Tumult. Spaimă. Blândețe. Grijă. Sacrificiu. Iubire. Zbucium.
– fără o ordine anume ci toate deodată –
Pentru toate aceste cuvinte, dicționarul îți oferă toate explicațiile, alternativele, sinonimele, antonimele și tot ce-ți trebuie pentru a le înțelege.
Ceea ce trăiește o mamă, chiar și preț de câteva minute bune, atât cât am putut să o urmăresc și să o observ, nici o operă lexicografică din lumea asta, NU poate oferi vreo explicație. Nici un sinonim. Nimic nu egalează valențele pe care le-au căpătat cuvintele de mai sus, doar privind această mamă. Nici măcar experiențele mele personale, trăite de-a valma, dar adevărate, nu mi-au relevat atâta profunzime.
Nu, nu sunt mamă. Mi-ar fi plăcut, îmi doresc, dar nu este acesta este subiectul. Văzând această mamă tânără, cu trei copii mici, mi s-a derulat în fața ochilor, un univers întreg de stări pe care, deși le știam, păreau acum necunoscute. Și chiar erau. Contextul în care se afla, nu are mare importanță. Nu era deloc unul deosebit. Privind-o, încercam să sintetizez și să descopăr factorii declanșatori care o făceau pe mamă să treacă de la o stare la alta, cu o viteză supersonică, deși părea dominată de toate stările acesta în permanență. Totul se întâmpla aproape simultan, cu aceeași intensitate și atenție dar mai ales multiplicat la trei. Era atât de expresivă… Rapiditatea cu care se desfășura scena, aproape că m-a amețit. Am renunțat să mă mai gândesc la ceva și am rămas privind-o mută și plină de admirație.
E inutil să mai explic din moment ce nimic nu mă ajută. Dar grija, grija nețărmurită, infinita grijă cu care trasa granițe blânde dar atât de ferme, cu mâinile, în jurul celor trei prunci ai ei, mi-a rămas întipărită în minte, pe retină. E imposibil de descris sau de reprodus!! Ca și zbuciumul din sufletul ei, ca și spaima din ochii ei, ca și iubirea care răsărea din fiecare gest al ei…
Întoarsă la birou, atât mi-am amintit…
OrhiKamyDeea, cadoul meu e gata, dar nu știu unde să ți-l trimit, așa că, deocamdată, Femeia-copac, te așteaptă acolo unde ai întâlnit-o prima dată.
Doru a spus:
Cum se poate povesti de nepovestitul și explica de neexplicatul?
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Nu mai am nici cea mai vagă idee…eu mi-am epuizat toate resursele pe care le aveam și tot nu i-am dat de capăt. Și nu știu cum fac, că numai la astfel de „teme” mă înham :))
ApreciazăApreciază
succesulpe a spus:
Necunoscute sunt caile si manifestarile Domnului.
Am scris asta pentru ca se spune ca Dumnezeu actioneaza prin noi.
Cum face si de ce face asta ,numai El stie, pentru ca mergem iar la prima propozitie si o luam de la capat.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Ei, da…amețește-mă și tu acum, că nu eram eu destul…
Epifania mea a fost la figurat, că altfel, nu mi-a fost dat s-o trăiesc pe cea dumnezeiască…sau mai știi?!
ApreciazăApreciază
succesulpe a spus:
ei vezi…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Văd, văd…prea multe bucurii pe ziua de azi! Oare ce mi s-o-ntâmpla?
ApreciazăApreciază
succesulpe a spus:
Orice ti se va intampla, sper sa primesc un interview exclusivitate 😆
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Al tău e! 😉
ApreciazăApreciază
ecoarta a spus:
Excelent!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
ComiCultural a spus:
Foarte interesant efectul acesta de perspectivism difuz, dacă m-aș putea exprima așa. Într-adevăr, nu e genul acela de tablou care îți dă senzația de liniște maternă, resimt zbuciumul despre care scriai în titlu…
Eu, scuză-mă, dar sunt într-o zi neagră, sub imperiul știrii despre femeia din Constanța, depistată simultan cu cancer renal și cu o sarcină în luna a doua. Am împânzit internetul cu ea, dar trebuie să mă descarc și aici.
