Dinamica mâinilor e fascinantă dacă reușești să descompui, în frame-uri, mișcările descrise de acestea în dansul mut și instinctiv al gesturilor. Expresivitatea pe care mâna o capătă gradual, cu fiecare cadru înghețat, la zecime de secundă, al mișcării, e fabuloasă și își creionează propria-i poveste de sine stătătoare. Dacă vei putea să de(s)prinzi aceste povești vei învăța nu doar să-ți iubești mâinile ci să te cunoști pe tine însuți. Și vei învăța că fiecare gest pe care-l faci, dacă este dezgolit de povestea lui, e un gest gol, străin sau mort.
Nu știu dacă există o aceeași dinamică a sufletului care să poată fi descompusă chiar dacă știu că acolo, poveștile sunt altele. Dar de multe ori, mâinile sunt extensii vii și colorate ale acestuia. Cu mâinile poți descoperi mai adânc ceea ce sufletul nu reușește să atingă. Cu mâinile poți auzi ceea ce cu urechile surde nu poți auzi din amăgitoare obișnuință. Cu mâinile vezi ceea ce ochii nu pot vedea mai departe de trista superficialitate. Cu mâinile poți iubi sau urî atunci când tu ești pierdut de tine, de trup și de cuvinte.
Nu vreau să uit niciodată că mâinile sunt eu. Eu, descompusă toată în mici fragmente înlănțuite, cadru cu cadru, în moalea sau apriga legănare a existenței mele.
„Iubește-mi mâinile și ochii
Și iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au știut să-ți spună
În care n-au putut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ți cere
În dragostea,
În îndoiala
În deznădejdea unei clipe…
Iubește-mi mâinile și ochii.
Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Și prea curând se duc de tot…”
Elena Farago – Iubește-mi mâinile
Emotionant…multumesc.
ApreciazăApreciază
Eu îți mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Iubescu-ţi mîinile măiastre şi prin ele, întregu-ţi…
ApreciazăApreciază
Așa să-ți rămână cuvântul și gândul, așa să-mi rămâi și tu.
ApreciazăApreciază
Bine realizate studii ale mâinii! şi da: m-am gândit cât de minunat putem exprima totul din ceea ce suntem noi, ce simţim noi, prin felul în care ne mişcăm, cerem, dăm, primim, atent, liniştitor, mângâietor, supus, hotărât, dispreţuitor, iubitor, …. atingem – cu ajutorul mâinilor. Frumos spus, desenat. Felicitări!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Ruxandra! Tot cu mâinile am putut să exprim și eu mai bine, prin desen, ceea ce nu am putut doar din cuvinte.
ApreciazăApreciază
Alaturi de minte, mainile fauresc lumea. 🙂
ApreciazăApreciază
…și cu sufletul!
ApreciazăApreciază
Reblogged this on Cosmisian's Blog – Ganduri Neinfinite and commented:
Atingeri pe care le atribuim mainilor, simt tactil… degetele ce tacticos exploreaza, andreotti – desene indegetate in fram-uri. Fascinant!
ApreciazăApreciază
Mulțumeeesc:)
ApreciazăApreciază
Atingeri atribuite degetelor – simț tactil,
Degetele ce tacticos explorează – Andreotti
Desene îndegețate în fram-uri – fascinant!
(editat putin…)
ApreciazăApreciază
Editează-l cât vrei tu, esența rămâne aceeași!
ApreciazăApreciază
Iar tu o stii foarte bine. ;))
ApreciazăApreciază
Adresa pe care sa-mi trimiti unul dintre desene, o stii. Mandru as pastra-o!
ApreciazăApreciază
Poate că am să reușesc, într-o bună zi, să-ți trimit unul din aceste mici desene:)
ApreciazăApreciază
Ma gandeam ca spui: „Poate ca am sa reusesc, zilele astea, sa-ti trimit…” Astept cu mare recunostinta unul. Il voi indragi cu toate degetele mele.
ApreciazăApreciază
Mă gândeam că aș putea spune și așa dacă nu ar suna a promisiune! Una de care să nu reușesc să mă țin, zilele astea… :)) Nu-mi place să dezamăgesc. Așa mai bine tac și fac! 😛
ApreciazăApreciază
Eu nu cer promisiuni. Adresa mea este „In Gradina cu tufe de ‘nu ma uita'”, acolo unde cresc complex starile mele de a fi!
