Etichete
Mă arde surd, pe dinăuntru, hoarda cailor sălbatici
și îmi respiră cald, adânc, în pântec,
închiși cândva-n adormire de îngeri negri hieratici
treziți acum de-al buzelor descântec.
Mă tulbură în vintre caii mei sălbatici
cu împletiri de ambră și de umbră,
în carne vie galopând extatici
cu dor nestins de stepă sumbră.
Mă-ntrebi ce-ți desenez?
Îți desenez despre:
Acei cai aprigi născuți vii din cărbune
țâșnindu-mi din vena sugrumată-n mână,
întinși pe hârtia crudă sub grea goliciune,
cerșind zbuciumați desfătarea păgână.
Și, într-un ultim chiasm, împerecheat în alb și negru:
Urăsc pionii, urăsc arar, urăsc în ture.
Urăsc trufia regilor astmatici.
Urăsc reginele sperjure.
Iubesc cu patimă nebunii și
Doi cai nebuni, au rupt zăgazul, și vor să se iubească fără aer.
[*Zugzwang – situație în șah în care jucătorul la rând (obligat să mute) are la dispoziție numai mutări dezavantajoase, care conduc la pierderi materiale sau poziționale; situație fără ieșire]
Superbe randuri, superbe imagini…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Irina! Așa le-a fost dat să se-aștearnă 🙂
ApreciazăApreciază
Şi n-ai sărit calul, mîndră regină,
Ci eu sînt nebun, dar tu eşti… di-vină! 🙂
ApreciazăApreciază
chiar e.
ApreciazăApreciază
Chiar ești!
ApreciazăApreciază
chiar suntem?!? /:)
ApreciazăApreciază
Chiar suntem. Chior să fii și tot vezi asta 😉
ApreciazăApreciază
Grea pedeapsă mi-ai dat pentru vina ce-o port… 🙂
ApreciazăApreciază
Pedepse nu dau, nu-s rege-n armură –
Încalec cuvinte, le mai alerg o tură,
Descalec apoi, cu respect mă înclin
Şi-n cinstea ta paharul închin! 🙂
ApreciazăApreciază
Da, și eu închin (deloc în chin) paharul și-l ridic spre fericirea noastră!
ApreciazăApreciază
femeie, esti tare si-n carbune, si-n cafea, si-n cuvinte.
ApreciazăApreciază
Femeie, ce mă mai tragi de mânecă…ce mă tot chemi? :))
Ar trebui să ne oprim amândouă, cândva, la o cafea. Am avea multe să ne spunem…
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Iubesc reginele strunind nebuniile cailor salbatici. Magnific, Prințesa !
ApreciazăApreciază
Cu fermitate chiar, nu altfel!
Mulțumesc, Mărite! Nu sunt nici măcar pe-aproape…
ApreciazăApreciază
Mai lasă patima să-ți iasă-n vorbe și aici. Să ne desfătăm și noi. 🙂
ApreciazăApreciază
Da, daaaa….Numai nu mă alerga :))
ApreciazăApreciază
De ce nu? 😉
ApreciazăApreciază
Bine, fie! Aleargă-mă, poate-mi priește 😉
ApreciazăApreciază
Fie. Dacă insiști… 😀 :))))
ApreciazăApreciază
Acum chiar te rog, te implor 🙂
ApreciazăApreciază
Nu-i nevoie, iar tu știi asta. Am țâșnit deja spre tine. Fugi! :)))
ApreciazăApreciază
Run, Forrest, run! 🙂
Ca glonțul ai pornit-o, nu glumă!
ApreciazăApreciază
Te-am prins! Na! Acu-i acu’! 😀
ApreciazăApreciază
Nu cer milă! Kill me 😛
ApreciazăApreciază
Fiind insensibil și nepricepător de metafore, arunc și eu o pată de realitate mizerabilă întru comparație cu situația Zugzwang…E rândul nostru să mutăm. Cum dumnezeu se face, că de fiecare dată când ne vine rândul să votăm, orice mutare am alege, va fi dezavantajoasă, va conduce la pierderi materiale sau poziționale?…Situație fără ieșire.
