Mi-ar fi plăcut să mă pot detașa de propria-mi persoană și-apoi să-mi părăsesc propriul trup. Să pot să mă iau eu pe mine însămi și să mă scot dinlăuntrul meu. Și apoi să mă așez undeva, golită și dezbrăcată de toate și să mă privesc fără subiectivism. Să mă cântăresc. Să mă controlez și să mă studiez așa cum studiezi o haină pe care vrei s-o cumperi și o cauți de eventualele defecte. Să mă uit cum sunt croită, cum mă port, ce spun, cum ascult, cum privesc, cum râd, cum tac, în ce culori sunt, cum mă raportez la ceea ce mă înconjoară. Să mă așez undeva jos și să mă privesc de-acolo ca mai apoi să mă așez undeva mai sus, privindu-mă în continuare. Fără superficialitate. Poate așa mi-aș afla locul, poziția, nasul, dar mai ales măsura. Măsura mea și a tuturor lucrurilor. Ca o măsură pentru măsură. Ca o măsură între măsuri. Nimic mai mult.
Credeam că mi-am inventariat într-un fel aproape toate valorile primordiale, credeam că sunt așezată corect între semenii mei. Credeam că am înţeles lucruri fundamentale despre prietenie sau despre lipsa ei, despre onoare, moralitate, credeam că disting coloanele vertebrale poziționate la verticală, credeam că fac diferența între pânza din iută și catifea. Dar am înţeles, într-un final, că tot ceea ce ni se întâmplă constant, nu sunt doar niște experiențe amare sau dulci și am înțeles că nu traversăm doar o perioadă grea, că noi nu trăim o criză economică (ce glumă proastă!) ci una morală mai ales, că ne depersonalizăm, că ne descuamăm strat după strat, că suntem otrăviți până în măduva oaselor, că am devenit egoiști până în cea mai mică fibră a noastră şi că nici pic de puritate sufletească nu mai sălășuiește în noi. Iar al naibii proverb cu cămaşa şi haina e mai adevărat ca niciodată!
Mi-e aproape ciudă pe mine însămi fiindcă dau dovadă de prea multă încredere, ca să nu-i zic prostie, de modul absolut neselectiv în care aleg uneori sperând la (ce? – vise de popă beat!) şi că mă complac în chestiuni ce se dovedesc nepotrivite sau frustrante de-a dreptul. Dar nici nu prea știu să fiu altfel. Și da, iar scriu despre frustări. Episodic chiar. Nasol, nu?Aş vrea să am măcar forța de a face curățenie generală în tot dar, mai ales, de a mătura toate gunoaiele. Mă întreb, ce-ar mai rămâne de fapt?
Cu capul în nori 
în loc să îţi fie ciudă pe tine, mai bine bucură-te… de tine. eşti unică! cu tot ce nu-ţi place, dar mai cu seamă cu tot ce îţi place la tine…. 😀
ApreciazăApreciază
Nici nu mai știi cum e : e de rău, e de bine! 🙂 Eh, trece…dar când mă revolt de una de alta, mai zic și eu, mai țip 🙂
ApreciazăApreciază
e de minunat! fac ceai… hai să vedem pe unde-i călin, ascultăm muzică… şi toarcem.
ApreciazăApreciază
Călin e acolo, în colțul acela frumos, ascult deja muzică, o fac tot timpul…ceai? …încă nu, acum merg și eu spre casă! dar când ajung, îmi fac și eu unul;)
ApreciazăApreciază
atunci te aştept eu în prag, cu el gata. 🙂
ApreciazăApreciază
Gata! Am dat și o tură pe-acolo:) Plec acum de la birou și vin spre tine…sper să-l prind cald:)
ApreciazăApreciază
îl ţiu eu de vorbă să stea cald! 😉
ApreciazăApreciază
DA!
ApreciazăApreciază
Chiar așa! 😉
ApreciazăApreciază
aham! 😆 miau!
ApreciazăApreciază
A stat cald! 🙂 …l-ai ținut tu bine de vorbă că nu se răcise :))
ApreciazăApreciază
i-am zis de stanbul… 😉
ApreciazăApreciază
Bine ai făcut..poveștile „stanbulești” te țin cu sufletul la gură și mai țin și de cald 🙂
ApreciazăApreciază
şi au un miros grozaaaav! 😀 de şofran egiptean, cred…
ApreciazăApreciază
Oooh. Nici nu știu dacă să plâng sau să râd când îți citesc cuvintele. Aș zâmbi fiindcă mai găsesc persoane care exprimă mai bine decât mine ceea ce vreau să spun. Plâng fiindcă e dureros de real.
