Etichete
Trăiesc de-o vreme haotic și incert. Sunt într-o continuă mișcare browniană și parcă nimic din ceea ce fac nu lasă urmă sau ecou. Pe nicăieri. Ciudat, dar asta nu mă mai neliniștește. Ce deosebiri mari există între oameni și fulgii de nea, de exemplu!
Nu mă ghidez după nimic. N-am reguli. Am libertatea de a alege în fiecare zi ceea ce fac, ceea ce spun, ceea ce sunt și totuși mă simt ca într-o mănușă care mi-a rămas mică dar încă nu mă strânge. Aș spune că încerc să am o atitudine onorabilă față de viața ce mi-a fost dată din bunătatea părinților mei. Și s-o trăiesc, nu doar să o exist. Suficient? Nu știu. Noi suntem făcuți din țărână și sfârșim în țărână, fulgii sunt făcuți din apă înghețată și lumină și sfârșesc înghiocați în palme sau îmbrățișați de caldul disc solar…
M-am obișnuit cu această stare. Atât de mult încât nimic nu-mi pare greșit, nimic nu-mi pare drept, nimic nu-mi pare câș, nimic nu-mi pare abstract, nimic nu-mi pare clar. Pentru tot ceea ce nu am făcut sau nu am învățat, sunt voci care-mi spun că încă mai e timp. Dar eu știu că nu mai e. Sunt lucruri ce trebuie făcute și învățate la vremea lor. Te obișnuiești și mergi mai departe. Ți-e cerul luminat de alte stele și pleci înspre ele… încerci să le atingi. Dar mergem încontinuu cu pământul agățat de glezne. Visul suprem al fulgilor este căderea, al nostru este mărirea. Poate de aceea viața noastră e un lung șir de zbateri și-a lor un continuu dans din cer.
Sentimente, emoții, gânduri de-o coloratură tristă. E gama mea în care cânt de-o vreme aceeași arie. Îmi iese bine. O cânt cu experiența sopranei exersate îndelung, în spatele cortinei. E viață și acolo. În copilărie alergam cu privirea în sus. Întreaga lume era cât întinderea cerului. Acum alerg, calculat, într-o mănușă. Și totuși… ați văzut ce deosebiri mari sunt între oameni și fulgi? Fulgii care cad se-ntorc ca o promisiune-n fiecare iarnă. Oamenii, nu. Am fi putut să fim fulgi. Dar uneori nu reușim să fim nici măcar oameni.
Această piesă este un bonus pentru cei ce știu să citească printre rânduri.
Au mai duzinit pe aceeași temă: psi, la fee, tibi, tibi 2, dor, dictatura justitiei, vero, cita, dunia, cammely, anacondele, vavaly, dagatha, max, scorpio,
Cu capul în nori 
Ce frumos mai scrii tu, draga mea!
Totusi eu cred ca sunt un fulg si un om adevarat pentru tine, asa cum tu esti fulgul meu si un om adevarat si cald pentru mine!
ApreciazăApreciază
Paradoxal…dar nimic mai adevărat. Zâna mea:)
ApreciazăApreciază
★•.¸
¸☆´.•´
.•´✶`*.
*.*★
. ✶•´ ☆´,•*´¨★..
ApreciazăApreciază
Doamne, ce le mai stelești tu, Zâna mea! :)) Fulgule!
ApreciazăApreciază
Da, ce sa spun, ca asa sunt de satula uneori ca as vrea sa vin in jos precum fulgii? Doar ca eu ma fac praf pana jos!
E impresionant ce ai scris. Ma bucur de fiecare cuvant si ma alin si eu. Face mult pentru sufletele noastre obosite de prozaic!
ApreciazăApreciază
Toți avem momente în care simțim că o luăm în jos…Știi că un fulg nu seamnă nici măcar cu el, în cădere? Pe tot parcursul dansului lui se află într-o continuă metamorfozare…
ApreciazăApreciază
Da, banuiam! Mare stiinta!
ApreciazăApreciază
Daaaa…e o minunăție!!!
ApreciazăApreciază
☆*:.｡. ✻ღϠ₡ღ✻
(¯`✻´¯)
✻ღϠ₡ღ✻
ApreciazăApreciază
Dansezi? 🙂
ApreciazăApreciază
Dansez si cant!
hahahhahah!
ApreciazăApreciază
offf… acum înţelegi de ce iubesc eu aşa de mult iarna?
cad fulgi peste mine, de o vreme nu mai ridic capul din pământ şi îmi tot spun: „trece şi asta” dar… până când?