A ales să păstreze copila, să nu își trateze cancerul încă benign. La 34 de săptămâni, muribundă, a fost operată, fetița a scăpat cu viață (2 kg), iar mama a apucat să o îmbrățișeze fericită, după care a intrat în comă și a murit.
Ai fi în stare să creionezi momentul tragic în care o femeie muribundă, de numai 30 kg, măcinată de boală, își îmbrățișează pentru prima și ultima oară nou-născuta?… Cum să surprinzi, în același cadru, un contrast atât de tulburător între naștere și moarte?…Mi se pare mai presus de posibilitățile de exprimare ale oricărei arte…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Ce-am privit eu, era tare departe de liniște…
Știu știrea…de aceea am hotărât să public și eu azi acest articol și nu mai târziu, cum inteționam, dar fără a face vreo referire la știre. Toată ziua doar la asta mi-a fost gândul. Nu, nu aș putea să desenez așa ceva. Pentru că este mult peste puterile mele de a înțelege.
ApreciazăApreciază
OrhiKamyDeea a spus:
Cred ca Dumnezeu a pus in MAMA tot ce este mai frumos si mai curat. Si pe langa frumusete i-a mai dat si multa teama in suflet, grija infinita si puterea de a rade atunci cand ar trebui sa planga. MAMA este un univers intreg care se roteste in jurul copiilor.
Schita este de o frumusete impresionanta.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Uite, vezi? Doar o MAMĂ, poate ști asta…tu știi!!
Eu bâjbâi…încă!
ApreciazăApreciază
OrhiKamyDeea a spus:
Numai bajbaiala nu este ceea ce faci.
Inainte de a fi MAMA, Dumezeu a creeat-o FEMEIE. Instinctul matern este in noi si, abia cad apare copilul, rolurile se inverseaza si FEMEIA este intai MAMA si apoi tot restul. Un barbat, chiar si tata fiind, nu va intelege niciodata cu adevarat.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Atunci, toate aceste lucruri mi se vor așeza, atunci când voi fi și eu mamă 🙂
ApreciazăApreciază
OrhiKamyDeea a spus:
Cand vei fi mama, pruncii ti se vor aseza in toate colturile trupului si nu vei simti nici un fel de greutate, din contra vei primi inca un rand de aripi si vei rupe lumea pentru ei.
🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Așa cred și eu! Venind de la tine, știu să-l iau ca pe un adevăr!
ApreciazăApreciază
OrhiKamyDeea a spus:
Multumesc, pentru credibilitate 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Și eu că-mi ești! 😉
ApreciazăApreciază
OrhiKamyDeea a spus:
Ma inrosesc de placere.
Sunt la fel ca tine, cand vine vorba de cuvinte frumoase adresate mie.
Nu stiu sa le incasez, decat lasand privirea in pamant si rosind.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Îți stă bine cu bujori, crede-mă! Asta șiu și eu despre mine 🙂
ApreciazăApreciază
OrhiKamyDeea a spus:
Acum stiu de ce imi esti draga, ca ma ploi cu ploaie calda 🙂
Chiar aveam nevoie de asa cuvinte, azi. Multumesc.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Cu mult drag!
ApreciazăApreciază
Dan a spus:
Dacă aş comenta ar însemna că aş găsi cuvinte pentru a spune ceva. Dar nu găsesc. Şi eşti vinovată pentru asta. Dar tu ştii. Altfel n-ai fi simţit să te dezvinovăţeşti ajutându-te de text.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Da, ai dreptate! Mi-asum vina! Și mi-o duc mai departe, cum pot! 🙂
ApreciazăApreciază
Dan a spus:
Am spus „vinovată” cenzurându-mă. Iniţial am vrut să scriu „rea”. Numai că nu ar fi fost tocmai corect. Cine desenează în felul ăsta e oricum numai rău, nu.
be) Acum să nu ţi-o iei în cap. 😛
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Ba pot fi și rea. Doar că acest „rea” are zeci de nuanțe 🙂 Știu prea bine ce ai vrut să spui Dane și nu mi-o iau în cap.