Devenim egoiști sau cinici, începem uneori să urâm fiindcă ne-a fost călcat în picioare devotamentul și pasiunea.
Ce ne rămâne?
ApreciazăApreciază
Nu știu să-ți spun ce-ar mai rămâne…sau cât ne-ar mai rămâne.După curățenie, anunț:) Nu trebuie să fim triști. Îmi spun chiar eu asta deși situațiile m-au întristat… dar pe undeva, e bine că se întâmplă. Altfel cum să te scuturi ca să mergi mai departe?
Bine ai venit pe la mine! Sper să-mi rămâi 😉
ApreciazăApreciază
Și așa începe. 😀 Mătură! Fără să clipești! Scutură tot jegul. Cu ORICE preț. Fă-o detașat, cu calm și cu iubire. Nu cu înverșunare. Vei respira mai ușor. Tu ești așa cum trebuie. Problema nu e la tine. Nu te mai îndoi de tine. Cu bune și cu rele, așa ești, așa trebuie să te accepți și să te iubești. Cine nu are puterea să te cuprindă, nu te merită. În niciun soi de relaționare. Simplu. Iar ceea ce spui că vrei să faci, să te uiți la tine, să te simți, să te înțelegi, cred că faci deja. Continuă. E un drum greu, lung, cu multe semne de întrebare. Încearcă să simți mai mult și să analizezi mai puțin. Adevărurile mari se simt, se trăiesc direct, nu se explică, nu se înțeleg doar la nivel teoretic. Does it feel right deep down? It’s true. Asta-i tot. Tu știi. Îngăduie-ți să te asculți, să te simți, tu singură, fără să conteze ce e în jurul tău. E greu pentru oameni să renunțe la așteptări. Cu toții așteptăm ceva anume din partea celorlalți, fie că suntem sau nu conștienți de asta și totuși marile noastre suferințe vin din pricina așteptărilor noastre care de cele mai multe ori nu corespund realității. Sper că ce am spus makes some sense. 🙂 BIG HUG!
ApreciazăApreciază
Așaaaa, bon…Am pus mâna pe mătură, mi-am tras fărașul aproape, am desfăcut cel mai mare sac de gunoi pe care l-am găsit și de nu mi-o ajunge îl am și pe-al doilea:)
Sunt calmă, detașată….de unde să încep? Dinspre încolo spre încoace sau dinspre încoace în colo…na, iar mă pierd în amănunte! Încep de oriunde că-i bine oricum. Deschid larg fereastra, să intre aer proaspăt! Oh, daaaa…ce bun e aerul curat. Îmi curăță plămânii…Ancuță, fereastra asta dă spre tine, dinspre tine vine aer curat! 🙂
Da, makes nu doar some sense ci a LOT:)
ApreciazăApreciază
Ce bun e aerul curat! Inspiră, expiră, fii atentă la tine când faci asta. Bucură-te de moment, de tine. Nu te gândi la el. Doar trăiește-l. Atât. Și așa cu fiecare clipă. Pas cu pas. Fii acolo, tu cu tine, în fiecare moment. Nu în altă parte, nu în trecut sau viitor. Fericirea ta e în tine. Nu în altă parte, nu vinde la alții. Trebuie doar să o lași să se manifeste, să o simți. Mintea născocește detalii care ne deturnează de la simțire. E normal, simte că pierde teren. Cu timpul însă poate învăța că are și ea locul ei și ca nu trebuie să te acapareze complet. Învață și mintea treptat, prin exercițiu, să-ți lase spațiu să respiri, să te vezi, să te simți, să simți, să fii fericită pur și simplu, fără niciun motiv exterior. 😀 Ce mă încântă la tine este deschiderea ta către iubire, strălucirea sufletului tău frumos pe care nu te sfiești să o împărtășești celorlalți. Eu cred că iubirea e calea. Cine nu înțelege asta nu e pe cale și e treaba lui/ei. Rămâi pe calea ta, așa cum simți tu. Muah!
ApreciazăApreciază
Ancuță, sper să nu fi trecut și tu prin asta…că parcă prea le zici din suflet și le zici bine!
Eu mai zic doar atât: mi-ești tare dragă!!!!!!!!!!!!!!
ApreciazăApreciază
Și tu mie! 😀 muah!