ApreciazăApreciază
Mult mi-a plăcut metafora „așteptare mioapă” …
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Uofff, cu mare drag! Și eu îți mulțumesc!
ApreciazăApreciază
„După mâini, poţi recunoaşte mâna artistului” (Picasso) 😛
Dar şi : „Eu văd mai bine cu mâinile” (Garcia Marquez)
Deocamdată aste mi le amintesc. Dacă o fi, mai revin. 😉
ApreciazăApreciază
Coreeeeect!! Habar nu aveam de ele și îți tare mulțumesc că le-ai adus. Completează frumos ce încercam eu să spun. Și sigur trebuie să mai fie multe…Dar tu revino și dacă-ți amintești și dacă nu! 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt supărat pe wordpress că nu m-a notificat asupra faptului că mi-ai răspuns la comentariu. Știam că nu am avut cine știe ce replică la postarea ta dar m-am gândit că, și glumesc acum, e fix genul de postare la care se poate veni și cu … mâna goală. Anyway, vreau să știi că mi-au plăcut schițele tale deși am clar ceva împotriva desenelor ce prezintă „părți”. Nu mă-ntreba de ce că nu știu să răspund. Asocieri aiurea pe care creierul meu insistă să le facă. Dorința mamei a fost să devin chirurg. Unul dintre argumentele refuzului a fost că eu nu aș putea tăia o mână nimănui.
Și 2. E clar că toți cei care te cunosc și te invită la o cafea au o grijă în plus. 😆
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău că WP-ul mai joacă feste uneori. Și mie mi se întâmplă și urăsc asta. Lasă loc la interpretări și catalogări sinonime cu aroganța, care e departe de mine!
Să fiu sinceră, studiile (după anumite părți anatomice) nu au nicio grație copleșitoare. Sunt ca planșele de anatomie artistică pe care de altfel am fost nevoită să le studiez. Dar…n-aveam cum să exprim altfel, acel slow-motion al mișcării mâinilor în gesturi:)
Eu aș fi fost un bun chirurg la cum mă cunosc dar înțeleg prea bine și reversul 🙂
ApreciazăApreciază
Am intuit asta din clipa în care am realizat că titlul postării nu se referă la teoria stringurilor din fizică. Totuşi, era un banc în care mă regăsesc în procent de aproape sută la sută : asemănarea dintre un ciobănesc german şi-un inginer constă în aceea că ambii au priviri inteligente dar nu ştiu să se exprime. Cam asta păţesc eu atunci când privesc o creaţie din sfera artei plastice. Fiindcă, trebuie să recunosc că pe partea asta am o educaţie deficitară.
Dar, na ! că mi-am adus aminte, voiam să te întreb ceva. În scrierea curentă foloseşti „a” mic în loc de „A” mare, aşa cum apare în semnătură ?
ApreciazăApreciază
Mă crezi că educația în sensul acesta nu are o prea mare relevanță? La ce te-ar fi ajutat acum de exemplu? Poate doar să faci niște comparații.
Totul ține de empatie sau de-o anumită regăsire. Arta, în general, e de preferat să o „încasezi”, nu să o comentezi. De comentarii se ocupă criticii de artă 🙂
Da, fac un „a”mic dar supradimensionat 🙂 De ce??
ApreciazăApreciază
Pentru că fix aşa îl fac şi eu.
ApreciazăApreciază
Ahaaa:) Ai văzut, că „Deja-vu-ul” tău în privința mea nu e degeaba… simți ecouri din tine 😉
Oare ce ar spune grafologii de-acestă particularitate?
ApreciazăApreciază
În scrisul meu nu e singura „anomalie”. Dar, până acum, nici pe aceasta şi nici pe altele nu le-am mai regăsit-o la nimeni.
