Bilanț (da, știu, urât cuvânt). Dar e un bilanț al blogului, nu al vieții, așa că, tu spune-i inventar, dacă vrei!
→ Un colț anost vizual, un cer întors pe dos, în care am aruncat un munte de sentimente semi-vocalizate și de cele mai multe ori deformate. O grămadă de tristeți și doruri strigate-n gura mare, o masă informă de idei elongate și contorsionate, îmbredelite fără nicio noimă. Un foarte mic teanc de plăceri sau de bucurii primitive. Printre toate acestea, cu greu întrezăreşti o mică sclipire, un singur cuvânt poate, între miile de cuvinte, ce pare atât de viu, încât ai impresia că ţi-a făcut puţin cu ochiul.
→ Un prilej de reflecţie, un simplu sau banal pretext pentru anamneză, un exercițiu de introspecție. O (de)cădere bruscă din gânduri în cuvinte. Un singur răsărit – al aceleiași întrebări reiterată obsesiv: „oare ce-oi fi avut în cap atunci când am scris asta?” Cunosc şi preţul ce trebuie plătit când te iei prea în serios. Nu merită.
→ Sincope. Resuscitări fragile. Reîntâlnire cu mine însămi, pe alocuri, în alt spaţiu şi timp. Distanţă şi apropiere. Ieşire din sine. Intrare în sine. Timp incontrolabil, isteric şi personal. Timp care mi s-a dat. Timp care mi s-a luat. Fără regrete.
→ Revelaţii vs. relevări, minuni rătăcite cu grație în muntele de trăiri (răs)tălmăcite, amestecate cu păreri duios alunecate-n derizoriu. Zumzet voios, comic uneori. Foarte rar şi foarte scurt, iluminări.
↔ Tot ce contează aici, sunteți voi, oamenii lumii mele și care reprezentați suma unor întâlniri absolut mirabile. Fără voi, aș fi fost doar un lung și plictisitor discurs. Ba nu, doar un monolog. Unul absurd. ↔
Toți norii mei de mai sus, ar fi putut fi schiţați, mult mai pe scurt, într-un desen. Sau într-un excel. Sau chiar așa:
Ca de fiecare dată, mă complic și prefer un posibil eseu pe tema împrăștierii(-mi) norilor pe acest cer al meu virtual. Dar intenţia aici e mult mai simplă. Vreau doar să știu dacă trebuie să mă reașez și să mă reconsider cumva în raport cu cerul meu în care am tu(r)nat ca nebuna, de-a lungul vremii, de-a valma, scuturându-mă de cuvinte, idei, schițe, senzații, bucurii, frici, fiinţe, şi, din neatenţie, de bucăți întregi din viața mea.
Rar mă uit în urmă cu atâta mirare.
