Am reușit în acest week-end să reiau cu bucurie plimbările fără țintă, pe care le abandonasem cu puțin timp inainte de sosirea iernii. Îmi plac foarte mult plimbările fără orizont sau fără de-un motiv anume.
Ei bine, m-am plimbat, fără rost, în blugi și în teneși, cu mâinile în buzunare, cu aparatul foto de gât, care gât a stat lungit, întors și înălțat după frumoasele mele case vechi – rupte, arse, zdrențuite, părăsite, prăbușite dar atât de vii și de aurii în soarele cald de după-amiază! Același gât, recunosc, l-am întins și după niște multe cărți, albume, muzică, filme într-un Cărturești în care vă jur că aș putea locui toată viața. Mirosul ăla de cărți noi combinat cu vanilia lumânărilor parfumate, zumzetul discret al oamenilor și muzica în surdină ce te însoțește la tot pasul, un vag clinchet de lingurițe învârtite, parcă la unison, în ceaiuri aromate.
Împreună cu prietenul meu și cu amicii noștri, am avut un sfârșit de săptămână pensionăresc la propriu, două zile liniștite, calme, calde, fără excese (exceptându-le pe cele culinare cu arsuri multe de la usturoiul pus din abundență pe ciocănelele de pui) cu plimbări lungi pe jos, apoi cu popasuri acasă la prietenii noștri, la ceva bun de mâncat, ceva bun de băut și multe filme văzute până târziu în noapte. Apoi, gara finală de acasă, unde cu ochii închiși, înainte de somn, ne derulam secvențe de film.
Cum facem noi patru? După plimbări ajungem la ei acasă, ne așezăm toți confortabil și împreună avem câteva tabieturi, fixisme, fetișuri – dezvoltate și întreținute de niște mulți ani de prietenie, de interese comune, de gusturi comune, de compatibilitate, de dileli – după cum urmează: ne aducem la îndemână tot ce ne trebuie de băut și de mâncat (musai gătite de Florin, e mare maestru), inevitabil Roxana ne aprinde lumânări multe, stingem lumina și aprindem globul – adică lampa lor, un glob pământesc ce luminează foarte discret camera. Roxana e cu păturica magică, o păturică pufoasă, care îi aduce căldură și sentimentul de liniște. Scufundați în lumină caldă, în mirosuri bune, în trăncănit de de toate, în muzică liniștită, mâncăm și sorbim alene. Bem o cafea, un vin, mai fumăm o țigară, două, trei – noi, ei nu! Urmează scosul a cel puțin 50 de filme din dulap și alegerea pentru vizionare. Chestia asta se repetă cu acuratețe. Dacă mâine avem același program n-o să ne propunem de azi un film pentru a doua zi! Nuuuu, e musai să scoatem toate filmele din dulap și să o luăm da capo! Și-apoi tăcere. Nu prea comentăm la filme, doar dacă e ceva realmente important sau ne transmite punctual o stare care ne surprinde.
Azi sunt ZEN! Am ajuns târziu la birou și recunosc că, odată ce am pus piciorul jos din mașină, impulsul a fost să o iau la fugă. Aceleași mirosuri de plimbare hai-hui, de cafea și de lumea filmelor mă trăgeau în josul străzii. Preț de o clipă am rămas descumpănită. Rațiunea zilei de luni muncitoare a învins… O zi irosită în van, incapabilă să mă adun sau să mă focusez pe ceva anume. Ca multe, prea multe alte zile care se strâng ca mărgelele pe ață, una după alta, una după alta…
Vă plimbați cu mine? Hai!
La final, nu pot să vă ascund că nu mi-am lungit gâtul și după un Porsche Cayman – apoi după un altul, apoi după o Panamera, apoi un Maserati, din astea, păgâne, lumești 😉
Dar și aici eram zen! Iote-mă!
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Gizăs Craist! Mmmmm, păstrăv fume! Fir-aș al dracu’! Te dai în bărci, țigane?!
Cu toate astea, Bucureștiul înflorește. Deși arată ca după război, eu îl iubesc și sunt în stare să-i văd și bunele după ce mă dor ochii de rele. Bunele vi le-am arătat, o mică parte! De rele m-am ferit ca de dracu’ dar, de ce nu până la urmă?! Hai, să le vedem și p-astea!
Sunt blândă, exagerat de blândă, nepermis de blândă. Dar ce să fac dacă iubesc Bucureștiul ăsta?!
Tiki Taka Barcelonaaaa!! Gigiii Becaliii, tâdâm-tadâm-tâdâm!
Gata, gata! Nu mai zic, nu mai fac! Gigiiiii, nu pleca! Isus te va înlocui, așa zic profeții!
