Etichete
Și am fost și la concertul lui Michael Bolton, de la Sala Palatului, din 16 mai! Asta mai mult de ciudă, că nu am reușit să ajung la concertul Depeche Mode, cu doar o seară înainte, de pe Național Arena. Din cauza unor probleme, nu am ajuns… și indiferent cât mi-am dorit, nu a fost posibil! Și mi-am dorit, nu glumă! Și m-am enervat, nu glumă! Cum spuneam, de ciudă, m-am dus la Michael Bolton și bine am făcut.
Nu am fost niciodată fan Michael Bolton dar nici nu m-am ferit de el! Îmi aduc aminte momentul, cu niște mulți ani în urmă, în care am început chiar să-l îndrăgesc. La concertul „Pavarotti & Friends – Together for Children of Bosnia”. A fost o surpriză totală pentru mine. O dată pentru ambitusul vocal neașteptat (a cântat aria „Vesti la Giubba” – din Pagliacci de Leoncavallo) și apoi pentru muntele de seriozitate și profesionalism ce l-au caracterizat pe parcursul concertului, comparativ cu celelalte vedete/friends – vezi „Nessun Dorma” cu celebrul Vincero, fiind aproape singurul care o cântă cu suflet și cu tragere de inimă, fără să fușerească și cu la, la, la – chiar vă rog să le ascultați!
Concertul de la Sala Palatului a fost extrem de plăcut și de cald. Aflat pentru a treia oară la București, Michael Bolton a reușit să adune o sală arhiplină, cu peste 4000 de suflete (organizatorii au atins performanța de a vinde bilete cu locuri chiar de două ori, drept urmare, unii spectatori ghinioniști au stat în picioare, pe lângă pereți), ceea ce înseamnă că românii sunt melancolici și îl iubesc! În deschiderea concertului, pentru aproximativ 20 de minute au cântat Diana Matei & Taraful Cleante, după care, a urmat o pauză de 15 minute, timp în care scena a fost pregătită pentru concertul mult așteptat. La ora opt și jumătate, 6 muzicieni au intrat pe scenă, urmați aproape imediat de Michael. Îl căutam din priviri dar nu-l vedeam. Nu sunt chioară dar șocul a fost maxim. În capul meu rămăsese cu pletele-i buclate și blonde și acum? Extrem de schimbat, tuns scurt și încărunțit. În secunda în care m-am lămurit că el este și nu altul, încă aveam gura căscată.
Am descoperit un Michael Bolton extrem de charismatic, care a cântat live cu o lejeritate ieșită din comun, la cei 60 de ani ai săi, o paletă foarte largă de piese, în stiluri diferite, de la pop la rock. Cu o voce ușor alterată totuși, a cântat piesă după piesă, mai bine de două ore, un setlist de 18 piese plus bis-ul! Ne-a plimbat de la piesele bine-știute, hit-urile clasice: „To Love Somebody”, „You don′t know me”, „Said I love you”, „Time, Love and Tenderness”, apoi ne-a adus către ultimul său album sau a interpretat piese compuse de el pentru alți muzicieni celebri, binecunoscut fiind faptul că este și un compozitor extraordinar.
Alături de el, a cântat și Kelly Lavesque. O cântăreață puțin cunoscută dar care a încântat publicul, nu doar prin forma-i fizică de invidiat, moment marcat printr-un hohot tipic bărbătesc, la unison izbucnit, ci și printr-o voce puternică, cu timbru clar, care a rupt imediat ropote de aplauze. Au cântat în duet patru piese și un medley. De asemenea, au existat momente solo, de saxofon și trompetă, timp în care Michael schimba ținutele și probabil își trăgea sufletul, în culise.
Publicul, extrem de cuminte (asta am observat-o de foarte multe ori!), s-a lăsat corupt, într-un final, și a decis să interacționeze ceva mai mult și mai cu vână, odată cu piesa „When a Man Loves a Woman”, când Michael a coborât în sală, intrând pur și simplu printre spectatori, dând mâna cu cei din preajma lui, îndemnându-i să cânte, să danseze și să-l fotografieze – menționând să fie surprins totuși în cele mai flatante ipostaze! De altfel, Michael a avut intervenții pline de umor între toate piesele, știind cum să aducă publicul aproape de el.
La bis, spectatorii se ridicaseră deja de pe scaune și împânziseră până la refuz, zona din fața scenei, aplaudând îndelung. Reîntors pentru bis-ul mult cerut, Michael ne-a mai livrat câteva piese clasice și bine cunoscute, printre care „Georgia on my Mind” și „Hallelujah”. A fost un show frumos, curat, impecabil susținut de către muzicieni. A fost un Michael Bolton onest, fără fasoane, cu o prestație live excelentă, fermecător ca apariție, dar mai ales cu suflet cald. Am plecat de-acolo, încântată realmente și fluierând admirativ! Recunosc, nu mă așteptasem să îmi placă atât de mult și parcă dezastrul provocat de neajungerea la concertul Depeche Mode a fost mult îndulcit! Și că să îndulcesc și mai tare, luni merg și la concertul lui Joe Satriani! Să-mi fie de bine!
De asemenea, toate fotografiile prezentate sunt din galeria personală, făcute în timpul concertului.
Cu capul în nori 