ApreciazăApreciază
Până când răsar floricele!
.̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l.̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l.̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l
ApreciazăApreciază
🙂 zână, zână, cum vii tu cu bagheta ta fermecată!
ApreciazăApreciază
Da, cu floricele, steluțe și dulcegarii. Viața e destul de amară și de searbădă! De aceea eu vin cu un strop de roz, de dulce și o floricică!
ApreciazăApreciază
adică…până la primăvară 🙂
ApreciazăApreciază
Daaa! hahahaah!
ApreciazăApreciază
Înțeleg prea bine de ce iubești iarna!! aceeași întrebare mi-o pun și eu mereu: până când? n-am reușit să-mi răspund. tu? 🙂
mulțumesc că m-ai primit mâțule cu prima mea duzină 🙂
ApreciazăApreciază
eu o iau iar de la capăt.. .de data aceasta singură, aşa cum îi stă bine unei pisici! 🙂
eşti binevenită.. oricând vrei şi poţi, regulă de bază! joacă, joacă, joacă… 😉
ApreciazăApreciază
Andre-otti, randuri? Ce sunt randuri? AI vazut tu fulgi sa cada in randuri? Ai vazut tu glezne sa alerge pana la manusa in timp ce soarele stralucesti in colturi, dar nu ale lui, ci ale fulgilor? Eu sunt doar un spatiu dintre soare, nori, manusi si fulgi. Glezne nu am, am doar suflet. Cu el simt. Cu el simt ce nu este scris nici intre randuri. Mai e cineva ca mine? Caut si eu o manusa mica, ce sa-mi fie stramta, sa pot alerga in ea. Caut si eu un pumn in care sa fiu strans. Sa ma topesc pana cand porii palmeii ma absorb. Asa pot sta si eu in manusa cuiva. Duzina de cuvinte. E deosebita alegerea ta; primul dintre cele 12 este promisiunea. Promisiunea ca…
ApreciazăApreciază
fulgii nu cad în rânduri. oamenii cad în rânduri așezați pe rânduri!
nimeni ca tine, doar ești suflet și un spațiu dintre…un fulg!:)
ApreciazăApreciază
„Visul suprem al fulgilor este căderea, al nostru este mărirea. Poate de aceea viața noastră e un lung șir de zbateri șl-a lor un continuu dans din cer.”
Foarte frumos spus!
Şi e frumoasă ideea unei paralele între oameni şi fulgii de nea!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Vero!
ApreciazăApreciază
Superb scris ca intotdeauna.Nu ai ce zice la asemenea postari.Excelent
ApreciazăApreciază
Răzvane…mă „roșești” 😉
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte – Libertate « Tiberiuorasanu's Blog
Tu nu laşi ecou?
Serios? Da’ astea ♥ ♥ ♥ ces? Nu-s ecoul lăsat de tine în mine? 🙂
Multu mult, Andreea dragă! muah!
ApreciazăApreciază
Atunci să zicem că las ecou…pe ici, pe colo…astea ♥ ♥ ♥ ce-s ??? pentru tine! 🙂
Toată a fost pentru tine!
ApreciazăApreciază
ştiu dar nu vreau să mă laud 🙂
ApreciazăApreciază
eram sigură că ești modest! 🙂 e important să o știi tu!
ApreciazăApreciază
Cred ca ar trebui sa te mariti cu mine 🙂 Sunt un fulg de zapada – stiu doar sa cad 🙂
Un hugulet din partea mea >:D<
ApreciazăApreciază
>:D< și de la mine!
ApreciazăApreciază
Cînd mănuşa devine prea strîmtă, e semn că trebuie să-ţi bagi picioru-n ea! 😉
De ce vezi tu că oamenii tind să se înalţe? E doar o iluzie… Înălţarea asta se face pe caturi, pe turnuleţe, pe schelete de oţel şi sticlă, dar în interior numai căderi ca de plumb şi nici măcar acela topit de verbul ‘a simţi’. Omenirea e o uriaşă ninsoare cu fulgi de plumb, într-un glob de sticlă chinezesc, de duzină. Dar noi am fost, cîndva, ninsoare-n sus spre absolut…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am fost, cândva…o să mai fim?
Zici să-mi bag piciorul în mănușă…ca s-o lărgesc un pic, nu? :))
ApreciazăApreciază
Aş vrea să cred că vom mai fi
Curînd – dar cine poate şti…
În noi, puterea de-a urca
Va înflori… sau va pleca?
