Arhive categorie: Maxime

Antologia Palatină

04 Miercuri iul. 2012

Posted by in Fara noima!, Fragmente, Maxime, Muzică, Poezie, VIATA

≈ 20 comentarii

Etichete

, ,

PESIMISTUL
 
Posidippos sau Platon Comicul, 359

„Ce cale în viaţă s-aleagă un om? În agora află
doar certuri, belele. Şi chiar de rămâne acasă,
doar osteneli. La ţară necazuri. De pleacă pe mare, e jale. De-i între străini, bogatul se înspăimântă. Iar dacă n-are nimica i-e greu. De-i însurat are grijă. Nevastă dacă nu are, cât de pustie i-e viaţa! Strădanie-nseamnă copii. Fără ei viaţa e goală. Tinerii sunt fără minte; cărunţii nu au putere. Aşadar alege doar una din relele care te-aşteaptă: Sau nu te naşti deloc sau mori când de-abia te-ai născut!”

                                                                                                                                                                                                                           OPTIMISTUL
                                                                                                     Metrodoros, 360
 

„Poţi să-ţi alegi orice cale în viaţă. În agora afli
Faimă şi trebi înţelepte; de eşti acasă la tine
Te poţi odihni; şi la ţară, viaţa-n natură-i plăcută. Marea te îmbogăţeşte. Printre străini, bogat, tu ai faimă. Iar dacă nu ai avere nimeni nu ştie. Nevasta îţi face viaţa plăcută. Holteiul, ce viaţă uşoară! Copiii sunt dragostea ta. Dar, fără ei, nu ai grijă! Tinerii-s plini de putere. Cărunţii, demni de respect. Nu eşti constrâns să alegi din două: de a nu te naşte sau de-a muri cât mai iute. Orişice trai este bun.”

 
 
„Antologia palatină”, Viorica Golinescu, 1988, Editura Univers
 

DECI? CUM E?

Notă: Epigrama este o formă fixă de poezie, cu un conținut satiric, umoristic, aforistic sau poetic, ce ține de ascuțime și de arta ingeniozității, având o structură binară ce-i conferă simetrie și opoziție între argument și contrargument. Printr-un mecanism epigramatic, această structură naște o tensiune numită „epigramatică”, care se descarcă printr-o „scânteie”, o surpriză ce poartă numele de poantă – WIKI

Pildele… cui?

04 Luni iun. 2012

Posted by in EU, Maxime, Obsesii, VIATA

≈ 105 comentarii

Etichete

, , , , ,

N-am fost niciodată omul pildelor, al sfaturilor sau cel ce umblă cu citatele la purtător. Întotdeauna am crezut că în așa zisa noastră unicitate, nimic nu este general valabil și drept urmare aplicabil, cum nici unul dintre noi nu poate deține cheia adevărului absolut. Știu! Cuvinte mari. I-am întâlnit deseori pe cei ale căror pilde și exemple sunt fie literă de lege, fie verset de biblie. Și am fugit de ei cât m-au ținut picioarele cu atât mai mult cu cât aceștia, mai devreme sau mai târziu,  s-au înecat în adevărurile lor absolute în care oricum nu credeau pe cât le etalau emfatic fără ghilimele.

De pildă, oricât mă străduiesc să spun o vorbă unui om aflat la nevoie, să oblojesc o rană, să încurajez pe cineva, să îmbărbătez, să compătimesc, eșuez lamentabil. Mă pier cu totul, odată cu cel care piere. Citatele din cărți refuză să-mi sară din buzunare și sertare. Nu cred în limba de lemn ce reiterează la nesfârșit aceleași texte desuete pescuite din literatura universală sau din tratatele de psihologie scrise pe genunchi.

De pildă, cel puțin o dată pe zi, mă izbesc de câte un citat moralist și/sau motivațional dar plin de tâlc. Aș!… de tâlcul cui? Păi, hai să vedem: „ Dacă vrei cu adevărat, poți!” Pe cuvântul tău? Vreau să fiu copac. Chiar vreau, jur! Și nu la figurat ci la propriu. Pot? Nțnțnț! Știi ce sens derizoriu capătă această maximă în diverse situații și împrejurări, mai mult sau mai puțin favorabile cuiva? E doar  o altă nucă în perete – uite că în expresia asta cred, na!

