Împart cuvintele în două lumi: a celor rostite sau scrise cărora le voi spune simplu cuvinte și cuvintele mute, tăcute, cărora le voi spune simplu necuvinte. Necuvintele sunt întotdeauna cu mult înaintea cuvintelor… necuvintele nasc cuvinte.
Necuvintele construiesc. Nu simple dicteuri, nu propoziții transformate apoi în fraze ce se pot analiza sintactico-morfologic, nu monolog, nu dialog – necuvintele construiesc minuțios din fragmente uitate și apoi recompun, necuvintele îmbină și dezbină, necuvintele nasc gropițe-n obraz, dezvelesc diamante-n colțul ochilor, definesc sunete și cântă, necuvintele iubesc și apoi urăsc.
Necuvântul este aidoma unei corzi sau unei clape de pian. Odată atins necuvântul, acesta vibrează în mii de pulsații născând sunetul cuvântului rostit – care, uneori, aproape că nu mai contează.
Necuvintele mele nu sunt întrerupte brusc de cuvinte. Nu o fac în mod voit, nu e nimic anticipat sau premeditat, nu fac nici o curățenie generală în semantica anterioară actului creator, cuvintele nu se succed imediat necuvintelor. Necuvintele mele își dorm somnul latent dar în același timp trăiesc frenetic fericiri și suferințe, adună bucăți de cer, aleg lumini din întuneric, sărută pe gură frunze și copaci, smulg vise din nopți nedormite, împletesc zbateri și doruri, se îmbuibă cu mirosuri, tânjesc atingeri și mângâieri, țes jocuri nebune și dansează desculțe în suflet, închid pleoape obosite și deschid buze umezite… toate croșetate într-o dantelă desăvârșită, fără început și fără sfârșit.
Necuvintele mele asociază liber ceea ce își doresc, aproape că fac totul în locul meu, visează pentru mine, sunt captivate de oameni și situații ireale dar care mimează realul (?), sunt dezinhibate și ludice, se învârt amețitor ca într-un carusel înțepenit și ruginit, plămădesc vortexuri caleidoscopice și curcubee vinovate.
Mă simt vie când cuvintele tac. Dacă gura se teme de-un cuvânt, atunci cuvântul are umbră! Să nu tai niciodată aripile necuvântului atunci când vrea să zboare!
Ferice de cei ce simt și aud necuvintele!
vezi de ce ființele se împart în cuvâmtătoare și necuvântătoare?
ApreciazăApreciază
eh, DA!…e atât de evident de ce se împart așa….
ApreciazăApreciază
Oare ştiu necuvintele că, odată născute se vor transforma din strune în vectori, cu dorinţa de a fi auzite? Oare ştiu cuvintele că ele nu sunt decât una din nenumăratele şanse ale întregului, şanse atrofiate odată cu propria lor naştere?. Fiecare cuvânt (rostit sau scris) poartă povara vinii de a se fi întrupat cu preţul sacrificării necuvintelor. Fiecare ins care aude necuvintele trăieşte durerea de le smulge din cerul lor pentru a le exila în lume. Mărunta fericire a acelor oameni este de a înregistra măcar ecoul acelor cuvinte astfel întrupate.
ApreciazăApreciază
„..una din nenumăratele şanse ale întregului”…sună „holistic” dar pur și simplu adevărat, danielule!
tu ai spus-o mai frumos chiar și de cum am simțit eu! cuvintele mele care au urmat necuvintele s-au născut delirând, nu-i așa?
ApreciazăApreciază
Trebuie ca asa este…
ApreciazăApreciază
trebuie că da:)
ApreciazăApreciază
Dar traim din necuvinte, din neintelegerea intelegerii de neintelegere! Murim minciuni, dar nu mincinosi!
ApreciazăApreciază
da, zână…asta facem, nu?
ApreciazăApreciază
Necuvinte am si eu, o mare gramada mare in care ma arunc de cate ori imi lipsesc vorbele.