ApreciazăApreciază
Hai să facem cândva ceva. Stabilim o frază de comun acord și o scriem fiecare după care ni le împărtășim. Așa vedem dacă mai adunăm și alte anomalii caligrafice 🙂
ApreciazăApreciază
Eu chiar aveam de gând să postez ceva scris de mână şi scanat fiindcă altfel ar trebui să mă complic cu softuri grafice în care-mi prind urechile. Dar planificasem ca sta să se întâmple peste o săptămână. Atunci vei avea posibilitatea să verifici. Tu. Că mie deja mi-i frică, bre ! 😆
ApreciazăApreciază
Mă lași? Știi că asta vreau și eu să fac? Să-mi scriu cel puțin un gând de mână și să-l postez? Aiiiii, ai, aiii…
Așa fac! Și te anunț…sau și mai bine: îl scriu și eu de mână și ți-l trimit pe mail, să vezi și tu 🙂
ApreciazăApreciază
Rămâne stabilit ! 😛
ApreciazăApreciază
Clar! Fără dubii! 😉
ApreciazăApreciază
Mă plângeam de educaţie deficitară pentru a-mi scuza lipsa unui vocabular adecvat care să exprime felul în care percep o creaţie. Că nu-ş ce pisici tot am astăzi cu bancurile dar îmi aduc aminte de unul în care indivizi de diferite naţionalităţi îşi exprimau admiraţia la vederea a ceva nemaivăzut. Englezul, „Wow, wonderful…”, francezul, „Magnigique, merveilleux…”, românul „Să-mi bag …” Ei, mă simt român până-n măduva oaselor. 😆
* scuze de limbaj. Poţi şterge dacă vrei, nu mă supăr.
ApreciazăApreciază
Ce să șterg, breee??? Că îmi ești copie fidelă!
Dacă m-ai auzi cu câtă naturalețe îmi iese acest „să-mi bag” atunci când ceva mă minunează sau mă uimește…acum încerc să ascund faptul că, în viața de zi cu zi, metaforele nu mi se bulucesc la gură precum mi se bulucesc aceste perle:)
ApreciazăApreciază
Uite ce am găsiiiiiiiit 😛 :
Veghe
La culcare, mâinile
le-am pus în glastre,
ca să vegheze
visul gesturilor
pe care nu am îndrăznit
să le schiţăm.
(Stephan Roll)
ApreciazăApreciază
Pfff, ce frumos! Unde ai găsit-o, breee?! Pe tine trebuia să te pun să faci search-ul acesta înainte de a scrie eu, că uite…alt grad de inspirație aș fi avut!
Tare îți mulțumesc că mi-ai adus-o!
ApreciazăApreciază
Pingback: Va recomand | Dor de femeie
Mainile tale sunt emotie. Asa frumos:)!
ApreciazăApreciază
Cuvintele tale sunt emoție. Chiar așa frumos! 🙂
ApreciazăApreciază
Andruşco….tare dragă-mi eşti 🙂 Cu mâini cu tot… 🙂
ApreciazăApreciază
Și tu îmi ești dragă, Dagatha mea! Cu tot ce ești tu!
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
ce talent!
ApreciazăApreciază
Da, un talent…singurul la care aș fi capabilă să excelez:)
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzini de „D”-uri dedicate | Hipertensiv
this little study of yours has rather gotten out of hand…
ApreciazăApreciază
Nu mai spune! Pe cuvântul tău? :)))
ApreciazăApreciază
„Eu, ascunsa dupa un paravan de sticla fumurie, cu o palma asezata pe sticla, pentru a-i primi atingerea, l-am sustinut cu privirea pana cand si-a asezat trupul cunoscut mie pe bancheta din fata paravanului meu fumuriu. Oare m-a vazut?”
ApreciazăApreciază
Te-a văzut! Și încă foarte bine! Sticla fumurie doar eterează sau colorează dar nu opacizează 🙂
ApreciazăApreciază
Tu-mi vezi cu sufletul in frame-uri nestiute, tu-mi impletesti degetele cu ale tale secvente de atingere pe vrute… Sticla fumurie e doar o scuza a vietii, simtim prin straturi de fiinta. Ce poate opaciza o astfel de impaturire de degete precise?
ApreciazăApreciază
De ce să dai cu piciorul anumitor clipe, când poți să le îmbrățișezi cu degete de aer?!
ApreciazăApreciază
Chiar așa, oare de ce?
ApreciazăApreciază
Nu stiu, creca nu stiu 🙂
ApreciazăApreciază
Îmi plac desenele tale. Complexe. Îmi plac mâinile care se desfac, nu cele care se strâng precum nişte gheare.
ApreciazăApreciază
Îți plac cele care de desfac prin prisma poveștilor lor. Sunt primitoare, calde, îmbrățișează…Dar fără mâinile care se strâng nu ne-ar înduioșa cele care se desfac. Și nu întotdeauna mâna care se strânge-n pumn denotă înverșunarea, lăcomia sau violența. Câteodată trădează durerea, câteodată arată puterea, încrederea, voința…Vezi câte povești sunt? 🙂
ApreciazăApreciază
Fragment din ceea ce sti deja: ,,Frumosul nu se regaseste doar in cuvant. Daca am fi muti – nu am putea rosti cuvantul. Daca am fi surzi – nu am auzit cuvintele frumoase. Daca am fi orbi – nu am vedea cuvintele minunat scrise pe pereti.