Și mai e ceva, poate că nu am spus vreodată…dar sunt atât de dezobișnuită de complimente, încât eu chiar nu știu cum să le „încasez”, mă mai și fâstâcesc ca naiba de fiecare dată…Oare de ce nu știu să le accept așa cum sunt??
ApreciazăApreciază
Dan a spus:
Să-ți spun că nu-i ok, nu are sens. O știi și tu prea bine fiindcă, altfel, nu te-ai fi întrebat, oarecum retoric. Ar trebui să fii atât de obișnuită cu complimentele încât singura dezobișnuință să fie aceea de a le mai separa pe cele sincere pe cele de complezență fiindcă oricum ar fi o pierdere de timp.
Daaaar … locuiești în București. și voi acolo abia de vă mai aruncați din mers câte un amărât de „Bună ziua”, având ca scuză faptul că, vezi Doamne, călătoriți cu o mașină care are o viteză-n plus. Dacă, colac peste pupăză, te mai învârți și-n cercuri care au full-ul făcut în materie de pragmatism, pare aproape logic ca lumea ta să nu-și mai piardă timpul spunându-și unul altuia două-trei cuvinte de suflet.
Este că atunci când pleci o săptămână la vreo pensiune de la munte aproape că ești pe punctul de a considera nu că gazdele sunt drăguțe și amabile ci că sunt niște băgăcioși care vor să-ți invadeze spațiul intim ? Poate greșesc. Și mi-aș dori să greșesc.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Ah, Dane, te mănânc:)) Știu că nu e ok și parțial, ai dreptate. Cred că undeva, adevărul e pe la mijloc…Familia mi-e mică, prietenii adevărați îmi sunt numărați pe degete iar ei îmi sunt aproape dintotdeauna, de nu știu câte ere încoace…nu-mi amintesc…doar simplu fapt, că-mi sunt mereu în preajmă, își are bagajul de recunoaștere a calităților, undeva bine așezat. Doar că nu mai scoatem din ele să le lustruim și să le redăm luciul, pe ici, pe colo…doar toate aceste lucruri sunt acolo, le știu, le simt dar nu le mai aud.
Nu mă-nvârt în alte cercuri mai deloc. Și când se-ntâmplă, nu primesc complimente. Deci, am tăiat-o și p-asta de pe listă 🙂
La asta cu pensiunea, ai dreptate… m-aș întreba de au pățit ceva și dacă sunt normali:) Glumesc, Dane! Abia aceia sunt oameni cu adevărat frumoși și sinceri. E bine că încă fac distincția între complimentele făcute din: răutate/complezență/interes și cele: sincere/din inimă/dezinteresate.
Poate că eu mă gândesc la mine doar ca la un simplu om și atât – asta să fie cauza pentru care mi se pare că nu merit câteodată un compliment;)
ApreciazăApreciază
Dan a spus:
Hai să stabilim un lucru ca să fim înțeleși : ai voie să te alinți doar de două ori pe lună ! 😆
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Fii și tu generos, că doar e luna „cadourilor”, a generozității, a bucuriilor, a copiiilor 😛 😛 😛
Lasă-mă să mai torc o țâră la soba ta 🙂
ApreciazăApreciază
Dan a spus:
De parcă aș avea și-altă opțiune … 😛 Ho-ho-ho !!!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Miau, mau, miorlaaaauuuuu, rrrrrrrrr 🙂
ApreciazăApreciază
alma nahe a spus:
Par că ar fi niște excrescențe pe/din trupul ei…de fapt, poate asta sunt oamenii, niște tu mori extirpate. Ce tâmpenii mai zic și eu la ora asta! 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Alma, chiar sunt ca niște excrescențe, pruncii aceia erau niște extensii vii ale mamei și toată acea imagine arăta ca o masă neuniformă, ca o încrengătură din care ieșeau, atât de expresiv, memebre, mâini, picioare, trunchiuri, capete și niște tentacule lungi – brațele mamei care le aduna și le aducea pe toate în jurul ei, strângând cu grijă totul într-un TOT, închizându-l mai apoi, în universul lor, bine ermetizat, pentru privitorul de rând, ca mine!! …
Nu, nu spui tâmpenii deloc! :))) Aceeași impresie mi-au lăsat și mie…
ApreciazăApreciază
Drugwash a spus:
Mi-ai înecat iar, desenînd,
Cuvintele-n tăcere,
Veşnic iubirea mamei stînd
Cînd ele-s efemere…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Nu eu ți-am înecat cuvintele-n tăcere
Ci ele au dispărut în dulce amintire,
Și s-au topit cu totul în plăcere,
Reamintindu-ți veșnica iubire…
ApreciazăApreciază
greenleaffy a spus:
Scrii foarte expresiv, dar desenezi și mai și! Ești o fericită. Mi-ar plăcea să pot desena și eu. Voi pune câte o schiță de-a ta pe spațiul de lucru al pc-ului. (Nu greșesc, Tu realizezi schițele de pe blogul tău, nu-i așa?)