ApreciazăApreciază
necuvinte avem toți…doar că unii grăiesc cuvinte fără să țină cont de necuvinte…când tăcem, înotăm în marea noastră grămadă de necuvinte
ApreciazăApreciază
Pingback: Jules Verne câteva titluri, câteva sugestii de lectură şi filme de văzut pentru vacanţă (2) « bibliodevafiliala3
unul dintre cele mai frumoase posturi citite…
mi-am indeplinit placerea sa-l recitesc… si sa regasesc in el, conceptii de-ale mele, de viata… si asta m-a facut sa tresar incantat…
dar…mai bine tac cuvintele… lasand tacerea sa vorbeasca… apoi… cand cuvintele se vor ivi… vor calauzi gandurile tot spre pauza dintre ele… acolo unde, se intelege profund strafundul de suflet…
tot respectul… Andreotti…
ApreciazăApreciază
…m-am fâstâcit toată de plăcere!!! îmi vezi obrajii???…roșii!
ovi, mă bucură mult spusele tale dar mă bucură și mai mult că te-ai regăsit acolo, în amalgamul ăla de necuvinte! dar cel mai mult mă bucură că ești unul din acei oameni care aud necuvintele! oh, da! sunt sigură de asta!!!!
îți mulțumesc mult! :*
ApreciazăApreciază
andreptti… undeva intre cuvinte… noi doi avem un spatiu cumun, unde ne intalnim in necuvinte… tu cu obrajii rosii de placere… eu spunadu-ti ca esti mai frumoasa imbujorata… si toate astea… fara vorbe… fara cuvinte…
ApreciazăApreciază
în spațiul acela îmi doresc să ne întâlnim mereu, Ovi! …acolo ne e bine, acolo suntem amândoi așa cum vrem să fim, acolo rezonăm!
ApreciazăApreciază
Şi de ce nu scrii tu frumos o cărticică? S-o umpli cu cuvinte şi cu necuvinte, cum numai tu ştii.:D
ApreciazăApreciază
:)…nuuuu…asta ar însemna să-mi sec fântâna mea de necuvinte! prefer să NU!:)
ApreciazăApreciază
Cum vrei:D
ApreciazăApreciază
>:D<
ApreciazăApreciază
Ai scris un articol splendid! Multumesc, draga mea1 >:D<
ApreciazăApreciază
eu îți mulțumesc!!!
>:D<
ApreciazăApreciază
Cu mare drag!>:D<
ApreciazăApreciază
♥♥♥♥!
ApreciazăApreciază
>:D:D:D:D:D:D<
ApreciazăApreciază
Necuvintele tale. Ale altora multe sunt perverse. 😉
ApreciazăApreciază
nu mă bag:) nu mă privește!… să și le stăpânească sănătoși:)))
ApreciazăApreciază
Mult mai mult decât ieri, astăzi tac. Tac mai frumos, tac pentru ziua de mâine. Tac într-o lume ce vorbeşte prea mult şi dispreţuieşte tăcerile pure.
Prea tăcem, zice lumea. Prea vorbiţi, le răspund cu un deget din mijloc ridicat către cer…
ApreciazăApreciază
🙂 Nu trebuie sa taci ca sa ascunzi mahalagiul din tine!
ApreciazăApreciază
Asa este, ai dovedit-o din plin. „Succesuri”, maestre!
ApreciazăApreciază
Officialule, e a doua oară în care….să zicem că mă „calci” așa și tot un picuț mai mult off topic…trecerile tale pe blogul meu se lasă văd cu…eh, hai…!
să ne abținem, zic! mă faci să vorbesc tamam când vroiam să tac mai „tare”!!!!
n-am blocat pe acest blog nici un comentariu al nimănui – exceptând 2 bucăți: ce să vezi?…ale tale sunt amândouă!!!!
ApreciazăApreciază
Ai dreptate. Deal. 🙂
ApreciazăApreciază
Ai multă dreptate, Teo! Și o spui mult prea frumos!!! ..și din ce în ce mai mulți vorbesc …și din ce în ce îmi vine mie să tot tac!