Mănuşa aceea trebuie ruptă, căci numai ea împiedică soarele să răsară… Eu ştiu, că poate ninge şi vara şi oricînd, atunci cînd dansul gîndurilor-fulgi e întru frumos…
ApreciazăApreciază
Să rupem mănușileeee!!! Ce-mi place asta cu dansul gândurilor-fulgi…aș fulgui așa întruna…
ApreciazăApreciază
Nici măcar gravitaţia nu ne împiedică s-o facem… 😉 Să fulguim, deci, în ciuda întunericului dintre degetele mănuşii! 😎
ApreciazăApreciază
Să fulguim!!! Nimic mai frumos!
ApreciazăApreciază
Ştii.. eşti cel mai strălucitor nor din cîţi am cunoscut… Cîţi fulgi zglobii şi jucăuşi aşteaptă să danseze, trimişi de tine în Univers… Să ningem, deci, în drumul nostru ascendent! 😉
ApreciazăApreciază
de aceea porți ochelari de soare?…te-am orbit! nu strălucesc mereu! dar fulgi am să trimit mereu…cât pot fulgui eu!
ApreciazăApreciază
Port ochelari de nori, de fapt. 😎 Soarele a devenit mult prea supraapreciat. Dar tu, de acolo de sus, ar trebui să ştii cel mai bine… 😉
ApreciazăApreciază
Da, știu…dar nu vreau să stârnesc panică :))) șșșșt, rămâne între noi, da?? ți-a plăcut melodia? eu o am pusă-n căști, pe repeat, de-o săptămână 🙂 dezvolt obsesii?
ApreciazăApreciază
Nimeni nu va şti – bieţi piţigoi, nu se avîntă pînă sus la noi, printre nori, să ne asculte gîndurile… 🙄
Acum ascult piesa şi deja l-aş fi ucis c-o vrajă de muţenie pe cel ce-a tuşit după primele acorduri. 🙂 Dac-aş avea de băut, m-aş face praştie pe asemenea muzică. Deja îmi explodează inima-n fărîme, cu fiecare notă… Cred că – de fapt – obsesiile te dezvoltă pe tine. Şi-o fac atît de frumos!
Pot să-ţi fac şi eu un cadou? O oră de Paco de Lucia, live, în acel oraş croat cu nume de monedă din Botswana. 😉
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru cadou! Îmi place Paco de Lucia! Chiar mult!!
Mă bucur că ți-a plăcut și ție „obsesia” mea 🙂
ApreciazăApreciază
O ducem tot într-o bucurie şi-o mulţumire. Ah, ce viaţă frumoasă avem! 😀
Săru’ mîna, îmi pare bine că am oferit cadoul potrivit. Şi al tău mi-a mers direct la inimă. Huguleţ! 🙂
ApreciazăApreciază
Fulgi sau oameni, ca avem impresia miscarii libere ori in tarc, ca tindem spre inalturi ori ne fascineaza plutirea, indiferent de game si coloraturi, un lucru e sigur: ÎNTOTDEAUNA lăsăm urme, chiar dacă nu suntem noi insine cei care le vedem. Urmele lăsate prin lume sunt mai presus de vointa noastră. Ceea ce noi putem face este doar sa alegem forma lor. Sau… cum e oare?
ApreciazăApreciază
Cum e oare??…eu nu m-am dumirit încă!
ApreciazăApreciază
Dap…fulg sau om, niciunul nu va fi ca celalalt!
ApreciazăApreciază
Nu seamănă fulg cu fulg, cum nici om cu om…darămite între ei? :))
ApreciazăApreciază
Să aleg să fiu fulg ? Sau să râmân un om?
ApreciazăApreciază
Nu e rău să fii un fulg! 🙂 Dar cred că mai bine stăruim să fim oameni!
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte…Libertatea și bunătatea « Dor De Dragoste
Da, visam la marire nu la cadere, este perfect adevarat, dar cu ce pret?
ApreciazăApreciază
Ne costă…sufletul! 😦
ApreciazăApreciază
A fi om e lucru mare…
ApreciazăApreciază
…prea mare!
ApreciazăApreciază
Din minunăția gândurilor tale eu m-am ales cu această imagine: doi OAMENI adevărați, ce nu știu să nu fie oameni, dansându-și trăirea intens într-un tango albastru printre fulgi strălucitori, care-i îmbracă-n sclipiri de diamant. Mânușa prea strâmtă s-a destrămat și zace uitată într-un colț. 🙂
ApreciazăApreciază
Ce viziune frumoasă…ar merita să fie pictată!!! Daaaa, când am timp…am s-o fac!