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Îți mulțumesc frumos! Recunosc, sunt fericită că am darul acesta, pe care din păcate, nu-l scot la iveală decât foarte rar. La desen mă refer, că la scris…abia țin pasul cu voi:)
Da, sunt schițele mele și am descoperit că, ajutându-mă de el, pot comunica mult mai ușor ceva ce nu pot exprima în cuvinte…spuneam, cândva, că desenul îmi e un soi de „cârjă” de care mă sprijin, ori de câte ori, cuvintele-mi șchiopătează…
ApreciazăApreciază
Un_calator a spus:
( n-am fost fan Take That niciodata , dar melodia asta … ) 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Mă știi că nici eu nu-s fan Take That, dar melodia-i melodie, trupa-i trupă:)
Mnoh, asta-i o frumoasă melodie! Mulțumesc, Călătorule! 😉
ApreciazăApreciază
racoltapetru6 a spus:
Totuși, cuvintele tale aduc un omagiu superb acestui tablou, care pe mine mă lasă pur și simplu fără cuvinte. Mulțumesc pentru împărtășire!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Îți mulțumesc, Petrule! Dar nici măcar cuvintele însoțite de desen, nu au reușit să redea adevărata măsură a ceea ce, spre bucuria mea, am reușit să înțeleg.
ApreciazăApreciază
Irealia a spus:
Mămicia m-a făcut să înțeleg că fericirea nebună merge la braț cu spaima de moarte. Nu se mai separă, iar eu trebuie să găsesc un mod de-a le accepta la pachet, deși nu le-am comandat așa. Ce-ai scris tu în șapte cuvinte și-o schiță de-ți rămâne în minte e o definiție clară și frumoasă a mamei autentice.
Ești atât de talentată, fată dragă, și mai ești și-un om de ăla, om! Ce mai, mi-s norocoasă!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Cert e că fără a fi mamă, e tare greu să înțelegi tot ceea ce eu am încercat să descriu. Nici măcar eu nu sunt convinsă că am înțeles. Știi că m-am gândit și la tine, când deseneam, la ultimele-ți experiențe, la viața ta, la Miracolina ta?….de la tine am înțeles multe…
Talentată nu știu cât îs, dar om mă știu dintotdeauna:) Iar tu…cum era?? Ce minune că-mi ești, ce mirare că sunt! :))
ApreciazăApreciază
Irealia a spus:
Ai înțeles. Vei înțelege c-ai înțeles 🙂 când vei simți pe pielea ta! 🙂
Miracolina mea ne-a întrerupt fluxul conversației pentru că s-a blocat în fața farfuriei cu ciorbă la vederea ardeiului de data asta. Dacă nu-i ardeiul e mazărea, dacă nu-i mazărea, e pătrunjelul și dacă nu-i nici pătrunjelul, sigur zeama are gust de-ăla!… Dar, cum nervii mei sunt puși la regim, cu pâine și puțină apă, cât să nu-i omor, că mă tem să rămân singură, am pus mâna pe lingură și, ocolind ardeiul, am făcut drumul până la gura ei și înapoi de câteva ori, să mă asigur că nu rămâne nemâncată azi. Pentru că-i în stare! 🙂
Și pentru că i-am dat cu lingurița în loc să îi ordon să termine din farfurie, cum se întâmplă mai des, mi-a făcut un desen și m-a întrerupt a doua oară, dar pentru un scop nobil, să-mi spună că mă iubește și că are cea mai bună mamă din lume! Mnoh, fie vorba între noi, n-am contrazis-o, dar știu că drumul până la superlativ e al naibii de lung și bolovănos.