….păcat că cineva m-a „zgâriat” pe ureche!:(
ApreciazăApreciază
Superb scris
–Cu drag, Felicia
ApreciazăApreciază
Bine ai venit, Felicia! Îți mulțumesc mult pentru comentariu dar mai ales pentru apreciere:)
..tot cu drag! :*
ApreciazăApreciază
”Ferice de cei ce simt și aud necuvintele!” cred ca asta spune aproape tot 🙂 cred ca toti avem acele momente in care mii de cuvinte se perinda in mintea noastra si nu intelegem nimic sau intelegem totul si avem impresia ca totul este foarte clar , ca nu visam si lumea in care traim este ceea ce stim deja , si mai avem acele cuvinte care te plimba pe taramul viselor si cand deschizi ochii realizezi ca viata este alta cu nuante de gri si iar nu mai intelegem nimic , e tare complicata treaba asta 🙂 te pup Lady P
ApreciazăApreciază
nu e complicată, nexi! noi tindem să le complicăm!…necuvintele sunt vii, sunt clare…noi le căutăm prea multe sensuri, ni le cenzurăm și nu le dăm voie să zboare:(…suntem construiți să calculăm, să analizăm prea mult câteodată…pierdem esența, nu? …să mai lăsăm să zboare și niște necuvinte… nu o fi prăpăd pe lumea asta de o facem!
ApreciazăApreciază
Tacerea cuvintelor… Citit, placut tot-tot, inclusiv ultimul paragraf… lasa-le libere, sa zboare, spre orizonturile alese de tine… 🙂
ApreciazăApreciază
Heheeee….Melanie! Ce păsări rare sunt necuvintele astea..Uite, trebuia să le spun mai frumos – „rara avis” – nu necuvinte! Termenul ar fi fost mai potrivit și chiar mai poetic!
Mă bucur mult că citit, plăcut tot-tot inclusiv ultimul paragraf!:) Mă măgulește sincer! Mulțumesc!!!!
ApreciazăApreciază
avec plaisir & con mucho gusto…:-) ntzzz, „necuvinte” suna mai poetic si mai româneste… ma gândii la tine înainte si dupa ce postai catalpaua(sic!) mea acilisea:
http://incaunipocrit.wordpress.com/2012/06/27/se-anunta-deja-a-long-hot-summer-35c-azi/#respond
ApreciazăApreciază
bun așa pe românește:)
…îți vizitai puiul de catalp! tare frumos este!!! acum când zicem catalp ne gândim una la alta! deal?:)
ApreciazăApreciază
of course, deal, nu…”vale”!:-) mucho calor, mai „rau” ca-n Florida…;-)
ApreciazăApreciază
da, deal nu vale:))))
mucho calor, tambien:)
ApreciazăApreciază
Dar si ce bine e uneori sa nu lasam necuvintele necugetate sa ne iasa pe gura, ci sa le inecam inauntrul nostru pentru a nu regreta transformarea lor in cuvinte dure, taioase.
ApreciazăApreciază
Nu, nu…necuvintele nu sunt necugetate! Cuvintele născute de după sunt necugetate și de cele mai multe ori dureroase sau neadevărate!!! Noi, în dorința noastră de a ne exprima „altfel”, de a spune ceva de dragul de a spune, în varii situații, necuvintele se „îmbracă” în cuvinte grele, false, derizorii asta doar pentru că nu avem putere să le izvorâm sincer!
ApreciazăApreciază
ce dragi mi-s mie necuvintele….
și ce eficiență are terapia prin ele….
ApreciazăApreciază
Eh, uite, cine le „practică” – ȘTIE!!!
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Spui Necuvinte, spui Stănescu… 🙂
Ce spui de necuvintele astea?
„Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”
ApreciazăApreciază
Nichita însuși era un necuvânt…și totuși câte cuvinte s-au născut în urma lui!!!
Spun așa:
{acum se naște (alt)ceva} „neasemuita luptă a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt”!
ApreciazăApreciază
as scrie ceva, dar nu stiu ce-ar semana a necuvinte, negru pe albul blogului tau. as scrie ceva doar pentru ca vreau sa scriu. dar e ca si cum as vrea sa vorbesc cu un bandaj la gura. poate doar din gesturi.