ApreciazăApreciază
Da! Musai!!! 🙂
ApreciazăApreciază
Ƹ̵̡Ӝ̵Ʒ..•°*”˜ ☆ ¸..•´¨¨)) -:¦:-
.(ړײ)/ ¸.•´….•´¨¨))
.«▓ ((¸¸.•´ ¸.•´.-✿
..╝╚ …✿. ✿….✿
Duminică plăcutăăă!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc la fel!!!
ApreciazăApreciază
baga mare ca mai ai de raspuns la destul de multi :))
ApreciazăApreciază
:))) păi, ce să fac??? timpul mi-e dușman!
ApreciazăApreciază
atunci poate ma ajuti sa-i facem de petrecanie pe acea alee intunecata…;)
ApreciazăApreciază
te-ajut! …și tu te iei la trântă cu el?
ApreciazăApreciază
el se ia cu mine ca stie ca nu-l suport. Cum sa suporti pe cineva care are in vocabular doar doua cuvinte: tic, tac ?
ApreciazăApreciază
știm și noi un poc și-un bum…tot scurt ( pe doi) și-l terminăm 🙂
ApreciazăApreciază
da, dar te las pe tine ca eu am uitat ca m-am facut baiat cuminte 🙂
ApreciazăApreciază
atunci lasă-l pe mâna mea :))
ApreciazăApreciază
il las pe mana ta, dar vezi sa-l calci in picioare 😀
ApreciazăApreciază
Fără doar și poate…lat îl las! 😛
ApreciazăApreciază
Ma opresc aici, ca iar transformam rubrica de comentarii intr-un chat 🙂
Te sun eu mai tarziu:)))
ApreciazăApreciază
Da, daaaa…să-mi suni ocupat, bine?:)
ApreciazăApreciază
Nu vreau sa fiu fulg,mi-ar fi tare frig cu propria-mi haina
Frumos scris
ApreciazăApreciază
Nu ți-ar fi fost, Hapi – ar fi fost o „stare naturală” 🙂
Dar nu trebuie să fim fulgi, putem doar învăța de la ei câte ceva 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte foarte frumos ai scris, Andreea. Mi-a placut mult de tot!
Da, e usor sa fim orice vrem sa fim, dar… si te citez si-ti dau mare dreptate „Dar uneori nu reușim să fim nici măcar oameni. ”
O seara minunata iti doresc, Andreea si-o noua saptamana plina de reusite si multe bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc mult, Ștefania!
O seară frumoasă, draga mea!
ApreciazăApreciază
Dar oare noi ce suntem?Oameni….de ce ne nastem?Dar de ce murim?Suntem tarana si ne intoarcem in tarina.Suntem noi oare fericiti?Sau pe Pamant nu exista fericirea?
Avem palate ,masini,fabrici,de ce nu suntem saraci?Suntem saraci,de ce nu suntem bogati?
Zburam spre Cosmos….credeam ca e real,dar era vis.Era superb…..Acolo lume multa….inclusiv familia mea.In urma cu multi ani vroiam sa ma sinucid,sa ajung in lumea vazuta in acel vis.Dar mi-am zis ca ajung acolo cand se va termina ața….asa de mult m-a impreionat visul ca am chiulit o saptamana de la scoala.Acum imi mai amintesc foarte putin din vis.Au trecut peste 17 ani de atunci.
Am pozat fulgii de nea noaptea.Erau ca niste stelute.Camera digitala i-a scos foarte frumos.
Imi place mai mult sa ma arunc in valurile inspumate ale marii albastre.Imi place sa ascult valurile si sa stau intins pe nisip.Apoi adorm,dupa ce am baut putina bere.Imi place sa ma plimb cu yachtul…..Imi plac palmierii pe nisip..Mi-ar placea sa ajung cenusa in mare…..cand nu voi mai avea ce face.
ApreciazăApreciază
Prea multe întrebări și prea puține răspunsuri. Nu ne ajunge o viață să ne dumirim ce este cu noi. Dar nici nu cred că este scopul principal. Important este să o trăim. Așa, frumos – ca în visul care te-a marcat, ca atunci când bei berea aceea pe nisipul cald și adormi cu ochii în stele…Asta nu te învață nimeni cum să o faci, este adevărat – dar nici nu trebuie să mori ca să afli un paradis de „dincolo”, presupus, de altfel! Să lăsăm așadar să curgă ața…..
Mulțumesc că ai trecut pe la mine, Balbeck!
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte – Libertatea « calatorprintaramea
Măi, Andrușcă. da…asta nu-i impusă? 😀 Că ziceai că nu așa merge treaba cu scrisul 😆
Glumeam.
