Etichete

,

Am lipsit cam mult din peisajul acesta, e drept! Toată luna iulie am muncit-o de mi-a ieșit pe nări, apoi am fost plecată în vacanță pentru două săptămâni și de când m-am întors, mi-am reluat mult prea frumosul job! Încă e sezon plin de evenimente pentru mine, așa că-s cocoșată de nunți, botezuri și alte cumetrii. Arrrghhh!

workaholicStau și mă întreb: de ce naibii trebuie să muncești un an întreg pentru doar două săptămâni de vacanță și acelea întrerupte de alte diverse? Știu, mi-ați spune că nu-s fată de nabab, că nu cresc bani în pom, că poate nu-s cu omu’/pomu’ care trebuie, că poate dacă joc la Loto, etc. dar nu mă mulțumesc cu astfel de răspunsuri. Oama din mine și-o mai face și cu mâna ei. Cât mă vezi, ai zice că-s workaholic, dar zău!- nu-s deloc, doar că nu am încotro! Bine, îmi place să fiu tot timpul ocupată și să nu trândăvesc dar parcă nici chiar așa! Mi-ar trebui un buton de on/off că eu când mă pornesc, nu mă mai opresc!

Am un prieten care spune mereu: „Oamenii deștepți trăiesc acolo unde ne facem noi vacanțele.” Atunci, zic și eu…de ce să nu trăiesc și să muncesc în locuri unde vacanța pare perpetuă, prin prisma locului, a climei calde și a fluxului de turiști (ăsta să nu fie chiar foarte mare)? Ăăăă…și musai la o mare ar putea să fie! Mediterana e perfectă pentru mine! Chiar nu am pretenții mari, jur!

Mda, cum spuneam, am lipsit cu temei. Despre vacanță nu povestesc prea mult. Am fost plecată în același loc ca anul trecut doar că într-o formulă ceva mai extinsă. Am fost șase oameni și toți șase demenți. A fost o vacanță foarte activă în care nu am stat locului o clipă, în care am văzut foarte multe lucruri noi, în ciuda faptului că insula o mai văzusem – se pare că încă mai are locuri minunate de descoperit – am vizitat, am făcut plajă, am jucat volei, badminton, am alergat, am mers cu hidrobicicleta, cu bărcuța, am făcut scufundări, am explorat peșteri, am înotat cât pentru un an dar mai ales ne-am distrat și am râs cum nu-mi amintesc s-o fi făcut-o de foarte multă vreme. În felul acesta m-am întors chiar ceva mai obosită decât plecasem și o săptămână, după ce am revenit la birou, nu am fost bună de nimic. Am fost văzduh, fără să mă pot concentra la ceva. Clienții pe care îi tot amânasem dăduseră deja buzna peste mine, eu nu și nu! Vacanță, dom’le, în continuare – plecat cu patru ore mai devreme de la birou, ieșit la terase, berică, muzică, distracție, plimbări și mai ales, tot timpul, cu prietenii lângă! Hotărât zen!

Dacă imagini cu Corfu găsiți pe oriunde pe net, inclusiv la mine, din postarea de anul trecut, ei, bine… fotografii cu 6 nebuni ca noi, nu veți găsi! Iaca:

Așadar, m-am întors! Îmi pare bine și sper că vă găsesc sănătoși și voinici!