ApreciazăApreciază
e atât de bine așa din gesturi!…
ApreciazăApreciază
Necuvintele, intr-un final, nasc bloguri.
ApreciazăApreciază
în cazul meu, se aplică! cum aș fi putut altfel să împărtășesc și cu voi necuvintele mele????
ApreciazăApreciază
Nu ştiu ce să zic…
Cred mai degrabă că există momente în care importante sunt cuvintele, după cum există momente în care necuvintele sunt mult mai grăitoare.
Important este că în ambele cazuri, transmitem semnale clare.
Comunicăm. Înţelegem şi ne auto înţelegem. Ne redefinim.
Transmitem şi acumulăm experienţă de viaţă.
Acesta este marele cîştig al comunicării, fie prin cuvinte sau prin tăceri.
Nu-i aşa că ne simţim extraordinar de bine, cînd reuşim să comunicăm cu necuvîntătoarele?
ApreciazăApreciază
zici bine, Tibi! sunt la fel de importante și comunicarea și non-comunicarea…doar că, de multe ori, tăcerile își au un rost, major chiar câteodată!:) nu-mi plac însă situațiile în care gura arcuiește un cuvânt departe de ceea ce s-a gândit, simțit – necuvintele mele….cenzurate, dat la o parte pentru a mulțumi pe cineva, pentru a nu refuza, pentru a te înscrie pe cursul moralist dictat de…destui:)
eu mă simt minunat atunci când comunic prin necuvinte…cu „cu..” sau cu „ne” cuvântătoare!!!
ApreciazăApreciază
Frumoase diamante in coltul ochilor tai! 🙂
ApreciazăApreciază
frumoase gropițe în obraji ți s-au născut!:)
ApreciazăApreciază
Ba nu, tot diamante, draga mea. 😉
ApreciazăApreciază
Pingback: Apel pentru un catel | Madalina Ciucu
cat de multe spun adesea…tocmai necuvintele…
ApreciazăApreciază
Mi-am facut loc in colt de camera. Am scris cateva dorinte, le cam rescriu pe scrisorica in fiecare an…sper ca de data asta sa primesc…
ApreciazăApreciază
„Dacă gura se teme de-un cuvânt, atunci cuvântul are umbră! Să nu tai niciodată aripile necuvântului atunci când vrea să zboare!” 🙂 nicely said…
ApreciazăApreciază
Venind de la tine, tind s-o iau drept compliment! 😛
ApreciazăApreciază
pai da, doar de eram ironic, scriam una si ziceam alta…dar nu am fost ironic…m-am exprimat doar 🙂
ApreciazăApreciază
Atunci o iau exact așa cum e! Un gând exprimat 😉
ApreciazăApreciază
What say you… faci grafica de pe coperta viitorului meu volum de versuri? 🙂 😛
ApreciazăApreciază
Poate, cine știe? De ce nu?! 🙂
ApreciazăApreciază
suna bine…imi place cum suna…nicely said (again) 🙂
ApreciazăApreciază
Ar fi frumos! O spun la fel de frumos 🙂
ApreciazăApreciază
Eu vb serios!
ApreciazăApreciază
Păi tu crezi că eu glumesc?? Nici vorbă!
ApreciazăApreciază
Good!! 🙂
ApreciazăApreciază
Indeed 😉
ApreciazăApreciază
Ia uite, domnule! Ruben a avut curaj mai mult decât mine!!
ApreciazăApreciază
🙂 ha ha…nu e competitie…si uite ca ti-am starnit curajul 🙂
ApreciazăApreciază
Ai văzut ce-ai făcut? 😉
ApreciazăApreciază
… mai mult am citit… ce-am facut? 🙂
ApreciazăApreciază
Nimic, glumeam! 🙂
Bine ai făcut 😉
ApreciazăApreciază
Nu e competiție, firește! 🙂
Aștept să văd rezultatul și apoi…mă arunc și eu 😉
ApreciazăApreciază
Ai văzut??? Ce-o fi așa de greu? 😉
ApreciazăApreciază
Apoi…io-s mai timidă așa… roll:
ApreciazăApreciază