleca nestresați de servici. Zis și făcut. Împreună cu un cuplu de prieteni, la fel de zăluzi ca și noi, ne-am pus să căutăm detalii despre locul ales. Insulă, plaje frumoase dar pentru cei ce practică sporturi de apă. Golfuri paradis pentru surferi, windsurfing, etc. Acum, noi suntem „paltonari” bătrâni de fel, ne plac în general toate sporturile dar doar să le privim! Așadar, în câteva ore, am schimbat destinația. Am ales Insula Corfu (sau Kerkira, pe numele ei grecesc) și ca să nu pierdem timp am intrat pe booking.com și am rezervat, fără lungi dezabateri, un hotel. Eu l-am ales și mă mândresc că am găsit un mic paradis la un preț nesimțit de ieftin! Un apartament duplex, cu bucătărie și tot ce-i trebuie, pentru patru persoane – 480 euro / 6 nopți. Să mori, nu alta!
În aceeași zi, pe la ora nouă seara, ne-am urcat deja în mașină. 13 ore de mers deloc întins, o Bulgarie dezolantă pe noapte, apoi feribot încă 1 oră și jumătate. Hotelul se afla în Sidari, în nordul insulei, la 35 km de port.
Nu știu despre ce să vă vorbesc mai întâi. Nu vreau să vă desenez o hartă a insulei, e disponibilă pe internet. Ghiduri, de asemenea. Vă spun în linii mari (nici nu știu dacă vă interesează măcar) cu ce am rămas și în tărtăcuță și în suflețel.
O insulă mare, foarte rurală (primii locuitori ai ei au fost fermieri), cu sate mici încântătoare, arhaice, cu plaje multe, cu o Mare Ionică evident albastră & verde, clară, cu golfuri mici, cu un oraș vechi (Corfu Old Town) absolut fabulos, cu străduțe mici pietruite, magazine semi-luxoase dar infinit mai multe cele cu suveniruri și produse tradiționale, cu două fortărețe (una veche, una ceva mai nouă) de unde ai o priveliște deasupra orașului, mărginit de marea ireală la culoare. O insulă cu un mix cultural aparte. O insulă stăpânită cândva de către romani, apoi de bizantini, apoi intrată pe mâna venețienilor (influența se vede cu ochiul liber), apoi de francezi, de britanici și înapoiată grecilor de drept abia în 1864. Însă, niciodată, insulei nu i-a fost alterat semnificativ caracterul specific grecesc.
În proporție de 30% insula este părăsită de către localnici. Case frumoase dar părăginite și abandonate sau construcții noi începute și neterminate, evident din cauza instabilității financiare. Contrar așteptărilor, imaginea acestor case părăsite nu știrbește cu nimic frumusețea insulei ci, dimpotrivă, o subliniază! Situația grea a Greciei se simte peste tot dar ei fac față cu aceeași ospitalitate, amabilitate, veselie și cu zâmbete frumos bronzate – toate sinonime cu inconștiența! Dar d-asta îi iubesc eu pe greci – știu să trăiască frumos și armonios indiferent de situație.
Hotelul. Andromeda Corfu, pe numele lui. Ei, aici lucrurile devin spectaculoase! O afacere de familie cu un proprietar amețitor pe nume Vasilis, zis Billy. Care Billy, de orientare clară cu bușon „pe partea dreaptă” declarată, este unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit de mulți ani încoace. Între noi doi a fost dragoste la prima vedere. Nu chicotiți că nu în sensul acela, că nu aveam cu cine! El a simțit, ca și mine de altfel, din prima clipă, că parcă ne cunoaștem de-o viață. Ne-a plimbat prin toată insula, ne-a dus în taverne, în cluburi, ba mai mult, ne-a oprit încă o noapte, for free, peste programul nostru alocat vacanței – doar de dragul nostru! Și noi am acceptat, de dragul lui. Billy este un om viu, deștept, vesel, extrem de șarmant și l-aș fi luat cu mine acasă dacă aș fi putut! Am mai avut parte și de un barman vesel care ne-a răsfățat zi de zi, seară de seară, cu sute de shot-uri & cocktail-uri, barman pe nume Florin aka Mario – român din Timișoara.