ApreciazăApreciază
și pardon, am vrut să scriu ‘nu vine de la alții’. 😀
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
E supraplină lumea de gunoaie și cu toții am uitat de suflet, și am uitat că există fericire, și am uitat că există omenie…
ApreciazăApreciază
Nu cred că am uitat de ele…Doar că în groapa asta de gunoi, unii își aduc aminte doar când vor de ele dar mai ales când există interes! 😉 Să slalomăm cât putem printre ei! Zic!:)
ApreciazăApreciază
Leonico-scumpico, n-ai nevoie sa te detasezi de propria-ti persoana, continua sa fii tu-însati… Clasarea, trierea si eliminarea „gunoaielor” devin simple, usoare, evidente atunci când stii ce NU (mai) vrei… 😉 Frustrarile fac parte din fiintza umana, le putem „doza” pe ici, pe colo si trece peste far’ sa te uiti în urma… Sigur ai acea fortza de leoaica flamboaianta: your middle name is Nala… 😉 Tot înainte, no pasaran! 🙂 xoxoxo
ApreciazăApreciază
Eh, Mela mea…aici trebuie să ajung. Să fiu sigură ce NU îmi priește, ce mă dezamăgește, ce nu mai vreau. Când „lista” e clară atunci triem, eliminăm.
Mă mai apucă și pe mine amocu’ că mde, om sunt și eu! …și când întâmplările de gen se țin lanț și mă îngrețoșez, izbucnesc! Dar mă știi 🙂 Jună sunt, flamboaiantă sunt, de nimeni nu „depand” așa că Leonica o ține cu drumu’-nainte:)))
ApreciazăApreciază
Hai, că-i de bine ! 😛 Cum pisici să fie de rău ?
Cogito ergo sum ! Şi „cogito” ăsta poate să dea uneori şi un soi de frustrare. Bună şi aia ! Alţii nici atât nu au. 😀
Dac-am găsi pe undeva şi vreo 7 kile de echilibru, la un preţ bun, cred că ar fi ok.
O zi frumoasă !
ApreciazăApreciază
Da, știu că-i de bine ( ca să nu fie de rău! – asta sună a replică „fotbalistică”! :))
Dane, de găsești echilibru la preț bun, te rog, trage și tu un țignal…stau cu banii pregătiți 🙂
Zi frumoasă și la voi! :*
ApreciazăApreciază
Buna,
Am citit cateva articole de pe blogul tau, si sincer iti spun ca imi pare rau ca nu am descoperit acest blog mai de mult .
Organizez un concurs pe site-ul meu si mi-ar face mare placere daca ai participa si tu.
http://stfviata.com/concurs-bloggeri/
Aici gasesti toate detaliile .
Cu Stima,
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos pentru apreciere și invitație! Dar din păcate refuz să mă înscriu în concursuri de gen. Mă simt „încorsetată” și nici timp nu am!
O zi frumoasă și succes!
ApreciazăApreciază
Curatenieeeee! Vin si eu cu o carpa! Dar sa vii si tu sa ma ajuti pe mine!
ApreciazăApreciază
Ți-e clar că vin! Intrăm în curățenie!:) Și tu????
ApreciazăApreciază
Pe caii cei maaaari! hahahahah!
ApreciazăApreciază
Diiiiii….:)
ApreciazăApreciază
Am primit ceva. Iti dau si tie!
ApreciazăApreciază
Bine ai făcut c-ai dat! De-ai ști ce-mi plăcu! 🙂
ApreciazăApreciază
Si mie, mai ales ca vin iar zapezile! De-abia adusesem cocorii! Trebuie sa ii trimit indarat!
ApreciazăApreciază
Am pentru tine o mare admiratie,…
Evident ca fiecare are zile mai bune sau mai putin bune. Pentru mine, e un rasfat sa ma uit la creatiile tale, sa citesc ce scrii…Imi bucuri sufletul si mintea. Eu nu as schimba nimic din Andreotti cea pe care o cunosc. Esti prietena mea! Si imi esti draga asa cum esti!
ApreciazăApreciază
Ah, Zâno…dă-mi tu bujori de plăcere!!!! Răsfață-mă, alintă-mă….mi-ești dragă!!! Știi ce nutresc pentru tine, da?
Uite: ♥♥♥♥♥♥♥
ApreciazăApreciază
Ha! Dar ia uite aici!
●▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬●
║║║║║█▓▓▓▓▓▓▓█║║║║║║║█▒▓▓▓▓▓▓█║║║║║║
║║║║▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓║║║║║▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓║║║║║
║║║▓▓▓▓▓▒▓▓▓▓▓▓▓║║║▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓║║║║
║║▒▓▓▓░███░▒▓▓▓▓▓║▒▓▓▓▓▒▓▒▒▒▓▓▓▓▓║║║
║║▓▓▓░║║║║█▒▓▓▓▓▓░▓▓▓▓▒▒▒▓▒▒▒▓▓▓▓█║║
║█▓▓▓█║║║║█░▓▒▓▓▓▓▓▓▓▒▒▒▓▒▒▒▓▒▓▓▓░║║
║░▓▓▓░█║║║█▒▓▓▒▓▓▓▓▓▒▓▒▓▒▓▒▓▒▓▓▓▓▒║║
║░▓▓▓▓▒██░▓▓▓▒▓▒▓▒▓▒▒▒▒▒▓▒▒▒▒▒▓▓▓▒║║
║█▓▓▓▓▓▓▓▒░▒▓▓▒▓▒▓▒▓▒▒▒▓▒▓▒▓▒▓▒▓▓░║║
║║▓▓▓▓▓▒█║║█▒▓▓▒▒▒▒▒▓▒▓▒▒▒▒▒▓▓▓▓▓█║║
║║▒▓▓▓▓▓█║║║░▓▒▓▒▒▒▒▒▒▒▒▒▓▒▓▒▓▓▓▓║║║
║║║▓▓▓▓▒▒███▓▓▓▒▒▒▒▒▓▒▒▒▓▒▒▒▓▓▓▓█║║║
║║║█▓▓▓▓▓▓▓▓▓▓▒▒▒▓▒▓▒▒▒▒▒▓▒▓▓▓▓░║║║║
║║║║█▓▓▓▓▓▓▓▓▒▒▒▒▒▒▒▓▒▒▒▓▒▓▓▓▓░║║║║║
║║║║║█▓▓▓▓▓▓▒▓▒▓▒▒▒▓▒▒▒▓▓▓▓▓▓█║║║║║║
║║║║║║║▓▓▓▓▓▓▒▒▒▓▒▒▒▒▒▓▓▓▓▓▓█║║║║║║║
║║║║║║║║▒▓▓▓▓▓▒▓▒▒▒▓▒▓▓▓▓▓▓║║║║║║║║║
║║║║║║║║║█▓▓▓▓▓▒▓▒▓▒▓▓▓▓▓█║║║║║║║║║║
║║║║║║║║║║║░▓▓▓▓▓▓▒▓▓▓▓▓║║║║║║║║║║║║
║║║║║║║║║║║║█▓▓▓▓▓▓▓▓▓█║║║║║║║║║║║║║
║║║║║║║║║║║║║║░▓▓▓▓▓▒║║║║║║║║║║║║║║║
║║║║║║║║║║║║║║║█▓▓▓█║║║║║║║║║║║║║║║║
║║║║║║║║║║║║║║║║█▓█║║║║║║║║║║║║║║║║║
║║║║║║║║║║║║║║║║║█║║║║║║║║║║║║║║║║║║
║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║║
ApreciazăApreciază
Mamăăăă, dar știu c-ai țesut la pânza asta, nu te-ai încurcat!:)))
ApreciazăApreciază
Nooo, am adus-o din Tara Chitaiului!
hahahhahahah!
ApreciazăApreciază
ahaaa…o să-mi aduc și eu una de-acolo! 🙂
ApreciazăApreciază
Da, am adus mai multe!
________/)______./¯”””/’)
¯¯¯¯¯¯¯¯¯\)¯¯¯¯¯’\_„„„„\)
ApreciazăApreciază
Nu le „risipi” la mine pe toate!:) Mai păstrează din ele!
ApreciazăApreciază
hahhahahah! Gata! Va mai dau de Pasti!
ApreciazăApreciază
Așa să fie! 🙂
ApreciazăApreciază
„Ce culori sunt?” Culorile, așa cum le văd eu, de aici (firește), sunt foarte multe (nici vorbă de monotonie!), dar combinate frumos, dozate elegant, sunt vibrante, strălucitoare și setate pentru a da senzația de căldură și optimism. Știu că ai mai scris despre nemulțumiri, draga maea… Nemulțumirea asta, sufletească, „ancheta” asta, psihologică, pe care tata o numește „muncă a sufletului”, e ceva specific naturilor creative. E minunat că ai capacitatea asta! Deci, acceptă că ești frumoasă, mulțumește-i lui Dumnezeu pentru frumusețea pe care ți-a dat-o și păstreaz-o cât mai bine! 🙂
ApreciazăApreciază
Nici nu puteam spera la o paletă cromatică atât de frumos descrisă. Ești pictorul meu desăvârșit. Pe pânza ta m-așez așa frumos… Îți mulțumesc pentru fiecare culoare!
ApreciazăApreciază
Eu nu dau sfaturi. Caută-ți măsura așa cum îți poftește inima. Iar criza morală…, o trece și ea… . Și dacă nu, o suportăm, că nu avem de ales….
ApreciazăApreciază
Exact asta fac! Dar cred că avem de ales!