Dar toti, muti,surzi, orbi avem un suflet. Si, DA, frumusetea vine din suflet si fiecare o exprimam cum putem. Unii prin versuri, altii prin proza si altii prin talentul mainilor lor.
Talentul mainilor izvoraste tot din suflet. Nu poti fauri nimic deosebit daca nu iti rupi o parte din suflet si o asezi in lucratura ce se manifesta sub orice forma.,,
Azi mainile mesterului au plamadit lutul sufletului meu si am luat o alta forma, sunt Femeie – Pom.
ApreciazăApreciază
Norișorule3, m-am mutat cu discuția și cu comentariile la tine acasă, că tare cald și primitor e la tine! 😉
Îți mulțumesc pentru TOT!
ApreciazăApreciază
Ma bucur sa te am oaspete si te rog sa ramai in casa mea atata vreme cat simti ca iti este bine. Eu voi colinda prin casa ta si ma voi inspira din frumusetea lucraturilor tale care ma ating extrasenzorial.
ApreciazăApreciază
La tine am venit ca să-ți rămân!
La mine, știi cum se spune: „mi casa es tu casa”. Ți-e ușa deschisă tot timpul!
ApreciazăApreciază
Iar eu ti-am pregatit o surpriza in casa mea 🙂
Sper sa iti placa.
O gasesti chiar la titlul ,,Frumusetea Artei- ….”
ApreciazăApreciază
Pffff, m-ai omorât de plăcere! Și mă obligă!
Norișor3, ești minunată!!!!!
ApreciazăApreciază
Nu te simti obligata. Este placerea mea sa iti ofer cadou de ,,Bun venit,, 😉
ApreciazăApreciază
Ba mă obligă să fiu mai bună. Și-mi place teribil și „provocarea” asta dar și cadoul de bun venit! 😉
ApreciazăApreciază
Se poate mai buna de atat? 🙂
Deja ai adoptat un norisor 🙂 si i-ai oferit din energia ta. Ce poate fi mai bun decat atat?
ApreciazăApreciază
Se poate să fiu mai bună de atât! O știu prea bine:)
O să am grijă de tine, norișorule, așa să știi!
ApreciazăApreciază
Sti ca devenind protejata ta, ma arunci cumva in focul luptei 🙂
Prima am purtat-o imediat dupa postarea mea si aparitia comentariului tau pe blogul meu. Dar, ce nu ma omoara ma intareste 🙂
ApreciazăApreciază
Așa este, ce nu te omoară, te întărește…dar nu e cazul să te-ngrijorezi! 🙂
ApreciazăApreciază
minunata postare…
iar imaginile sunt nespus de graitoare…
mana… surprinderea sufletului… a intregii fiinte… cuprinsa-n incremenirea miscarii…
astept un desen… cu… mana-n, mana… doar asa… ca sa formeaza o legatura de suflet… de trup… de tot… astept…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Ovi!
Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească :))
Mai știi? Poate nu am să întârzii în a-ți îndeplini dorința!
ApreciazăApreciază
dar de ce sa ne oprim doar la maini?
😀
ApreciazăApreciază
Dar cine zice că ne oprim doar la mâini?
Mirceo, hai…că și tu desenezi! Ia încearcă tu slow-motion-ul la Jiu Jitsu ăsta și nu te mai ascunde! Să văd! 🙂
ApreciazăApreciază
Pai incerc de cateva ori pe saptamana, dar nu grafic ci faptic. 😀
ApreciazăApreciază
Ne, ne, neeee…nu se pune! Faptic, nu mă îndoiesc dar vreau să văd și grafic!
ApreciazăApreciază
Zic și eu, deși știi deja: taaare frumos! 🙂
Pentru mine, Elena Farago înseamnă „cățelușul șchiop”. Ce mai plângeam când venea la mine în versuri… 🙂
ApreciazăApreciază
Duuuua, știuuuu…cățelușul șchiop!! Vai, ce tragedie! Mi-o amintesc prea bine 🙂
Mulțumesc, doctore! 😉
ApreciazăApreciază
🙂 Tot un fel de studiu…
Unul dintre degetele mele e actor. Iaca, ţi-l arăt, tu supără-te !…
Vezi, tu? Rujul nu e pentru desenat zilnic acel zâmbet larg. Da, ştiu, viaţa e un circ…Oare cinci degete sunt suficiente să poţi spune ce-ai pe suflet ? Păi, poate, fiindcă într-o mână zace, nedescoperit, teatrul.
