Etichete
Zdrobește-mi lutul deznădejdii
și suflă-mi pulberea încrâncenării-n stele,
apoi croiește-mi din hlamida nopții plină de primejdii,
un alb corset cu coaste de oțel înfipte-n plăsele.
Descântă-mă și smulge-mă din lanțurile ruginite-n beznă
și fă-mă să adorm adânc în calde molcomiri,
întoarce-mă apoi
și învelește-mă cu aripa ivită-n gleznă,
neîncercată încă de triste amăgiri.
Abia târziu, spre dimineață,
înapoiază-mă în palma-ți tremurândă,
înlăcrimează-mi ochiul înrobit de ceață
și iartă-mi tâmpla dreaptă aiurândă,
învinsă-n somn de-amarul din dulceață.
Am nimicit sărutul mut, strivindu-l pe buzele-ți divine.
Chiar sângerând, tu ia-l; transformă-l cu iubire
în doisprezece ore cardinale cu rubine
și-aruncă-le-n cadranul ticăind a săvârșire,
în care secundarul naște minutele virgine.
Și-n domul nou al timpului fără de timp:
Orbirile îneacă-se-n în sacrele lumini,
Durerile prefacă-se-n cânt de heruvimi,
Tristețile smulgându-se din rădăcini,
Poverile înnoadă-se în mărăcini.
Salvează-mă. Ba nu. Mai bine lasă-mă.
Tu nu vezi că pe mine
mă miruie despătimirea
mă mistuie încercuirea
mă miruie zădărnicirea?
…și nu-i aşa că pot să las acest gând din cuvânt neterminat, aşa, singur, ireal(ia), fără sfârşitul lui, înainte să-l termin vreodată de gândit? Uite că pot.
Reproducere după unul din ceasurile create de Eric Freitas.
Schiță în creion & pată roșie-rubinie de acuarelă.
Indiferent de unde iti porneste si unde se termina, daca se termina candva, undeva acest gand al tau, acum inteleg de ce trebuia sa iti urmaresc articolele. Era pacat sa pierd asa tablou in cuvinte mai mult decat inspirate. Frumos e prea putin spus.
ApreciazăApreciază
Niciodată nu știu de unde izvorăște, nu știu când începe și unde sau când se termină…ceea ce-i conferă un statut de palimpseset să-i spun așa…scriu și rescriu, simt și resimt, gândesc și răzgândesc ori de câte ori simt nevoia și pot 🙂
Mulțumesc, Deea!
ApreciazăApreciază
Gata, de azi am siguranța că din nori picură rubine! 😉
Big Hug, altminteri cum? :*
ApreciazăApreciază
Bursucelule, nici nu știu dacă-i de bine sau de rău, cu norii ăștia de-și revarsă ei rubinele:) Încă nu m-am dumirit!
O mare îmbrățișare și de la mine, cum altfel?! 🙂
ApreciazăApreciază
Răsare pe la asfințit
Răspunsul caută în soare!
Iar de lumina te-a orbit,
El e cuprins în întrebare.
ApreciazăApreciază
Și-apune iar la răsărit…
Răspunsul nu e doar în soare!
Poate chiar bezna m-a orbit…
Și-n întuneric e-o-ntrebare.
ApreciazăApreciază
Copleșitoare e forța gândului tău, cuvântul i-a fost aliat de nădejde. M-ai plimbat din cadru-n cadru, din simțire-n simțire, din adânc în și mai adânc. De vreo trei ori, pentru început. Apoi am luat-o de la capăt.
… așa-i.
Mulțumesc.
ApreciazăApreciază
Nu m-am lăsat:) Dacă tot mă pornisem, în noaptea aia, să scriu ca nebuna…am turnat ca nebuna. Da, știu. Sunt haotică și nu am leac. Sper că nu te-am purtat pe (prea) multe tărâmuri și nu am lăsat urme.
Dar de ce de trei ori, Irealio? 🙂
Eu îți mulțumesc. Știi și tu de ce…
ApreciazăApreciază
Ca să nu ratez nimic, niciun tremur, de-aia. 🙂
Dac-o să-mi iasă vreo scriere similară ca frumusețe înainte să mor, cred că mă voi odihni în pace.
Scuză-mi întârzierea revenirii, mi-a fost plecată mâna dreaptă la București.
ApreciazăApreciază
Te alinți și-mi ești și mai dragă pentru asta! Altfel știi că poți chiar mai bine de-atât! Că ești suflet toată!