ApreciazăApreciază
Oricand lumea in care te invarti iti pare un loc prea trist, iti poti crea o alta lume :).
Sau, dupa cum mai frumos spunea un prieten: „Ca sa suporti realitatea ai nevoie de un vis”.
De aceea adevarurile mari salasluiesc in simtire. Pentru ca nu poti gresi in ceva ce ti-ai construit singur.
ApreciazăApreciază
Peste tot, pe unde te-nvârți, lumea a devenit un loc trist. Are dreptate prietenul tău. Visul și simțirea, devin cuvinte la ordinea zilei!
ApreciazăApreciază
si eu credeam multe..pana in anumite momente cand am inteles ca …cu cat citesc mai mult cu atat stiu mai putin.imi dau seama cat de mici suntem.cat de aroganti si lispiti de orice haina a asa zisei morale…
inventii umane..si fara sens..
si am mai inteles ca desi cred ca stiu multe sau destule..niciodata nu va fi destul..dar cel mai important..din toate..am inteles ca atunci cand imi voi respecta cu adevarat nevoile (fizice si spirituale)…atunci si doar atunci va fi bine..acel bine..la care visam cu totii..;)
ApreciazăApreciază
Sunt de acord cu „cred că știu multe dar de fapt știu prea puțin”. Nu-s atât de sigură însă că vom fi bine atunci când ne vom respecta nevoile noastre fizice și spirituale…are un caracter destul de egocentric. Dacă ajungem să invidualizăm atât de tare, vom sfârși singuri. A găsi un echilibru însă, e de preferat – ideea este să nu lași loc la compromisuri.
ApreciazăApreciază
Daca ai privi momentele astea ca pe pretioase sclipiri de constiinta si iesire din somnul rutinei cred ca le-ai pretui mai mult ;).
ApreciazăApreciază
Mă, tu nu meriți să ceri ultimul loc…lasă-mi-l mie, te rog!:)
ApreciazăApreciază
Stii cum se spune…invatam o viata intreaga si tot prosti murim – din pacate sau din fericire.
E frumos , cateodata, sa fii naiv!
Uita-te la copii cat de frumosi sunt in naivitatea lor.
Cand crestem tot ce e frumos in noi dispare, gandim prea mult, cantarim prea mult,,,
ApreciazăApreciază
Aici îmi găsesc sursa frustării ăsteia: gândesc prea mult, cântăresc prea mult. Nu-s prietenă cu indolența, însă. De-o reperez – o articulez.:)
Prefer starea de naivitate – așa măcar nu reperez prea des:)
ApreciazăApreciază
Nu-i nimic ciudat. Absolut nimic.
Toţi avem din cînd în cînd nevoie de o re-pornire, de o re-calibrare, de o re-aşezare a noastră în raport cu noi şi cu ceilalţi, avem nevoie de o re-mediere între sinele nostru interior şi realitatea exterioară în care suntem percepuţi de alţii.
Avem uneori nevoie, de o balanţă curată în care să ne re-echilibrăm.
Rămîne numai ca oglinda în care ne privim atît înainte dar mai ales după, să fie limpede şi neperturbată de aberaţii cromatice.
ApreciazăApreciază
Ai înțeles exact de ce am nevoie. Nu mă miră…
Mă declar băgată în „reparații capitale”. Mă curăț. 😉
ApreciazăApreciază
Şi eu fac acest lucru. Numai că eu am nevoie de „reparaţii” din ce în ce mai des. 😛
ApreciazăApreciază
Uuum, și eu am nevoie destul de des…doar că nu le recunosc pe toate :))
ApreciazăApreciază
Oh cât adevăr, realitate, să plângi şi să râzi într-un glas…mi-a plăcut foarte mult, în articolele tale găsesc frumosul, adevărul, pentru mine blogul e ca un refugiu. BRAVO!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Victoria! 🙂
ApreciazăApreciază
Intr-o zi o sa-ti iei un shut in fund si un cutit in spate de la cine nici nu visai, de la oameni in care ai investit incredere si pe care te bazai si atunci ai sa te trezesti brusc. O sa te doara, o sa urlii in gand, o te ridici de jos si o sa fi lecuita definitiv de naivitate. Tine minte: nici o fapta buna nu ramane nepedepsita! Ti-o spune Stan-Patitul, cel trezit brusc din dragostea oarba fata de oameni, cel dispus sa se sacrifice pentru binele altora…N-o sa te inraiesti, o sa inveti doar sa nu intorci spatele cand cineva te pandeste. Si o sa te trezesti uneori cu pumnii stransi, gata sa te aperi…
ApreciazăApreciază
Mda…exact asta bănuiesc și eu că se va întâmpla…și că va fi momentul meu de trezire la realitate! Îmi pare rău că ți s-a întâmplat!
