N-am fost niciodată omul pildelor, al sfaturilor sau cel ce umblă cu citatele la purtător. Întotdeauna am crezut că în așa zisa noastră unicitate, nimic nu este general valabil și drept urmare aplicabil, cum nici unul dintre noi nu poate deține cheia adevărului absolut. Știu! Cuvinte mari. I-am întâlnit deseori pe cei ale căror pilde și exemple sunt fie literă de lege, fie verset de biblie. Și am fugit de ei cât m-au ținut picioarele cu atât mai mult cu cât aceștia, mai devreme sau mai târziu, s-au înecat în adevărurile lor absolute în care oricum nu credeau pe cât le etalau emfatic fără ghilimele.
De pildă, oricât mă străduiesc să spun o vorbă unui om aflat la nevoie, să oblojesc o rană, să încurajez pe cineva, să îmbărbătez, să compătimesc, eșuez lamentabil. Mă pier cu totul, odată cu cel care piere. Citatele din cărți refuză să-mi sară din buzunare și sertare. Nu cred în limba de lemn ce reiterează la nesfârșit aceleași texte desuete pescuite din literatura universală sau din tratatele de psihologie scrise pe genunchi.
De pildă, cel puțin o dată pe zi, mă izbesc de câte un citat moralist și/sau motivațional dar plin de tâlc. Aș!… de tâlcul cui? Păi, hai să vedem: „ Dacă vrei cu adevărat, poți!” Pe cuvântul tău? Vreau să fiu copac. Chiar vreau, jur! Și nu la figurat ci la propriu. Pot? Nțnțnț! Știi ce sens derizoriu capătă această maximă în diverse situații și împrejurări, mai mult sau mai puțin favorabile cuiva? E doar o altă nucă în perete – uite că în expresia asta cred, na!
Să mai vedem câteva:
- “Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume” – Mohandas Gandhi. Am să mă pun pe mâncat și-am să mă îngraș ca să nu mai văd copiii subnutriți ai Somaliei. Sunt grasă acum. E toată lumea?
- “Nu îţi vei schimba niciodată viaţa până când nu schimbi ceva ce faci în fiecare zi” – Mike Murdock. Hai, na! Am să renunț la a mai mânca în fiecare zi. Încerc să nu o mai fac deloc. Ăăăăă… stai, viața mea se schimbă totuși! Ba nu, nu se schimbă, ci sucomb!
- “Doar cei ce pot vedea ceea ce este invizibil pot realiza imposibilul” – Patrick Snow. Văd o planetă în Universul ăsta mic, pe care nu o vede nimeni. De ce naibii nu mă pot teleporta pe ea? Gizăs, eram precisă că pot imposibilul că doar am văzut-o!
Mai bine mă opresc aici. Nu zic, am dat și de vorbe frumoase, unele chiar sclipitoare care aveau, culmea, și tâlc. Dar pe acestea le-am găsit unde mă așteptam mai puțin.
Concluzie? Nu-mi plac vorbele de împrumut și mai ales nu îmi place să-mi spui că altfel nu se poate. Că așa e dintotdeauna. Ba se poate! Când încetăm să mai gândim noi cu mintea noastră și de ce cuvintele noastre, neambalate, nu mai curg liber în urma unei judecate personale (chiar și precară – o iau și p-asta în calcul), a unui simțământ, emoții, trăiri, a unei necesități și nu în urma unei lecturi din care ne-am luat notițe, subliniind cu marker-ul gros?! Dar știți ceva? Cred în valabilitatea acesteia: „fiecare pasăre piere pe limba ei!”
Apreciază:
Apreciere Încarc...
„Ce cale în viaţă s-aleagă un om? În agora află