E nevoie de o anumită mişcare, totuşi.
Fardez (cu roz ?) o treime din degetul mijlociu, îi aplic două puncte, o linie dreaptă şi o linie curbă convexă, precum un deal. Obțin un chip supărat.
Seamănă un pic cu tine. Unde-o fi foarfecele ?
Ca să tai o mică şuviță din breton şi s-o fixez sub unghie, ce credeai ?
E mai bine acum, fiindcă pot privi în zare. Bretoanele se ţin scurte, alminteri reducem vizibilitatea.
Aşa…acum personajul are sex ! Dacă-i pun un fes minuscul croşetat în vârful lui, şi nu un prezervativ, stabilesc anotimpul.
Ce-am făcut ? Un copil. Nu, nu te speria ! Acopăr restul mâinii cu un strat de vată. Hehe, creasta unui anumit munte… nins. Cu cealaltă mână fac să ningă. De ce nu, tu te faci că plouă de atâta vreme…
Dacă fulgii acoperă degetul-copil şi acesta dispare sub straturile nou depuse, efectul e unul tragic. Ataşând un suport sonor adecvat, subliniez şi mai mult tragedia momentului ? Tu te întrebi ce caută personajul-deget acolo, în vârful muntelui ? Cum a ajuns el acolo? L-am pedepsit, în locul tău…
Sting lumina, aprind două lumânări şi dau timpul înapoi (stă în puterea degetelor mele libere). Degetul-copil devine activ, făcându-te să uiți de prima expunere( nu aia în care te-a luat cu zăduf, ci următoarea), la care firesc, ai exclamat, ca spectator : „Normal că moare! Nu poate să se mişte din construcție.”
Dar personajul era doar amorțit de frig (din pricina răcelii tale ?) şi-am grijă să se înțeleagă asta, chiar dacă în imagini.
Un alt deget-personaj, un deget-vrăjitoare, de pildă, ( personaj obținut prin acelaşi procedeu ca şi la degetul-copil, doar că fardez degetul cu gri, în loc de fes îi ataşez arhicunoscuta pălărie de vrăjitoare, cu vârful foarte înalt şi cataramă, iar şuvița de păr o pot împrumuta din părul bunicii ) l-a răpit pe degetul-copil, când acesta a rămas singur acasă, neglijat de două degete (părinții lui) şi l-a dus în vârful muntelui, unde degetele-părinți nu l-ar fi căutat niciodată. Motivele degetului-vrăjitoare pot fi o sumedenie. Dar nu le divulg, pentru efect.
Casa aş construi-o din bețe de chibrit.
Evident că se impune aici apariția unui alt deget-zână bună, care prin simplul meu suflat în cele 2 lumânări, care nu se sting din prima, prevestesc o altă apariție fantastică. Făcându-şi apariția, degetul-zână bună ar stinge lumânarea suflând în ea .
Nedesluşit încă, subiectul refuzului meu de a-ţi vorbi, rătăceşte încă prin eter, nicidecum prin tine.
Aprind lumina şi revin în prezent. Degetul-zână bună suflă peste straturile de vată (zăpada), topindu-le, astfel scoțând la iveală degetul-copil, viu şi nevătămat. Salvăm cât putem, bine ?
Degetul-vrăjitoare simte ce se întâmplă şi revine în scenă. Dar, prea târziu. Degetul-zână creează un vârtej( în realitate, un ventilator), în care dispare şi ea, şi degetul-copil, şi-aşa degetul-vrăjitoare rămâne cu buza umflată. Sting iarăşi lumina (aprind casa, era să zic) şi aprind o lumânare. De o parte a suportului de lumânare situez degetele-părinți, de cealaltă degetul-zână împreună cu degetul-copil. Suportul de lumânare îmi serveşte drept masă. O mică înclinare a degetelor-părinți deasupra suportului de lumânare face să se înțeleagă că degetele-părinți înțeleg pe deplin gravitatea faptului că şi-au lăsat degetul-copil nesupravegheat. Pentru efect, fac ca degetul-zână să dispară arzând.