ApreciazăApreciază
PENTRU TINE UN VIS
Nu de tine, de ganduri negre incepe si te dezbraca
Nu te privi din inalturi, ingerii stiu mai bine s-o faca
Nu hrăni cu lacrima-ti dulce universuri intunecate, difuze
Curge-o cu molcome valuri de soapte catre asteptandu-te buze
Nu-ti sterge-intelesul, intr-o carte un cuvant pe tine te scrie
Lasa-ti visul sa zboare, un altul il asteapta poveste sa-i fie
Ridica-te curcubeu, nu-ti ascunde culoarea in umbre de disperare
Am pentru tine un vis dornic de-a pleoapelor tale imbratisare
ApreciazăApreciază
Mărite Rege Bob, pleoapelor mele chiar le este dor de-un vis ca acesta. Pentru că l-ai adus aici, îl consider un dar și-l iau cu mine-n gând și-apoi îl las să-și ia zborul la noapte…am să-ți fiu mâine curcubeu!
ApreciazăApreciază
Oh Prințesă ! De nori mi-e plin cerul gândurilor. Se împlinește deja un anotimp de când ploia lacrimilor nu se mai oprește. Rogu-Te suflă înspre mine și adiere de primăvară.
ApreciazăApreciază
Oh, degrabă îți vin în ajutor…am să suflu cu toată puterea mea și-am să-ți împrăștii norii negri ce-ți scutură lacrimi amare.
ApreciazăApreciază
Mă înclin Prințesă ! La noapte simt că vor răsări stele !
ApreciazăApreciază
Mă înclin, Mărite…Cu visul tău frumos mă culc și eu la noapte! Să ne fie noptea asta de neuitat…cu stele plină și curcubee de-a doua zi!
ApreciazăApreciază
Fie-Ți dorința poruncă pentru îngeri !
ApreciazăApreciază
Așa să ne fie!
ApreciazăApreciază
citesc uneori descopera.ro si vad cum este omul dezgolit de tot … statistici si tot felul de enzime, substante si miresme… uneori, ma ajuta sa inteleg de ce ma port intr-un anume fel, dar alteori ma calca in picioare ceea ce aflu de acolo, ma dezumanizeaza si nu-mi place deloc sa fiu numai atat, chimie, fizica, biologie, intre anii istoriei si limitele geografice…
poate de aceea sar apoi spre alte zari mai senine, care vorbesc despre om ca ceva de pret, iar daca nu ma regasesc in descrierea valorii, ma intreb cum sa ma tranform, sa fac pe cei ce dau credit sa fie mandri de mine…
sincer, mie nu-mi pasa daca oamenii nu-mi respecta ideile sau idealurile. eu stiu cine sunt si de cate ori isi bat joc de mine stiu ca eu nu am nimic de pierdut, fiindca sunt tot timpul aceeasi, sunt sincera, nu ma ascund, nu ma sustrag de la ceea ce tre facut… (in fine, sa nu ma descriu prea mult, ca par a ma da mare, si nu e cazul 🙂 ).
mi-a placut ce ai scris si sper ca ai solutii ca sa iesi din criza crizelor…
zile frumoase.
ApreciazăApreciază
Eu nu mă gândeam la mine din ce sunt făcută, compusă ca materie, ca o structură celulară, biologic sau neurologic vorbind. Aici lucrurile sunt cât de cât certe.
Nici mie nu-mi pasă foarte tare de cine mă desconsideră, își râde de mine, mă ridiculizează sau nu. Cel puțin la nivel conștient știu că nu trebuie să mă las afectată prea tare sau doborâtă dar în „iraționalitatea” mea (câteodată afectul este mai iute de picior) se întâmplă să mi se întunece puțin orizontul, provocând dezechilibre.
Mă gândeam la o criză a umanității, o criză de identitate, o criză a valorilor, față de care fie te reașezi un pic încercând să le înțelegi, fie te ia valul și turma (și-atunci ești dus), fie te reinventezi, fie rămâi ferm pe poziția ta incluzând riscul de a deveni solitar în peisaj. Aici depinde de fiecare în parte cum abordează. Și e firesc să-ți pui întrebări și să încerci să vezi dacă pe undeva, nu cumva ai greșit și tu.
Mulțumesc că ai trecut pe la mine!