ApreciazăApreciază
Știu și eu, Gelule? Poate pentru că așa e-n… tenis?!! 🙂
ApreciazăApreciază
M-ai prins în zugzwang, și-i târziu,
Căci din pion, voiam să fiu,
O prea-puternică regină,
De-ajung nebun, tu ești de vină.
ApreciazăApreciază
Petrule, asta nu face parte din seria epigramelor care mușcă, ci din seria epigramelor care (chiar mă) mișcă! 🙂
ApreciazăApreciază
Mai Petru, tu ma faci Gelu(os)
Ești răbdător ca un pion
Sosirea o atingi pe jos
Și miști regina de pe tron.
ApreciazăApreciază
Admirabilă ieşire, princiară, din situaţiile fără ieşire! 🙂
ApreciazăApreciază
Ieșirea mea poate părea ca un soi de abandon dar nu este altceva decât beatitudine pură. Nirvana! 🙂
ApreciazăApreciază
Cum ți-ai desenat un cal de fugă azi, desenează și un loc unde să te oprească! 🙂
ApreciazăApreciază
Stai să caut un loc frumos unde să-i priponesc. Deocamdată zboară, zburdă…
ApreciazăApreciază
Revin din dor de frumos pe blogul tău, cu părerea de rău că ceea ce era un vis frumos în care am vrut să te implic, s-a izbit de … materialitate. dar… speranţa moare ultima.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Aurora, draga mea!
Îmi pare rău să aud că nu s-a împlinit visul frumos. Nu știu de ce, în ultima vreme, cele mai frumoase vise se tot duc pe apa sâmbetei… De ce nu le-o fi dat să se întâmple??
Sperăm, da, trebuie s-o facem!
ApreciazăApreciază
mare diferenta intre studii… de parca ar fi… ileana cosanziana si fat frumos…
versurile insa… mi-au linistit sufletul… de parca le-as mai reciti o data… si inca o data… si inca…
ApreciazăApreciază
Nu mi-am propus să iasă diferite. Dar așa au ieșit. Niciodată nu știu cum mi-o apucă mâna pe hârtie și ce gândesc în momentele acelea, aia iese:)
Versurile…nici astea nu știu cum mi-au ieșit. Diversific greu, nu am fost niciodată talentată la poezie. Acestea au venit odată cu gândurile și cu desenele!
ApreciazăApreciază
mi-as dori sa privesc, un autopotret facut de tine… acompaniat de versurile gandurilor creionate…
ApreciazăApreciază
Mi-aș dori să găsesc timp, stare și alte resurse (bine, citește resorturi – interioare!) să fac acest lucru 🙂
ApreciazăApreciază
iti ofer din ce am…
e bine asa?
ApreciazăApreciază
E minunat!
ApreciazăApreciază
Asa da! Acum te recunosc. Esti Andreotti a noastra 😆
ApreciazăApreciază
A voastră??? Eh, da..și a voastră. Mai mult a mea 😉
ApreciazăApreciază
Era o forma de exprimare care voia sa defineasca simpatia pe care ai castigat-o atunci, in vremurile bune in care ne-ai placut asa 🙂
ApreciazăApreciază
Având în vedere vremurile, mai puțin bune (?)… acum nu mă mai simpatizați??? 😯
ApreciazăApreciază
No, stai ca trebuie sa-ti traduc din romana in romana 😆
Acum ai depasit momentele mai grele si esti iar cool 🙂
ApreciazăApreciază
Aha! Bună traducerea din română în română.
Mă alintam, G-ule, mă alintam. Am și eu nevoie de puțină afecțiune, ce vrei?! 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt de acord cu tine intru totul. Ia sa vad, cine spune ca ii prisoseste vreodata 😆
ApreciazăApreciază
O să râzi dar tot eu pot spune că (uneori) îmi prisosește. Nu-mi plac excesele 🙂
ApreciazăApreciază
Cred ca stiu cum e cu asta 😆
ApreciazăApreciază
Ai văzut? 😉
ApreciazăApreciază
Habar n-am de ce, mereu am asemanat caii cu oamenii. Cei tineri,plini de viaţă, sălbatici, cei plini de griji, trăgând din greu povara, cu capul plecat şi trişti.
