Etichete

,

Dinamica mâinilor e fascinantă dacă reușești să descompui, în frame-uri, mișcările descrise de acestea în dansul mut și instinctiv al gesturilor. Expresivitatea pe care mâna o capătă gradual, cu fiecare cadru înghețat, la zecime de secundă, al mișcării, e fabuloasă și își creionează propria-i poveste de sine stătătoare. Dacă vei putea să de(s)prinzi aceste povești vei învăța nu doar să-ți iubești mâinile ci să te cunoști pe tine însuți. Și vei învăța că fiecare gest pe care-l faci, dacă este dezgolit de povestea lui, e un gest gol, străin sau mort.Nu știu dacă există o aceeași dinamică a sufletului care să poată fi descompusă chiar dacă știu că acolo, poveștile sunt altele. Dar de multe ori, mâinile sunt extensii vii și colorate ale acestuia. Cu mâinile poți descoperi mai adânc ceea ce sufletul nu reușește să atingă. Cu mâinile poți auzi ceea ce cu urechile surde nu poți auzi din amăgitoare obișnuință. Cu mâinile vezi ceea ce ochii nu pot vedea mai departe de trista superficialitate. Cu mâinile poți iubi sau urî atunci când tu ești pierdut de tine, de trup și de cuvinte.

Nu vreau să uit niciodată că mâinile sunt eu. Eu, descompusă toată în mici fragmente înlănțuite, cadru cu cadru, în moalea sau apriga legănare a existenței mele.„Iubește-mi mâinile și ochii
Și iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au știut să-ți spună
În care n-au putut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ți cere
În dragostea,
În îndoiala
În deznădejdea unei clipe…
Iubește-mi mâinile și ochii.
Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Și prea curând se duc de tot…”

Elena Farago – Iubește-mi mâinile

Anunțuri