Sting lumânarea, aprind lumina şi văd degetul vrăjitoare dându-şi mâna cu degetul zână-bună. Apoi închid lumina şi dau muzica mai tare.
Publicul ar întelege că în realitate nu există zâne bune, nici vrăjitoare prietene cu ele şi nici degete care să joace rolul lor, micul meu teatru al mâinilor nereuşind astfel decât, poate, o morală, cu subiect social, ce ar putea deveni laitmotivul unei mărețe campanii pentru “Protecția copilului”. Dar nu ăsta e scopul meu final.
Tu înţelegi unde bat ? Uşor înclinat castelul din capul tău.
Uite, cum punând degetele la treabă am ticluit o poveste, cum s-ar spune am pus bazele unui teatru(de cameră, ce-i drept), un teatru de animație dar, de ce să nu recunosc, un teatru cu toți actorii acasă.
Sunt convinsă că nici un actor nu va întârzia sau va avea alt job, un casting sau alte servicii ce l-ar reține pe un actor obişnuit al zilelor noastre.
Când scot cuţitul din teacă, îl apuc de mâner.
Acum nu mai trebuie decât să fiu atentă când tai pâinea.
ApreciazăApreciază
Doamneeee, Alma!! E o nebunie extraordinară ce ai făcut aici!! Nu pot să cred, câtă imaginație, câtă fantezie ai, m-ai omorât!:) Ai scris o poveste cu nenumărate povești…e o piesă cu personaje complexe, cu situații, cu umor, plus recuzită, costume, lumină… e minunată!!
Răspunsul în sine merită a fi și o postare dar nu mai spun că poate fi și jucată la propriu căci da, niciun actor n-o să-ți lipsească. Ai tot ce-ți trebuie! TREBUIE s-o faci!
ApreciazăApreciază
La aşa minunăţie de desene, nu m-am putut abţine! 😉
ApreciazăApreciază
La așa minunăție de poveste ce-ai iscat aici, nici că mă las până nu o pui în scenă 🙂
ApreciazăApreciază
E superb! Felicitari! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult! 😉
ApreciazăApreciază
Nu mai știu. Ți-am spus că te iubesc? Și apropos de cafea… Crezi c-om reuși anul ăsta? 🙂
ApreciazăApreciază
Eu așa zic, că ar trebui! Eu tocmai ce mi-am încheiat sezonul de evenimente dar nu peste mult timp îl deschid pe cel de sărbători! Cumva, cumva…trebuie să facem loc în agende:)
Și nu, nu mi-ai spus că mă iubești până acum! 😉 E frumos! Și eu te iubesc, Ancuță, pentru tot ce-mi ești!
ApreciazăApreciază
Muuuah! 😀
ApreciazăApreciază
Și eu!! :* :*
ApreciazăApreciază
Duhrer. El m-a atras prima oară spre fascinanta lume a mâinilor. De exemplu, asta: http://www.albrecht-durer.org/Hands-I-large.html . Un excepțional simț al detaliului pentru finalul secolului 15.
Eram adolescent. Când l-am descoperit pe Duhrer, nu în secolul 15 (!?). Apoi, am dezvoltat un veritabil fetiș pentru mâinile femeilor. Mai devreme decât pentru creierele lor zămislitoare de ”blowing mind”-uri. Și acum, matur adolescentin, când văd o femeie, privirea mea se împletește întâi cu privirea ei, apoi poposește cu obstinație pe degete. Nu pe sâni sau pe alte părți anatomice erotomanelizate.
Aș vrea să desenezi două mâini de femeie care să se uite la mine. Care să mă facă să uit de mine. Care să se întrupeze în mii de secvențe gestuale, ca într-un poem cinematic de Dan Puric. Care să mă facă să zic SĂRUT MÂNA! Care să joace rolul principal în piesa de teatru regizată de Almanahe. Să critice Hipertensivul piesa până i s-o urca tensiunea până în loja regală de la balcon. Să-l trimită pe Ovi în visare. Și etcetera. Și apoi să fac un ”cafe a trois” cu tine și cu Slowaholic.
ApreciazăApreciază
Mea culpa: Durer, nu Duhrer.
ApreciazăApreciază
Bănuiesc că știi povestea frumoasă, zămislitoare a mâinilor în rugă ale lui Dürer. Nu știu ce mi s-ar putea întâmpla și mie ca să mă atingă aripa divină, născătoare de mâini dumnezeiești care să te facă să uiți de tine, uitându-se la tine. Ar trebuie să fie cathartice sau sinonime cu oblivionul… ori eu nu știu ce Nirvană ar trebui să mă traverseze pe mine, mai întâi, ca să le plăsmuiesc!