Mi-a rămas în inimă un loc aparte cu cel mai frumos apus de soare pe care zilele mele l-au trăit vreodată. Logass Beach sau Sunset Beach este o plajă lungă și îngustă, la poalele unor stânci imense, extrem de abrupte. Motiv pentru care până la ora 12-13 soarele nu mătură deloc plaja. După această oră locul începe să se anime și se aglomerează de-a dreptul spre seară când soarele apune în mare. Mie îmi vine să plâng pur și simplu în fața unei imagini frumoase. Câteodată frumosul mă face să plâng. Și da, am lăcrimat ușor și nevăzut încărcată toată de acel apus.
Palaiokastritsa – un loc cu 3 golfuri scobite între stânci pline de peșteri, este un alt colțișor de rai. Puteai să închiriezi barcă sau hidrobicicletă și să explorezi toate peșterile. N-am făcut-o de lene. Eh, vârsta! De fapt, am preferat să explorăm insula, drept pentru care nici timp pentru plajă n-am alocat prea mult.
Korission Lake – un deșert cu dune de nisip întinse într-o insulă verde. Să mor, mi-am zis! Am nimerit la miezul zilei, la minunata oră 14, cu 40 de grade în aer și probabil vreo 80 de grade la sol. După primii 20 de pași prin nisip am simțit cum mi se topesc sandalele și cum încep să mor ușor dar sigur. Aidoma călătorului singur în deșert, mi-am imaginat-o pe Fata Morgana arătându-mi holograma unei oaze. Calea spre mașină fu găsită rapid. Și astfel, toți cei 4 temerari, ne-am deschis un nou capitol în cartea prostiei. Un deșert la ora 2, în plină vară, la 40 de grade, nu-i pentru oricine! E doar pentru cei aleși.
Canal D’Amour – un loc pe care doar grecii l-ar fi putut exploata turistic vorbind! O crevasă lungă, croită de apă între niște stânci nisipoase albe, cu niște formațiuni destul de bizare. Atât! Frumos în poze dar greu de ajuns în crevasă. Se coboară/urcă ajutat de sfori!Se spune că dacă ajungi acolo și înoți alături de cel iubit sunteți sortiți pentru totdeauna! Pfff, legende!
În rest, am luat-o cu mașina pe toate drumurile posibile. Drumuri de-a lungul coastelor, drumuri prin mijlocul insulei, sat după sat, puțină plajă, piscină noaptea, mâncat bine de toate, băut și mai bine de toate. Suveniruri pentru cei dragi, plimbări seara, taverne cu muzică grecească, oameni, locuri, poze peste tot, relaxare totală, emoții frumoase, dans, împachetat la loc, poze cu staff-ul hotelului, promisiuni, îmbrățișări calde și o lacrimă pentru Billy pentru că m-am atașat de el, de locul lui, de o insulă frumoasă și caldă!
Această prezentare necesită JavaScript.
39.611839
19.830605
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Stau și mă întreb: de ce naibii trebuie să muncești un an întreg pentru doar două săptămâni de vacanță și acelea întrerupte de alte diverse? Știu, mi-ați spune că nu-s fată de nabab, că nu cresc bani în pom, că poate nu-s cu omu’/pomu’ care trebuie, că poate dacă joc la Loto, etc. dar nu mă mulțumesc cu astfel de răspunsuri. Oama din mine și-o mai face și cu mâna ei. Cât mă vezi, ai zice că-s workaholic, dar zău!- nu-s deloc, doar că nu am încotro! Bine, îmi place să fiu tot timpul ocupată și să nu trândăvesc dar parcă nici chiar așa! Mi-ar trebui un buton de on/off că eu când mă pornesc, nu mă mai opresc!
Cu capul în nori 