Și eu am avut o săptămână de nici nu mai știu de mine!..
ApreciazăApreciază
Ba nu mă prea alint în cazul ăsta, sincer. Sufletul o fi, dar nu suplinește anumite funcții ale creierului, u know. 🙂
Te pupific, un weekend fain de tot să ai!
ApreciazăApreciază
Nu mai am vorbele la mine de muuuult daaar, asta nu mă împiedică să-ţi dedic cu mare drag, o melodie:
În rest, ştii tu, da? Ţşi H 🙂
ApreciazăApreciază
Tot cu traista golită de vorbe umblu și eu, Tibi. Dar ne înțelegem și-așa, nu vezi?
Mulțumesc pentru gândul frumos și bun și da, în rest…
Ț & H dublate, și de la mine 🙂
ApreciazăApreciază
daca te-ai fi nascut acum 1000 de ani (sa zicem)… ce ai fi scris?
ApreciazăApreciază
Fix același lucru dar cu un alt bagaj lexical și /sau unelte de scris:)
Sau poate aș fi pictat doar. Ce știu eu? Unele lucruri, senzații, sentimente, nu se schimbă nici în 1000 de ani. Altele, se schimbă de pe o zi pe alta.
ApreciazăApreciază
da-mi un ac sa-ti sparg balonul 🙂
ApreciazăApreciază
Încercă și tu cu dosul palmei. Au încercat și alții dar nu au avut noroc! Poate ai tu!:)
ApreciazăApreciază
e lipicioasă:))) ce faină e lumea bloggerilor 😛
ApreciazăApreciază
Daaa, ca mine, bibicule..mai rar! 😉
ApreciazăApreciază
nu știu cum bate vântul și în ce direcție, dar în toate non-sensurile mele, pe care ți le-am împărtășit, tu parcă știi să citești tot ce vreau să spun. din două puncte!
ApreciazăApreciază
Lungimea de undă și capacitate de sintetizare! Asta trebuie să fie cu mine 😉
ApreciazăApreciază
schimb frecvența… de pe ultra scurte pe imposibil de scurte 😛
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
Iubita mea,
nu fi aşa da tristă!… „Înlăcrimează-mi ochiul înrobit de ceaţă” e un vers pe care numai o stridie l-ar putea compune, aşa cum ştie ea, din rana făurind o perlă.
Eu te iubesc oricum. Şi veselă şi tristă. Şi om, şi scoică. Te iubesc.
ApreciazăApreciază
Nono, iubitule
Nu sunt chiar atât de tristă. Sau nu mai sunt. Sau am fost. Sau nici nu mai știu ce-a fost. Așa a ieșit. Ce să mai fac?
Sunt veselă și tristă deopotrivă, sunt și om și scoică…câtă vreme tu mă iubești, eu te iubesc, nici că-mi pasă ce sunt…ce ești…
Și te iubesc.
ApreciazăApreciază
De acum incolo nu mai accept sa citesc versuri sub nivelul acestora de aici.
Se aude acolo?! Sper ca m-au auzit 🙂
Iti multumesc pentru ce ne-ai impartasit.
ApreciazăApreciază
Având în vedere că sunt primele mele versuri ( zi-le versuri că eu nu știu cum altfel să le numesc, avânde în vedere că rime sunt și nu sunt, nu are ritm și nu-i scrisă-n niciun metru:) s-ar putea să nu mai ai ocazia să citești nimic darămite sub nivelul acestora!
Te rog, nu mă spune, rămâne între noi. Și de-o mă mai păli poezia, îți trimit doar ție. Sau înainte ție, pentru a-i asigura certificatul de garanție, autenticitate și valoare și-abia apoi o trimit cu grație, spre publicare aici :)) Ok?
Eu îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să „știu” că nu-i chiar atât de grav să bați câmpii în versuri.