Nu mă miră deloc fetișul pe care îl ai în privința mâinilor. Nu știu de ce, dar nu mă miră. Te-așteptai să mă surprindă?
Altfel, frumoase dorințe nutrești dar n-am să promit nicicum împlinirea lor. Poate ceilalți (?!) 😉
ApreciazăApreciază
Am citit biografiile tuturor marilor pictori și sculptori, mă fascinează cam toate artele … Durer nu putea scăpa curiozității mele. Povestea mâinilor sale e frumoasă și tristă în același timp, dacă ne gândim la sacrificiul fratelui său. Eu nu am talent la desenat din imaginație, dar am descoperit acum 4 ani că sunt un reproducător rezonabil de personaje de desene animate. Rezonabil, nu bun!… E adevărat, nu mi-am prea cultivat ”talentul”, conștientizându-mi limitele…
ApreciazăApreciază
Nu ai idee cât poate aduce în plus exercițiul. Chiar cunoscându-ți limitele, prin exercițiu constant (dar cu multă plăcere, evident!) vei putea nu doar să faci reproduceri. Doar încearcă și ai să vezi.
Unde ți-au dispărut mustățile caragialești? 🙂
ApreciazăApreciază
Nu mă miră că nu te miră fetișul, cred că majoritatea bărbaților îl au. Dar subiectul e prea vast pentru o tratare fugară, în spațiul strâmtorat al commenturilor aferente unui blog.
ApreciazăApreciază
Nu, nu cred că marea majoritate a bărbaților îl au. Dar e doar o opinie. Personal, cunosc foarte puțini care au acest fetiș 🙂
Ai dreptate. Subiectul e vast și mult prea ofertant pentru a fi dezvoltat pe câmpurile (aurii) ale comentariilor. De aceea mă aștept să-l găsesc la tine, într-o bună zi, când vei avea timp și plăcere să-l descrii 😉
ApreciazăApreciază
Mustățile lui nea Iancu erau o povară spirituală prea mare. O impostură identitară. Rămân doar eu, photoshopat.
ApreciazăApreciază
Aham! E bine de știut că vei rămâne la gravatarul acesta. Eu trebuie să știu cu cine mă
obișnuiescînsoțesc în timp. Cu nenea Iancu sau cu ComiCULtural! 😉ApreciazăApreciază
Și eu care am zis că sunt nebună! (Mă rog…subiectul suportă dezvoltări ulterioare 😀 ) Nu știu dacă fetiș l-aș numi în cazul meu, dar asta mi se întâmplă, necontrolat, atunci când cunosc un om, fie bărbat sau femeie: mâinile mă fascinează prima dată sau…tot ele…mă îndepărtează de om… Hm…. Mulțumesc CC-ule 🙂
ApreciazăApreciază
Nu, Dagatho, nu ești nebună! Altfel aș fi și eu și nu e cazul…sau cine mai știe? :))
ApreciazăApreciază
😆
Şi dacă se dovedeşte că sunt nebună, e bine de ştiut că suntem un grup 😆
ApreciazăApreciază
E liniștitor gândul, e foarte adevărat 😉
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Comentez cam mult, dar mă simt nevoit: Mi-a scăpat din condei expresia ”impostură identitară”, care e măcar parțial pleonasm, dar, luat in extenso, nu e. Și dac-ar fi (fost), mă voi (fi) revanșa(t).
ApreciazăApreciază
Dacă tu crezi că astfel de scăpări diminuează cu ceva frumusețea și sinceritatea comentariilor, te înșeli. Știu a citi și printre rânduri. Știu să fac și diferențele între scăpările din condei și greșelile cronicizate 😉
Și nu, nu e tocmai un pleonasm.
ApreciazăApreciază
Plătesc uneori tribut maniei perfecțiunii, deși mă las deseori pradă scrierii spontane, trăirilor pe nerăsuflate. Sau invers…
ApreciazăApreciază
Cu ceva vreme în urmă, eram în regulă cu mania asta. Trăiam bine împreună. Azi, sunt situații când aproape îmi produce repulsie faptul că nu mă (mai) pot dezbăra de ea. Azi vreau să gândesc mai puțin și să trăiesc mai mult.
