Etichete

,

Mi-am descărcat bateriile. Mult prea repede. Deși încărcate complet nu le-am mai avut de ani. Acum totul stă în loc. Vântul, aerul, eu, respirația, gândurile. Nimic. Nici o adiere. Nici o mișcare. Eu sunt neinteresa(n)tă și atunci nimic interesant nu am de spus. De fapt, asta se întâmplă de mai multă vreme.

Azi nu s-a schimbat nimic. Dar scriu. Pentru că mă obsedează o serie de lucruri și, mai presus de toate, o poveste și o muzică. O arie din opera „Thaïs” de Jules Massenet. Astăzi vreau să mă opresc doar la asta. Pentru că povestea este dureros de frumoasă iar muzica este divină. Pentru că astăzi îmi picură note dulci și amare în același timp, din căști în creierul meu golit de toate. Îmi intră ca printr-o pâlnie fermecată și îmi umple golurile și fisurile.

„ — Te iubesc, o, Thaïs! Te iubesc mai mult decât viaţa mea şi mai mult decât pe mine însumi. Pentru tine am părăsit pustiul meu, căruia îi duc dorul; pentru tine, buzele mele făgăduite tăcerii au rostit cuvinte lumeşti; pentru tine am văzut ceea ce nu trebuia să văd şi-am auzit ceea ce nu-mi era îngăduit să aud; pentru tine sufletul meu s-a tulburat, inima mea… Da, te iubesc! Te iubesc, dar nu ca aceia care, arzând de dorinţele cărnii, vin la tine ca nişte lupi flămânzi, ori ca nişte tauri furioşi. Toţi aceştia te râvnesc aşa cum leul râvneşte gazela. Iubirile lor trupeşti îţi devorează până şi sufletul, o, femeie! Eu te iubesc în duh şi adevăr… Fericirea pe care ţi-o aduc nu se va sfârşi niciodată; ea este neauzită; cuvintele n-au cum să o grăiască şi, dacă fericiţii acestei lumi ar putea măcar să-i întrezărească umbra, ar muri pe dată de uimire.”

Reclame