ApreciazăApreciază
Tu scrie-le acolo, pentru ca eu sunt cu ochii pe tine. Si sa stii bine, ca nimic nu va trece neobservat 😛
Pana si faptul de a fi citit mesajul meu de mai sus fara prea mare atentie 🙂
ApreciazăApreciază
Ba chiar cu mare atenție l-am citit. Eu te-am putut asigura doar în ceea ce mă privește, altfel nu mă puteam erija în portavocea tuturor…
Așa că, cine te-a mai auzit, exceptându-mă pe mine, sper că a luat seamă de nivelul „indicat” și pe mine să mă ia etalon :))
ApreciazăApreciază
Eram gata sa cred ca m-am inselat in privinta ta 😆
ApreciazăApreciază
Atât de puțin ți-ar fi trebuit să mă descalifici? 😦
ApreciazăApreciază
Apoi da. 🙂
Si asta pentru ca te-am investit cu incredere, la prima citire. Cum ar fi fost sa-mi dovedesti acum, ca am gresit? 😛
ApreciazăApreciază
Ioi, la ce teste mă spui și ce greutate îmi pui pe umeri 🙂
ApreciazăApreciază
Ma gandeam ca stii la ce te inhami. Sa nu-mi spui ca te-am supraevaluat 🙄
ApreciazăApreciază
Nici vorbă! Încearcă-mă 😛
ApreciazăApreciază
Nu este nevoie. Ai demonstrat-o in mod repetat 👿
ApreciazăApreciază
Mulțumesc 😉
La fel și tu!
ApreciazăApreciază
Off, acum pot sa adorm linistit 😐
ApreciazăApreciază
Noapte bună 🙂
ApreciazăApreciază
Auzi…tu vezi cati s-au luat dupa mine si ti-au apreciat postul la superlativ? 😯
ApreciazăApreciază
Câți??? 😯
Deschizător de drumuri ce ești, lansator de trend-uri și talente…
ApreciazăApreciază
Toti…
Acum pot sa adorm si cu un zambet pe buze , plescaind de placere 😛
ApreciazăApreciază
Încrezutule! 😛
Dormi liniștit și zâmburind…ai de ce!
ApreciazăApreciază
Dacă ai scrie o carte, ar trebui să o tipărești direct cu paginile sfâșiate, dar lizibile, la cât de agitată ești, dar coerentă. Mi-ar fi puțin teamă să îți deschid cartea, dar sentimentul că m-ai putea absorbi cu violență dintre pagini e irezistibil. Viața e așa de scurtă, încât trăirile ne-extatice mi se par pierderi de vreme…
ApreciazăApreciază
Nu știu cum să o iau. O iau așa cum e, coerentă și conștientă doar de sensul bun… Și tot ce pot face ca să te liniștesc în vreun fel, este să-ți promit că nu voi scoate niciodată vreo carte. Oricum ar fi ea. Ar trebui să fie de-ajuns ca să-ți alunge teama:)
Trăirile-mi extatice există dincolo sau în afara filelor și nu le-aș întoarce povestite sau scrise nicăieri. Se scriu ele singure în mine.
ApreciazăApreciază
Teama e parțial autoindusă, de dragul intensificării senzațiilor post-citire.
Bineînțeles că îmi plac convulsiile tale scriptice, am crezut că reiese din commentul meu. Știu că ești obișnuită cu stilul meu.
A scrie sau a nu scrie o carte…aici suntem aidoma: nici eu.
Dar nu înseamnă că nu putem trăi intensități insuportabile online…
ApreciazăApreciază
Așa e, nu înseamnă că nu putem trăi și online dar într-o oarecare măsură și cu grad de suportabilitate, zic eu…Intensitățile insuportabile se trăiesc de-adevăratelea.
Dacă te-ai liniștit, m-am liniștit și eu! 🙂
ApreciazăApreciază
Cuvinte nu mai am, să-ţi mîngîi ochiul,
Nici inima să ţi-o sărut nu pot,
Dar gîndul – cu dorinţele cu tot –
Am să-l trimit să-ţi stingă el deochiul
Şi-n ramurile timpului neprins
Voi flutura – să mă cunoşti – batista;
Eu pesimist, tu veşnic optimista –
Rubine vom picta pe necuprins…
ApreciazăApreciază
Oh, da! Uneori cuvintele chiar sunt de prisos, indiferent ce platitudini desuete îți înșir eu aici….așa e!
Fără să-mi fluturi batista, eu știu că ești acolo și-mi e suficient.
ApreciazăApreciază
Huguleţ! 😉
ApreciazăApreciază
Cu drag ți-l întorc!
ApreciazăApreciază
Buna seara !
Frumoase versuri !
Felicitari !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Alioșa!
O seară frumoasă și la tine!
ApreciazăApreciază
oare… cum pot oferi postului tau, un catralion de like-uri?????