ApreciazăApreciază
Dagatha, știi că există o întreagă psihologie și o simbolistică legată de mâini. După expresiile faciale, consider că expresivitatea mâinilor este (cea mai) de explorat. Mâinile definesc inclusiv caracterul unui om. Om mai avea ocazia să discutăm pe tema asta. PROMIT.
ApreciazăApreciază
CC-ule, aştept cu mare interes 😉
Mulțumesc. 🙂
ApreciazăApreciază
Eh, uite ce bine vă înțelegeți voi în lipsa mea!
Mă bucur, dragii mei!
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
Ca ma gandeam chiar… daca tot spuneai despre descompunerea miscarii si gratia gestului, poti sa redai cu mult mai bine asta, modificand contrastul de la aproape un minim perceptibil,pentru inceput, urmand cele intermediare pana la pozitia finala, cea mai puternic evidentiata. Nu mai stiu daca am vazut asta pe undeva sau, ca de obicei iar am idei de care profita altii… hai, acum treaca de la mine 🙂
ApreciazăApreciază
Dar de ce nu pui tu ideea asta în practică? Că eu nu revin asupra lor 🙂
Ale mele, așa au ieșit, nah! 😛
ApreciazăApreciază
No daca asa or iesi asta e 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Guess What ? | Hipertensiv
Doar pentru scris te felicit pe tine, sau si pentru desene? 🙂
ApreciazăApreciază
Desenele sunt tot ale mele. Dar tu decizi pentru ce anume vrei să mă feliciți! 🙂 Îmi fac plăcere oricum!
ApreciazăApreciază
felicitarile? 🙂 ma gandesc ca da…pai banuiesc ca tu ai raspuns mai sus la intrebarea mea, in lungul sir de commenturi..dar mie nu mi-a fost greu sa intreb, iar acum ca stiu te felicit pentru toate, si desenele si scrisul…
ApreciazăApreciază
hey, mai termina cu like-urile alea la mine pe pagina 🙂 thanks btw
ApreciazăApreciază
Fac ce vreau eu, nu ce-mi spui tu! 😉
Dar știi că asta nu implică nicidecum întorsul vizitelor. Sper că știi asta, da? :))
ApreciazăApreciază
sunt semnate asa-i 😉 desigur ca faci ce vrei tu…stiu ce zici, stiu, dar asta nu ma impiedica sa zic, sper ca stii asta, nu?
ApreciazăApreciază
Bineînțeles că știu! Așa rămâne stabilit 😉
ApreciazăApreciază
N-am răspuns nimănui mai sus. Sunt semnate lucrările 😉
ApreciazăApreciază
Pingback: O nouă zi… | 9
Pingback: “Suntem prima națiune din istoria lumii , ai cărei cetățeni ajung la casa lor dărăpănată într-o mașina.” Will Rogers | Hipertensiv
La multi ani de Ziua Nationala a ROMANIEI !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Alioșa!
ApreciazăApreciază
minunat post, ca de-obicei… mâinile au fost si vor fi mereu surse de inspiratie…
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2013/11/08/laisse-moi-etre-tes-mains-let-me-be-your-hands/
ApreciazăApreciază
P.S. http://myvirtualplayground.wordpress.com/2013/11/22/ta-voix-tes-yeux-tes-mains-tes-levres-paul-eluard/
* * *
Bonjour Andreea! poate vei fi remarcat noua adresa a blogului meu de-aprox o luna, am facut curatenia de toamna… 🙂 Mélanie’s crossroads @
http://myvirtualplayground.wordpress.com/
* * *
salutari toulousene, sanatate si-o zi senina, ca aici… 🙂
ApreciazăApreciază
Sper rușinea mea, la un moment dat, îți pierdusem urma. Au fost zile întregi în care nu am reușit să deschid blogul, reader-ul… Dar te regăsisem, Melanie:)
Te îmbrățișez cu mare drag!
ApreciazăApreciază
un gând bun de Andrei şi Andrele 😉 . şi nişte vraje 😆
ApreciazăApreciază
Ah, Căline…m-ai „vrăjit” de tot cu asta. Bine, știai exact cu ce 🙂
Îți mulțumesc mult pentru gândul bun și pentru magia vrăjii!
ApreciazăApreciază
Inimioară… La Mulţi Ani şi-un huguleţ mare-mare! 😉
ApreciazăApreciază
Ah, mulțumesc muuult!!
Un huguleț mare îți trimit înapoi!
ApreciazăApreciază
Pingback: Daca vrei | genovevadans