„Din pomi coboară vara
lihnită ca după o lungă
zi de joacă
cu soare.”
El este Mo! Așa îl cheamă, e catalpul meu pui, ce mă întâmpină vesel mereu în fața biroului. Stau cu Mo de vorbă în fiecare dimineață și îl răsfăț. Drept răsplată îmi coboară jucăuș sclipiri de soare, fragmentate, și-apoi rostogolite în triunghiuri, romburi, cercuri și-mi lasă picături de umbre răcoroase, ce se preling pe față!
Mo, pui mic, ce are nevoie de atenție. Dacă nu-l dezmierd își întoarce mofluz pe dos frunzele-i frumoase în formă de inimă și nu-mi trimite nici o adiere. În frunzele lui se citesc linia vieții, linia inimii și linia norocului. Fine dar viguroase și, cumva, translucide.
Ați privit vreodată în ochi un copac? Mo e rușinat când fac asta și își coboară, așa de timid, păstăile fine. Apoi, de fericire, se îmbujorează brusc și își saltă mândru florile spre cer și freamătă a plăcere. Se apleacă apoi iar și-mi dă o sărutare-n fugă pe obraz. Știind că mâine o luăm de la capăt.