Vin si eu cu un tropait vesel. 🙂
ApreciazăApreciază
Noarule, nu sunt mari diferențe. Așa cum percepi tu asemănările, le percep și eu. Dar întotdeauna am asociat caii sălbatici (subliniez sălbatici) cu cea mai vie formă de libertate iar ca temperament- pfffffiu!- mă strânge carnea pe mine doar când mă gândesc 🙂 Apoi, proporția perfectă și frumusețea lor nesfârșită!
Am urmărit puțin din videoclip. Are cam o oră și douăzeci…nu apuc să-l văd tot acum dar voi reveni la el! Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Iubesc caii, iar tu nu numai că i-ai desenat, dar le.ai dat expresivitate, ceea ce nu oricui îi este la îndemână!
ApreciazăApreciază
Poate că da, Aurora mea dragă! Poate doar din punct de vedere tehnic să fie ceva mai greu de desenat dar expresivitatea lor poate fi surprinsă și altfel. Trebuie doar să(-i) iubești și ai să-i vezi, îi simți!
ApreciazăApreciază
Frumos, frumos !!! 🙂 🙂 🙂
Ca si video-ul ce urmeaza !!! 🙂 🙂 🙂
Week-end placut !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Alioșa! O fi fost frumos meciul, nu zic nu. Scorul mare în favoarea Stelei trebuie să-l fi făcut chiar special dar nu sunt microbistă 🙂
Apreciez însă darul tău, fără rezerve!
ApreciazăApreciază
Buna dimineata !
Apreciez sinceritatea si voi tine minte …………..
O zi cu soare si…………
” Dimineti cu ferestre deschise ” ! 🙂
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Cea cu ferestrele deschise, e minunată!
Mulțumesc, Alioșa!
ApreciazăApreciază
Zidul. Desenează zidul. Altfel ne-am putea crede liberi.
ApreciazăApreciază
Câte ziduri să mai desenez când eu nu pot trece de zidul din mine?
Zidurile sunt în noi. Se desenează singure sau le desenăm noi. Rar le dărâmăm. Și chiar și atunci când o facem, putem crede că suntem liberi dar… nțțț, nu prea cred 🙂
ApreciazăApreciază
De dragul tău ar curge un fluviu spre izvoare
Şi frunzele uscate s-ar ridica în ramuri
De dragul tău o noapte s-ar stinge Ursa Mare
Şi cai salbatici liberi s-ar bucura de hamuri
ApreciazăApreciază
Uof, îmi dai o partitură greu de dus. Pentru că mă știu că nu-s (totuși chiar) așa. E-un rol pe contre-emploi :))
ApreciazăApreciază
De ce cal trist?
ApreciazăApreciază
Care cal e trist??
ApreciazăApreciază
Calul este trist
ApreciazăApreciază
Ți se pare. Nu este trist.
ApreciazăApreciază
Calul este vesel. Glumesc.
ApreciazăApreciază
Nu este nici vesel. Nu glumești.
ApreciazăApreciază
Ultima incercare. Calul sare peste orice piesa.
ApreciazăApreciază
Da, așa face!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Gelu! E tare frumos!
…din spam te-am scos acum, îmi pare rău de întârziere!
ApreciazăApreciază
Genial…mi-ai facut ziua mai frumoasa!
ApreciazăApreciază
Bravo! Înțeleg de ce 🙂
ApreciazăApreciază
De ce?
ApreciazăApreciază
Ți-am întors vizita! Și-apoi… nici nickname-ul tău nu e tocmai foarte subtil, ce să zic! :))
ApreciazăApreciază
Ha Ha! Oh please don’t judge me, come on…
ApreciazăApreciază
Nici vorbă! Departe de mine gândul!
