Foaie verde și-o alună
Zice lumea că-s nebună!
Avem următoarea mo(n)stră, aleasă aleatoriu, dintr-un program săptămânal Andreottic:
Azi e mare sărbătoare că în sat e nuntă mare.
Dimineaț-abia mijește și mireasa strălucește, noi sărind într-un picior, bâjbâind pe la sector: – unde-s buletinele, nașii n-au sosit, fotografu’-i pregătit, poftiți, intrați, DA vs. DA, coate, chicoteli, statul ocrotește familia (zi zău!), pupături, aplauze, autografe, tunel flori, orez în ochi, în coc, pam pam.
După-amiaza grav sosește, biserica-i plină, mustește: – Rrrrrrulează covorul, frână limuzina, adă buchetele, fetele cochetele, pune lumânările, se logodește roaba, unde-s verighetele, pune coroana, dă-i cu vinu’- ia pișcotu’, soacra plânge, batiste, frăsuieli, căldură mare monșer, Isaia dănțuiește, mireasa se-mpiedică, nașu’ o ține, socru’ leșină, bomboane roz, pupături, poze pe trepte, porumbei, fîl-fîl, pam pam.
Iaca seara stă să vină cu alai în vârf de deal și localul prevestește ospăț mare de biban, șampania bule-lește iar mireasa zâmburește, bine ați venit, cioc-cioc, la mai mare și noroc, unde-i schema, asta-i masa, acolo-s rudele tale, acolo-s rudele mele, dăm muzica mai tareeeee, zumzete, na salamul, ia măslina, vine valsul, undoitrei, reverență, undoitrei, zâmbim, dăm cu fum și baloane de săpun, mirele zburdă topit, ringu-i mic dar e ticsit, bouleria-bouleria, peștele-ți ia farfuria, s-a furat mireasa, mirele pălește și nașu’ plătește, ești mireasa vieții mele, fericire mare, poză, smile, unde-s sarmalele (unde-s pumnalele?), iete hora se-nvârtește, muzica te nimerește, bun îi vinu’ ghiurghiuliu, mult mai beau și mult mă țiu, vine friptura, începe țâpuritura, avem orații, cântice și danțuri, zvârle buchetul, scoate voalul, dă basmaua, ia-ți mireasă ziua bună, de la tată, de la mumă, pupături, poze, casă de piatră!, pam-pam.
Strângem sala, închidem lumina. Bună dimineața. O luăm de la capăt?
Azi e mare sărbătoare că în sat e nuntă mare!
Acum se calculează următoarele:
O nuntă medie X 120 persoane X 10 buc./week-end X 4 week-end-uri/lună X 8 luni viabile din an = 38.400 persoane care trebuie satisfăcute și tratate regește ca să nu se scobească-n plic + cele 320 de bridezilla cerute de nevastă de cei 320 de miri parașutați în tot peisajul acesta idilic, toți cu idei și gusturi diferite.
Abia acum veți înțelege de ce:
Foaie verde și-o alună Zice lumea că-s nebună! N-am de gând să mai dezmint Așa sunt și …nu vă mint!:)