ApreciazăApreciază
să știi că eu, când am spus că mă uit pe Descoperă, mă refeream (dar nu am detaliat și de aceea nu am putut fi înțeleasă!) că așteptam de la ei o mână de ajutor ca să înțeleg mai mult despre om și ei nu fac altceva decât să reducă omul la chestii chimice, la determinisme și determinări. cu alte cuvinte, specialistii spun că tot ceea ce suntem este condiționat de reacții chimice sau fizice și că aceste predestinații ne fac să reacționăm într-un anumit fel, ori dacă noi am merge pe mâna lor am fi săraci sufletește, goi. da, i-am înțelege și i-am ierta, poate, dacă nu am fi prea răniți, pe cei care au probleme psihice sau fizice, (pentru că într-un fel, explicațiile specialiștilor te ajută să intri în subtilitățile comportamentului nevrotic sau psihotic! ) dar cu noi cei sănătoși și care vrem ceva mai mult de la viață decât să ne scuzăm că suntem praf și țărână și că suntem manevrați de chimia care ne îndeamnă să facem rău sau să răspundem cu rău la rău, ori chiar și la bine…
ah, nu știu dacă poate fi prinsă ideea mea…
poate când treci prin București despicăm firul în 4 :-).
chiar dacă ar fi să așteptăm 9 ani! 🙂
ApreciazăApreciază
Am înțeles la ce faci referire! De fapt, cred că înțelesesem destul de bine și la început! Evident că reacțiile noastre și tot ce presupune asta nu pot fi reduse doar la niște reacții chimice și atât. Dar oamenii de știință nu explică ceea ce nu intră în sfera lor de studiu:) Credința, emoțiile, plăcerile, sentimentele, teama, frica – nu se pot explica doar la nivel de chimie, de exces de serotonină, adrenalină, etc…Resorturile ce le determină sunt cu totul altele. Și fără toate acestea, evident că am fi doar niște structuri golite de orice alt conținut afișați în cărtile de specialitate ca material didactic. Nu putem fi reduși la asta!
Sunt din București și tot aici locuiesc:) Nu cred că trebuie să așteptăm chiar nouă ani ca să depicăm firul! :))
ApreciazăApreciază
Pingback: Mă scuzaţi, vă mulţumesc! | Gară pentru doi
Eu cred ca marea, universala cheie e iubirea,, iubirea reala, cea care inlatura temerile, angoasele, compromisurile,, Cred ca in iubire gasim ingaduinta pentru ceilalti, rabdarea de a-i ajuta si puterea de a-i ierta,, Dar cred ca e la fel de importanta, si indispensabila iubirea de sine,, cand ajungi sa te iubesti pe tine atat de mult incat sa stii ca trebuie sa opresti orice-ti face rau, asa cum ti-ai ocroti copilul, ca trebuie sa-ti ierti ca unui bun prieten, si trebuie sa te sustii pe tine asa cum iti sustii partenerul,, se spune sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti,, eu spun sa reusesti sa te iubesti pe tine cat ii iubesti pe altii, si apoi sa afli cine trebuie sa-ti fie aproape,, lumea e plina de mizerie, dar fiecare poate face curat pe langa el, si la propriu, si la figurat,, cu cat mai multi cei scarbiti de lume, cu atat mai curata va fi lumea copiilor nostri,, cu conditia sa facem, nu sa cerem, nu sa ne plangem,, cred cu tarie in puterea creatoare a omului marunt, cu conditia sa incerce sa-si depaseasca barierele, alea impuse de altii, dupa masura lor, nu a lui,, urmareste documentarul asta
daca nu l-ai vazut deja,, mie mi-a dat lumea peste cap,, in sens pozitiv,,
seara frumoasa,,
ApreciazăApreciază
Langueduchat, cred cu tărie în ceea ce ai spus. Sunt de acord că trebuie să te iubești pe tine însuți! Cele mai mari nemulțumiri, neîmpliniri cam de aici pleacă. A te iubi pe tine însuți constant,evoulând, învățând tot timpul și nu cantonându-te în autosuficiență. Daca reușim să facem asta probabil că vom reuși și să facem „curățenia” interioară/exterioară.
Nu am văzut documentarul. L-am salvat în favorite. Mulțumesc pentru link!
..și mulțumesc și că ai trecut pe la mine! 🙂
ApreciazăApreciază
Ce păcat că a murit Aristotel… și n-am apucat să-l cunoaștem. Stăm bine la retorică și, chiar de nu e în fața oglinzii, tot dă bine. Shrek se compara cu o ceapă… sub fiecare foaie, există o altă foaie… așa și noi, oamenii. uneori simțim nevoia să ne redescoperim. fiecare zi, ne schimbă…iar după o vreme ajungem să ne întrebăm cine e noul ”Eu”… andreotti…. vine vremea pozelor….