ApreciazăApreciază
Și de-aș avea idee cum, tot nu ți-aș sugera s-o faci că nu am loc unde să țin un catralion de like-uri:)
ApreciazăApreciază
atunci… te rog… considera ca le-am oferit… ca le ai… pentru ca le meriti din plin…
postul este de o rara frumusete…
ApreciazăApreciază
Mulțumeeeesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Un gând neterminat, dar pe deplin definitivat! 🙂
Dragă Andreotti, nu te-am felicitat în acest an, deși am tot intrat să te salut. Acum te salut, te îmbrățișez și îți zic La mulți ani! – toate odată. 🙂
ApreciazăApreciază
Toate odată ți le întorc și eu cu mult, mult drag și gând bun! Îți mulțumesc că mai treci pe la mine.
ApreciazăApreciază
te-am citit si recitit… tot ce pot afirma e: HL=huge like, Leonico… 🙂 sanatate, tone de inspiratie, bucurii si satisfactii – dupa planu’ si placu’ tau… azi si mereu! 🙂
ApreciazăApreciază
Melanieeee!! Mi-a fost dor de tine! Mulțumesc pentru urări, le-ntorc zâmburite și-nzecite!
Am o problemă cu blogul tău:( Deși i-am dat follow de atâta vreme, nu mi te afișează nici în reader și nici pe mail nu primesc notificări la postările tale…ai idee de ce??
ApreciazăApreciază
da, stiu de ce: pen’ca am schimbat adresa si numele blogului la începutu’ lu’ noiembrie, caci ma saturasem de „vânatorii de circulatie”(traffic hunters-LOL!)… 🙂 daca doresti sa ma citesti periodic sau episodic, trebuie sa te dezabonezi de la „balauru”(ce nu mai exista!) si sa te reabonezi la Mélanie’s crossroads:
http://myvirtualplayground.wordpress.com/
* * *
multumesc anticipat, o duminica senina si-o saptamâna dupa planu’ si placu’ tau… pe curând! 🙂
ApreciazăApreciază
Cu acest link te am trecută și în blogroll, Melanie și tot la acest link i-am dat follow. Și totuși, reader-ul nu-mi afișează niciodată postările tale și nici pe mail nu primesc notificări…
Nu-mi rămâne decât să vin la tine din blogroll-ul meu:)
ApreciazăApreciază
Am dat unfollow și follow iar, poate-și revine 🙂
Te pup cu drag!
ApreciazăApreciază
Andreea, it’s O.K. TU decizi… daca ai timp si interes, te rog sa citesti la „about” si vei întelege scopu’ blogului meu… long story, short: I feel already grateful and rewarded if you stop over and enjoy my posts… 🙂 I don’t follow any blogs and I don’t belong to any social networks as my spare time is quite limited! NO fake or automatic “likes”, PLEASE! I’m thoroughly interested in QUALITY, not in quantity! 🙂
* * *
o saptamâna senina, spornica si optimista… amicale gânduri, Mélanie
ApreciazăApreciază
Mă gândesc că rubinele-s de mare preț oriunde li s-ar găsi un loc: în gând, în suflet, în vorbe frumos meșteșugite, în fapte de niciunde nenăscute… Poate astăzi rubinele par grele, picurând a nu știu ce de nu știi unde, dar mâine… măine sigur vor fi o comoară vie în viața ta. Pariem? 🙂
ApreciazăApreciază
Nu pariez că pierd! Știu și eu ca și tine că.. ce să o lungesc, ai dreptate! :)))
ApreciazăApreciază
😀 Râd direct, să n-o mai lungesc nici eu. 😀
ApreciazăApreciază
Vezi cum ne-nțelegem noi, fără să o lungim deloc? :))
ApreciazăApreciază
Lungă, scurtă, înțelegerea cu rezultate maxime contează. :))
ApreciazăApreciază
Și cu zâmbete frumoase, nu doar cu rezultate maxime!
ApreciazăApreciază
Între rezultatele maxime, zâmbetele își au locul lor de frunte, nu? 🙂
ApreciazăApreciază
Întotdeauna, fără doar și poate! 😛
ApreciazăApreciază
Pingback: Irealia | Gânduri rubinii (VI)
Prologul tău pate să fie în toate felurile numai redundant nu. Ce bine că ai intrat în joc cu versurile tale rubinii!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Simona! Redundant sau nu, în mod cert a fost un prolog și sper să continui, ori de câte ori voi putea și voi fi inspirată!
ApreciazăApreciază
Pingback: Gânduri rubinii (VI) | irealia