Etichete

Magazinul IKEA este cel mai diabolic aparat de tortură inventat din Evul Mediu încoace. Este capabil să te țină-n el, ca-ntr-o buclă atemporală, fără putință de scăpare.

Dacă vrei să cumperi ceva de la parter ești deja mutilat psihic și cu un picior în groapă. Dacă iei decizia s-o apuci pe scurtătură, pe la case, penetrând milioanele de crenvuști la 1 leu, este imposibil de înaintat din cauza fluxului din sens invers. Te-nghite dragonul! Obligat, o iei pe singura intrare pregătită de torționari: pe la etaj.

Și-aici începe coșmarul… la fiecare cotitură te izbești de câte ceva, fiecare culoar sfârșește-n buclă, luând-o de la capăt. Când zici c-ai trecut cu bine de prosoape te izbești cu capu’-n lampadare, zici „dracu’ să mă ia!” și intri cu nasul în floacele de la covoare. Dacă te-a luat cu leșin de la podeaua care trepidează constant sub milioanele de pași ale hoardelor de nebuni – pas, nici să nu te gândești! – nicio ușă nu te duce afară!! Mai tragi niște abajururi de cârpă pe ochi și zici: „hai, să mai încerc o dată!” Îți iei avânt și când crezi c-ai scăpat de rame și cutii de stocare, te-ai lovit abrupt în rastelul cu pahare și oale… Hait, faci ocol, istovit și transpirat până la măduvă, și sfârșești într-o garsonieră de 2 X 3 mp din care, evident, nicio ușă nu te scoate afară. Dai roată patului și cauți cu disperare baia… te ia cu greață. Cu puțin noroc ajungi la plante și ghivece și cauți un pom cu lămâi. Ghinion. Mii de zambile, crăițe, trompete și sute de lumânări parfumate îți întorc iar stomacul pe dos. Nu-ți mai este teamă de leșin… n-ai loc să cazi, totul e înțesat de saltele, muțanachi, pufoșenii și de bipezi cu cărucioare. Nu, nu ajungi la parter dacă leșini, doar smurd-ul te mai descarcerează de-acolo. Oricum, nu te vede nimeni, toți sunt lenți și preocupați, privitori cu ochii bulbucați ca melcii, cu papornițe galbene și cu creioane de 2 cm înfipte pe după urechi. Disperarea cu care cauți scara e sinonimă cu delirul și scara nu mai apare… nici luminița de la capătul tunelului nu se vede. Te prăbușești într-un fotoliu și-ți enumeri șansele de scăpare. Cât stai în fotoliu, nu mai enumeri nimic ci numeri bebelușii care dorm în cărucioarele părinților, nevenindu-ți a crede ochilor! Șoc – minutul și suta de bebeluși. Toți dorm duși. Mda, deci aparatul ăsta de tortură are și efect tranchilizant. Părinții disperați își aduc aici progeniturile la somn economisind din Romergan. Începi și tu să te rogi: „Doamne, adoarme-mă și pe mine, te roooog!!!” – socotind că singura scăpare e să te trezești după ora închiderii, când aparatul de tortură numit IKEA, hotărăște să te elibereze din pântecele ei. Pleci de-acolo, pe trei sferturi mort, și pentru prima dată înțelegi ce s-a-ntâmplat cu Iona sau de ce Sisif își are mitul lui arhicunoscut!

                                                                                                                                      PS-uri:

*Textul este un pamflet și l-am expulzat mai întâi pe Facebook. Cei care l-ați citit deja acolo, ghinion!

**Kenza Urbo, e vina ta! Mi-ai zis că am făcut „aproape un text literar din incursiunea mea de neinițiată în ale îmbulzelii…” Nah! L-am publicat aici… de s-o vedea de păienjeniș!

Anunțuri