Să mai vedem câteva:

  • “Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume” – Mohandas Gandhi. Am să mă pun pe mâncat și-am să mă îngraș ca să nu mai văd copiii subnutriți ai Somaliei. Sunt grasă acum. E toată lumea?
  • “Nu îţi vei schimba niciodată viaţa până când nu schimbi ceva ce faci în fiecare zi” – Mike Murdock. Hai, na! Am să renunț la a mai mânca în fiecare zi. Încerc să nu o mai fac deloc. Ăăăăă… stai, viața mea se schimbă totuși! Ba nu, nu se schimbă, ci sucomb!
  • “Doar cei ce pot vedea ceea ce este invizibil pot realiza imposibilul” – Patrick Snow. Văd o planetă în Universul ăsta mic, pe care nu o vede nimeni. De ce naibii nu mă pot teleporta pe ea? Gizăs, eram precisă că pot imposibilul că doar am văzut-o!

Mai bine mă opresc aici. Nu zic, am dat și de vorbe frumoase, unele chiar sclipitoare care aveau, culmea, și tâlc. Dar pe acestea le-am găsit unde mă așteptam mai puțin.

Concluzie? Nu-mi plac vorbele de împrumut și mai ales nu îmi place să-mi spui că altfel nu se poate. Că așa e dintotdeauna. Ba se poate! Când încetăm să mai gândim noi cu mintea noastră și de ce cuvintele noastre, neambalate, nu mai curg liber în urma unei judecate personale (chiar și precară – o iau și p-asta în calcul), a unui simțământ, emoții, trăiri, a unei necesități și nu în urma unei lecturi din care ne-am luat notițe, subliniind cu marker-ul gros?! Dar știți ceva? Cred în valabilitatea acesteia: „fiecare pasăre piere pe limba ei!”

42º

06 Duminică mai 2012

Posted by in Fragmente, Maxime, Poezie

≈ 24 comentarii

Etichete

,

Patruzeci şi două de grade la umbră 

 
 

«1. în fiecare dimineaţă oglinda
care-mi arată alt chip
asta sunt eu
din partea cealaltă
vine căprioara se gudură pe lîngă mine
nu mai am frunze, am telefon
aşa ar putea începe poemul
ca o integramă ca un rebus
aşa în creierul tău se naşte boababul

2. „aici şi acum
în provincia cea mai inutilă”
nodurile acestei sfori ar trebui desfăcute
să o facem mai lungă
aşa cum desfaci un păr negru
într-o noapte de crăciun
un vin greu ca o haină

3. frica din pantofi din mănuşi
frica din dulapuri
trupul spânzurat de portmantouri
frica mea cuminte
din trei în trei căsuţe
şotronul se şterge ca o vată de zahăr
dumnezeu a făcut lumea
ca să nu poată pune nimic în loc

4. ţii minte scara iubita mea
şi iedera şi celelalte accesorii
şi televizorul cu sufletul lui
de copil abandonat
şi liniştea acestui apeduct
în care se primeneşte apa iordanului
doar o cutie de chibrituri
doar un ac de siguranţă
şi-ţi recapeţi curajul

5. mă bălăcesc mereu în credinţa
că am rămas acolo
unde macii şi lăcrămioarele
au deprinderea uitării
cum o mână lasă apa
să-i şiroiască printre degete
între mine şi vocea mea
o pauză albă

6. are cineva o reacţie ostilă
împotriva acestui cub de gheaţă
care se topeşte la soare
v-am exasperat cu telefoanele mele
lansez urări de sănătate
aştept provincia
ucenicii veneau cu calapoadele lor
mă potcoveau mă învăţau să merg

7. şi-ai ajuns la etajul nouă
şi auzi cum scârţâie cerul
unde ai rămas iubita mea
şi nu scoteai o vorbă
de acolo din paranteza unde adormise

8. un flash
orbitoare e rana cîinelui
care-mi restabileşte echilibrul
cuvintele înghit gândurile
cum mănânc eu acest pepene
după amiaza la ora cinci
într-o deplină cunoştinţă de cauză
leneşe trec zilele autobuze galbene
de la o staţie la alta
roţile se tocesc devin drăgăstoase
aşa se instalează liniştea
într-un azil de bătrîni
o fostă femeie alăptează o fostă lebădă »

Nora Iuga