Stau de câteva zile cu pagina asta deschisă… am crezut că găsesc ceva smart to say… Apparently I can not! 😦
Dar mi-a plăcut enorm!
muah!
ApreciazăApreciază
Eh, Dagatha mea, am avut o promisiune de respectat. Iar eu îmi respect promisiunile făcute!
Ai să râzi dar și eu fac exact ca tine…stau cu anumite pagini deschise pe tab-uri cu dorința de a comenta ceva, de a spune un gând la ceva ce chiar m-a impresionat…când e să nu vină chestia „deșteaptă”, nu vine:) …și-așa mă enervez:))
Vezi tu ce semănăm??? 🙂
muah :*
ApreciazăApreciază
d-apoi te mai ]ndoiai de asta???
🙂
ApreciazăApreciază
Deloc 😉
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
@”Iar eu îmi respect promisiunile făcute!” – me, too, également, that’s my girl aka Princesse-Leonica… 🙂 Daca exista cel mai mic/vag dubiu de-a nu-mi onora promisiunea, nu ma „angajez” din capu’ locului…
– – –
Bonne soirée&à+! 🙂
ApreciazăApreciază
Așa este! Sunt perfect de acord cu tine!
You are my girl, too Melanie! …cea pe care o iubesc eu!;)
ApreciazăApreciază
Pingback: Coffee Break | Crescentius
„Pentru tot ceea ce nu am făcut sau nu am învățat, sunt voci ce-mi spun că încă mai e timp. Dar eu știu că nu mai e. Sunt lucruri ce trebuie făcute și învățate la vremea lor. Te obișnuiești și mergi mai departe.”
Asta insa imi pare extraordinar spus :).
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! Se pare că reflectă exact ceea ce crezi și tu! Sau mă înșel?
ApreciazăApreciază
Nu te inseli :).
ApreciazăApreciază
Eram sigură!!! Dar îți mulțumesc pentru răspuns! 🙂
ApreciazăApreciază
Ar fi fost destul de improbabil sa-mi placa atat de mult ceva in care nu credeam :).
ApreciazăApreciază
Iau asta ca pe-un „compliment” chiar dacă reflectă doar o realitate pe care o susținem amândoi! Pentru că-mi place cum ai spus-o! 😉
ApreciazăApreciază
Marturisesc ca inainte de aceasta lista, de acel moment, nu priveam lucrurile din aceasta perspectiva si desi primele lucruri au venit firesc, natural, erau lucruri extrem de importante pentru mine, am intampinat mari probleme spre sfarsitul listei si asta pentru ca noi, oamenii, nu apreciem lucrurile marunte dar extrem de importante, considerand de cele mai multe ori ca ele ni se cuvin fara ca noi sa facem ceva, deasemenea, din pacate, abia atunci cand pierdem ceva sau pe cineva din universul nostru, ajungem sa-l apreciem cu adevarat.
ApreciazăApreciază
Cum ar fi să te trezești într-o zi ca fiind complet uitată, ca și când nu ai fi existat nicăieri, pentru nimeni? părinți, prieteni, colegi, istoria să nu te regăsească în amintirea lor…
mie nu-mi place iarna…bucuria primei zăpezi e distrusă instantaneu de albul deprimant de pretutindeni… iarna se întoarce… în fiecare an. oamenii au suflete calde ce devin reci…și seci uneori… tocmai pentru că peste noi se-așterne uitarea…
ApreciazăApreciază
Îmi place și iarna…aș minți să spun că nu!
NU cred că devenim reci sau seci, cum spui tu, pentru că se așează uitarea peste noi! E o manieră frumoasă în care vezi tu lucrurile dar mă tem că nu e vorba doar despre uitare…
ApreciazăApreciază
răspunsul tău de fapt nu e un răspuns… (offff, nu?)
ApreciazăApreciază
Uofff, nu:(
ApreciazăApreciază
deschide geamul, atunci…
ApreciazăApreciază
De cate ori am ascultat piesa asta, daca-ai sti…
Dincolo de toate cuvintele e un asemenea amestec de sentimente, inima sangereaza intre dorinta de a trai si realitatile vietii care cad peste noi ca niste pietre de moara…
Te imbratisez draga mea. Maine soarele va rasari, vara vine. Viata are suisuri si coborasuri. Cred ca cel mai important e ca gandesti profund si simti si mai profund….
>:*<
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult! :*
ApreciazăApreciază
<3<3<3 :* :* :*
ApreciazăApreciază