Etichete

– „Bună, sunt Andreotti și sunt ipocrită!”

– „Buuunăăă, Andreottiiiii!”

Didascalie: mă așez tăcută pe un scaun înconjurată de alte milioane de scaune ocupate.

                                     …extras din Cercul Ipocriților Anonimi

 

Mă trezesc în fiecare dimineață și îmbrac cu nonșalanță o altă haină a ipocriziei – aici Dex-ul sau dicționarele oficiale au o gamă largă de sinonime.  Nimic nu mă convinge că nu sunt ipocrită. Departe de a fi eu însămi un model de integritate morală și spirituală realizez că nu am cum să cer altuia să fie așa. Aș fi hoțul care strigă hoțul, o altă culme a ipocriziei! Fariseismul sălășuiește în noi dintotdeauna. E înscris în codul genetic. Și nu mă încălzește faptul că există câte un Tartuffe la tot pasul.  Îmi dau zilnic câte doo pălmi pentru fiecare formă pe care o îmbrățișez dar se pare că le uit rapid!

 

Să vedem câteva exemple subțiri :

– Eu nu mint! – Ei, aș! Asta s-o creadă surdu′! Doar nu ești nebun să crezi că nu o fac! Livrez cel puțin o gogoașă pe zi! E drept, o fac en-detail, nu en-gros dar ce mai contează cantitatea? De obicei zic că nu-mi stă stă în fire și că nu mint. Nu sunt eu ipocrită? Sunt!

– Nu mă interesează banii! – Pe dracu‘! Muncesc pentru bani că doar nu de plăcere! Nu pot să mânânc pâine cu sare și să beau doar apă. Nu pot să stau pe întuneric și să nu mă spăl. Nu pot să nu-mi doresc diverse care sunt întotdeauna sinonime cu banii. Da, mă interesează și banii, așa-zișii ochiul dracului. Să mor dacă nu-mi plac ochii lui! Mai zic eu țanțoșă câteodată că nu-i banul totul în viață dar… Nu sunt eu ipocrită? Sunt!

– Aspectul fizic nu contează, ci frumusețea interioară! – N-ați adormit de la basmul ăsta? Ghhhhrrrr, sforăi deja! La ce mama naibii ne uităm atunci? Recunosc că nu-i chiar în prim plan dar, în primă fază, pe cuvânt că mă uit lung după una, alta. Nu sunt eu ipocrită? Sunt!

–„Cum să, nu! Cu cea mai mare plăcere! Nu vă faceți griji că se rezolvă”! – Odată cu butonul end call urmează o tiradă: „Prostul și tâmpitul naibii! Cine dracu se crede ăsta? Buricul pământului? Să-l rezolve mă-sa”! Asta pentru că eu nu știu să refuz diplomată și mă ofer toată pe tavă! Nu sunt eu ipocrită? Sunt!

– Primesc o palmă (la figurat) și zic că nu mă doare. Întorc și celălalt obraz! – Nah, nu doare! Ba doare al dracului de tare! Dar ce să zic? De ce să arăt că doare, că sunt vulnerabilă? Nu, mai bine zic că a fost o palmă extraordinară care mi-a dat brânci să merg înainte. Dar știi ce? Palma aia m-a cocoșat, m-a făcut mică și m-a dat zece pași înapoi. N-aș recunoaște nici în ruptul capului. Nu sunt eu ipocrită? Sunt!

Exemplele sunt derizorii, comice și minore ca relevanță (le-am evitat în mod voit pe cele dureroase de-a dreptul) dar vă asigur că sunt altele mai grave nu doar în ceea ce mă privește. Pentru acestea din urmă îmi dau câte șapte smetii peste urechi de-mi sună ocupat o săptămână. Dar ipocrita din mine iese iar, taman când nu mă aștept! Nu sunt prefăcută, nu induc pe nimeni în eroare în privința caracterului meu și nici nu practic ipocrizia pentru foloase materiale. Exclus. În viață am întâlnit multe forme de ipocrizie, în toate domeniile. Le-ați întâlnit și voi, de aceea n-am considerat necesar să înșir aici un pomelnic întreg de situații.

Zic și eu cum zice Teodor Mazilu – „ipocrizia nu e numai un defect, așa cum cred scriitorii moraliști, ci și un mod de a-ți conserva energia și de a evita situatiile penibile”!

Hei, sunt eu singura de pe aici ce-și toarnă cenușă în cap? Dacă nu sunt, e în regulă dar dacă vedeți că-s numai una machiavelică, vă rog să mă executați în piața publică. Unde îmi șed picioarele să-mi steie și capul. Am zis!

DEX neoficial – argou: OM IPOCRIT  – bulan, calpuzan, cârnățar, coardă, conte, curvă, cutră, om cu două fețe, șarlă, șulfă, taler cu două fețe, țăran flaușat.