ApreciazăApreciază
Mishukule..m-ai „pierdut” puțin la comentariul acesta! Ajută-mă să văd ce ai vrut să spui cu pozele! În rest, nevoia de re-descoperire a fiecăruia nu cred să fie o nevoie nouă în peisaj…toți ( eh, poate că nu chiar toți, toți!) am ajuns cumva la acest moment!
ApreciazăApreciază
pozele…deh… într-o zi (curând) o să postezi ceva pe blog… și (poate) o să-ți amintești de ce am scris mai sus…ai să râzi…
ApreciazăApreciază
Aham..poate că așa va fi! Nu știu:)
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Sunt momente in viata cand ne oprim si chiar trebuie sa ne limpezim. Si chiar daca asta inseamna sa lasam in urma niste lucruri, trebuie s-o facem.
Mi-a placut mult ce ai scris, cunosc sentimentul. Si eu tot fac curat de ceva timp, sunt multe lucruri inutile care ne intoxica existenta… 🙂
ApreciazăApreciază
Exactun astfel de moment traversez eu!
ApreciazăApreciază
Pingback: Cu drag, pentru voi toate ! | Gară pentru doi
╔═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═╗
❤ 1 Martie fericit! O pimăvară magică tuturor!❤
╚═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═╝
….. …… _(‾‾)_ . .♫. . … _(‾‾)_
. .♫ . . . .(_,☻,_). . . . . . (_,☻,_). ♫…
. (¯`v´¯). (_)(_). . (¯`v´¯) (_)(_) . .(¯`v´¯)
(¯`(@)´¯) ♫.║ . . (¯`(@)´¯).║ . . (¯`(@)´¯)
. (_.^._)(¯`v´¯) . .(_.^._).(¯`v´¯). (_.^._)
. . . ║ . (¯`(♥)´¯). . . ║. . (¯`(♥)´¯). . .║
.♫ .’║ . .(_.^._)…’ (\ ║. ♫ .(_.^._)”’. (\║
╔═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═╗
❤ Contesa de CHOU-FLEUR ❤
╚═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Zâna mea! Îți doresc o primăvară frumoasă și caldă!!!!
ApreciazăApreciază
Ce să rămînă de fapt? Tu! alunecînd fantomatic pe versul frumos tare
„Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată”. 🙂
ApreciazăApreciază
„Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine.
…
O rămâi, rămâi, rămâi”
😉
ApreciazăApreciază
Ei, sper eu din tot sufletul că ai pus mâna pe mătură și-ai dat la o parte gunoaiele. E așa de frumos curatul și limpedele! Poți pune pe locul gol un zâmbet multiplicat în curcubeu… 🙂
ApreciazăApreciază
Eh, Bursucel mic și drăguț! Am pus eu mâna pe mătură atunci și am dat zdravăn de jur împrejurul meu, dar vezi tu… cum se duc unele gunoaie, așa apar altele! De unde trag concluzia că trebe să stau cu mătura-n mână tot timpul:)
ApreciazăApreciază
Din vreme în vreme măturoiul 😉 … în schimb e bine să tragi cu ochiul să vezi cine-ţi cară gunoaiele-n drum, să-l faci de poveste! 👿
ApreciazăApreciază
Sunt mai rău ca băieții de la REBU:))
Mdaaaa, se mai adună și singur afurisitul..parcă și vântul mi-l mai aduce uneori:)
Ia, la naiba cu el, Bursucel! Ce…io-s mai mic și mai prost?:) Ducă-se! E curat la mine 😛
ApreciazăApreciază
Aşa te vreau! Că eu ultima dată când am fost la tine era curat şi frumos, şi mirosea şi bine! Picuţ de gunoi nu era, zău! 🙂
ApreciazăApreciază
Am încercat din răsputeri, Bursucelule, să nu mă mai arăt frustată de chestiunile astea! Sper să mă țină și să nu mă mai lamentez:)))
Așa să-mi rămână casa: curată și luminoasă! Să-ți fie la fel!
ApreciazăApreciază
Şi-Amin ❗ şi Mulţumesc! 🙂 zic… >:D<
ApreciazăApreciază
Aşa să fie! Mai zic o dată şi Amin! – de întărire… 😉
Dar o dată la 2 (două) săptămâni zic eu că nu-i cu bănat de-arunci o lamentare colo… aşa, de control… ;))
ApreciazăApreciază
Din vreme în vreme măturoiul 😉 … în schimb, trage cu ochiul mereu să vezi cine-ţi cară gunoiu-n drum, să-l faci de poveste! 👿
ApreciazăApreciază