Am zis eu că nu-mi place?? 😛
ApreciazăApreciază
Atunci sustine-ma! :))
ApreciazăApreciază
O să, da! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
iubesc felinele si caii, Leonico, deci si poemu’-ti formidabil, plus super-gravura… 🙂
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/01/20/melanes-its-icelandic-horses/
ApreciazăApreciază
P.S. astia-s preferatii mei… 🙂
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2013/10/15/chevaux-noirs-au-plateau-de-beille-pyrenees-ariegeoises/
ApreciazăApreciază
Black horses…
Frumos citatul lui Théophile Gautier 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Melanie! Și eu iubesc caii, se vede doar, nu? 😉
…frumoși și caii tăi!!
ApreciazăApreciază
și.. iar ne întîlnim în trecut:)
http://bloglenesrau.wordpress.com/2011/02/27/eu-nu-vizez-decat-uitari-intemnitate/
!
Zugzwang
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E incredibil! 🙂 Frumoasă scriere am găsit acolo… Ah, Cella mea, cu uitările ei întemnițate și Zugwang-ul…da, ne (tot) întâlnim în trecut, noi două avem ceva ce ne adună…
Mi-ești tare dragă!!
ApreciazăApreciază
„Treziti de-al buzelor descântec”
în versurile-ți am găsit
dorul cailor sălbatici plini de farmec
ce au făcut posibilă frumusețea ce s-a ivit
și-a transformat hârtia crudă
de atâta goliciune,
sub tușa de cărbune,
într-o superbă imagine
din care nu mă satur de privit.
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc mult pentru gândul lăsat! Și-ți mulțumesc și pentru vizită… bine ai venit! 🙂
ApreciazăApreciază
Caii… ajung să-ţi pască tîmpla, după ce s-au săturat de iarbă. Şi de oasele soldatului, de picioarele lui, de părul lui.
ApreciazăApreciază
S-au săturat deja. Se-nTâmplă să-mi pască tâmpla deja.
La tine cum e?
ApreciazăApreciază
Hehe! La mine e arc. Poate quarc. Cine mai ştie? Arc de tîmplă păscut de caii lui Stănescu, după ce au terminat s-au săturat de soldat. Şi de iarba hrănită de soldat.
ApreciazăApreciază
Arc? Oh, da, un arc de tâmplă! Dar…
„…Până când, până când
în tâmple și în frunte mi se-nfigeau sunând
întâmplări, amintiri, amintiri, întâmplări,
speranțe și vise, veniri și plecări.”
Din arc ne transformăm în quarc…
ApreciazăApreciază
Mi s-au tipărit alte două cărţi pentru copii. Voi fi la Gaudeamus în noiembrie pentru lansare. Poate ne vedem. Ce zici?
ApreciazăApreciază
Tare mult mi-ar plăcea, Aurora!! Sper să ajung!
Felicitări!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc anticipat şi sper din tot sufletul să reuşeşti fiindcă „ochi în ochi” se poate vorbi altfel!!!
ApreciazăApreciază
Și eu sper, deși nu ține doar de mine, din păcate:(
Am să fac tot posibilul! 🙂
ApreciazăApreciază
Calul sălbatic, cu ochi mari de unicorn
ce-şi poartă suferinţele pe umeri
îmi stăruie, când sufletul mi-e gol
şi cerul îmi întoarce-acasă îngeri.
…
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc mult! Frumos comentariu, frumoasă continuare/completare. Facem pereche bună 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Cântec pentru un cal sălbatic | wordwasfirst
Pingback: Cântec pentru un cal sălbatic | wordwasfirst
M-am uitat dupa mainile tale astazi
ApreciazăApreciază
Au muncit, săracele mâini, cum să le fi văzut?! 🙂
ApreciazăApreciază
Pur si simplu extraordinar !!! B R A V O !!!
ApreciazăApreciază
Hei, mulțumesc! Greu de făcut față atâtor majuscule și semne de exclamare! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Răspuns la concursul de ieri | Hipertensiv
Foarte frumos!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, „privitorule”! 🙂
ApreciazăApreciază