După mine ești foarte talentată, pentru că-mi emoționezi gândurile și-mi împăienjenești ochii.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Miracolina ta e ca mine când eram mică. Eu vroiam doar supă de găluște sau cu tăiței, că-n ele nu se lăfăiau atâtea legume cum se-ntâmpla în ciorbă:) Așa mâncam și eu, ocolind tot ce era verde, roșu, portocaliu, galben…doar zeamă, atât! Sfârșeam mâncând doar așa: Mama: – „Hai, piticule, o lingură pentru mami, o lingură pentru tati, una pentru buni”…și eu, ca să le arăt că-i iubesc totuși, înghițeam cu greu, dar înghițeam până la urmă, cu tot cu legume!
Fără să rămână vorba între noi (uite cum te spun lumii!), Miracolina știe că are cea mai bună mamă din lume!
ApreciazăApreciază
Irealia a spus:
Nu, ea știe că-mi pică bine să mi-o spună și profită de momentele care se pot asorta frumos gestului ei. 😉 If you know what I mean! 🙂
Nu mă las, să știi, nu mă contrazice! 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Știu, știu 🙂
Tac, tac…nu (contra)zic!
ApreciazăApreciază
Mitzaa Biciclista a spus:
Excelent desenul. Excelent!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciază
drstoica a spus:
Toate văzutele și nevăzutele se adună, se întâlnesc, se împreunează în nevăzuta și nemaivăzuta imagine a sufletului de mamă. Ea e mereu aceeași și, totuși, de fiecare dată alta…
Foarte frumos desenul!!!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Mulțumesc, doctore! Ia spune-mi…mă mai fac bine? 🙂
ApreciazăApreciază
drstoica a spus:
Știi ce-i bizar uneori? Că omul nu-și dă seama cât de bine e deja, cât de inspirat, luminos și admirabil, cât de îmbrățișat și de dorit în preajmă. Dar află el, cu siguranță. 🙂
Tu? Te faci, te faci. Cel mai bine! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Où sont les années d’antan ? | Hipertensiv
Starea a spus:
foarte frumos articolul 😉
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază
Aliosa a spus:
La Multi Ani !
O excelenta descriere a ceea ce inseamna MAMA !
MAMA, doar MAMA stie ce-i in sufletul ei versus COPIII ei !
Buna mea MAMA ,
Dumnezeu s-o odihneasca in pace,
era ca LUPOAICA când venea vorba de COPIII ei !
Firava fizic dar mare psihic, ” sarea la beregata ” tatalui meu ori de cate ori
incerca sa ma loveasca chiar si cu privirea.
Sunt multe MAME-MAME dar din pacate, sunt si unele ce nu pot fi numite MAME …
( ma refer la acele mane care-si abandoneaza COPIII inca de la nastere… ).
O saptamana calduroasa !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Știu ce-nseamnă să ai o mamă leoaică! Am toată admirația și respectul din lume pentru o astfel de mamă! Cât despre celelalte, greu le poți numi așa!
Mulțumesc, Alioșa!
ApreciazăApreciază
memyselfandela a spus:
Doamne, cat de frumos ai descris totul…. ❤
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază
dagatha a spus:
Ori pentru că am ajuns eu târziu aici… ori pentru că sunt nevoită să îmi recunosc limitările… ori pentru că ai folosit tu toate cuvintele frumoase….eu am rămas fără…
Și mi-ești și mai dragă… 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Tu îmi ești și mai dragă!
Mulțumesc mult, Dagatha mea!
ApreciazăApreciază
dagatha a spus:
❤
ApreciazăApreciază