Robert and Shana ParkeHarrison
Dintr-o absolută întâmplare, am descoperit lucrările soților Parkeharrison și m-am oprit în loc o vreme să le rumeg sensul. Fără să vă dau amănunte wikipediene despre cei doi, vă spun ce am descoperit eu în fotografiile lor deși sunt aproape convinsă că fiecare veți descoperi și altceva. O lume suprarealistă, deloc departe însă de realismul tragic ce o încearcă. Un mix nebun între și despre o relaționare a omului cu nevoile lui proprii înlănțuit de natura înghițită nemilos de tehnologie.
Omul, natura & tehnologia (deja teme universale) sunt cele trei dimensiuni ce alcătuiesc conceptul fotografiilor celor doi artiști. Din ele construiesc fantezii poetice si metaforice. Fotografiile aduc povești dureroase despre pierderi și irosiri, despre temeri și lupte, despre ritualuri idiosincratice și mașinării ciudate.
Cum ne spune Robert: „we want to make images that have open, narrative qualities, images containing ideas about human limits. These mythic images mirror our world, where nature is domesticated, controlled, and destroyed.”
Cu capul în nori 
Superbe.
ApreciazăApreciază
:)…
ApreciazăApreciază
Trebuie sa recunosc ca mie imi provoaca o stare de disconfort vecina cu angoasea. Poate pentru ca nu-mi place sa contemplu aspectele tenebroase ale existentei.
ApreciazăApreciază
Nu sunt aduse spre contemplare. toți ne-am dori probabil să nu ne întâlnim cu aspectele tenebroase ale existenței deși de cele mai multe ori o facem cu atât mai mult cu cât noi, oamenii, suntem cei ce le creem/imaginăm. O fotografie cu un copil subnutrit sau maltratat și abuzat îmi crează mai degrabă o stare de angoasă și nu am cum să o ignor pentru că este în realitatea mea imediată. a NU o privi înseamnă să nu fac nimic. înseamnă să fug de realitate și să mă refugiez într-o lume ideală dar iluzorie. Din fotografiile acestea se pot desprinde sensuri. Cei ce le-au conceput trag un semnal de alarmă și aduc în lucrările lor realități contemporane într-o manieră clasică și dacă „estetica urâtului” își face simțită prezența pe alocuri, o face pentru a sublinia.
eu cred că trăim vremuri ( și vor veni altele mei rele!) în care vom fi nevoiți să reînvățăm păsările să zboare, în care ne vom dori să înapoiem sufletele copacilor nimiciți, vor veni vremuri în care vom trage după noi cerul și norii ca să ne acoperim goliciunea, vom coase găurile pământului din care se revarsă măruntaiele…
ApreciazăApreciază
cea mai sugestiva… mi se pare cea in care… tipul regleaza pamantul cu cheia fixa…
evident… o fantezie…
omul de fapt… poate pastra cat mai mult, pamantul cu forma si functiunea originala… fara sa fie nevoie de un surub… ci doar de inteligenta si bunavointa…
ApreciazăApreciază
fantezie, fantezie, ovi!…dar are si un sambure de adevar!…pamantul nostru, chiar si in forma lui naturala, tot in sistemul unui mecanism funcționează – intr-adevar, fără șuruburi!:)!
ApreciazăApreciază
toate sunt superbe si pline de semnificatii…dar aia in care el sta pe ost de copac este dureros de frumoasa….
ti up si ti iubesc iubita mea!!! :X
ApreciazăApreciază
un om gol si sterp, fără crengi pe un trunchi retezat…e o imagine!!!!
ApreciazăApreciază
yep! :*
ApreciazăApreciază
Ce tareee!:D
ApreciazăApreciază
…..ca piatra, iuteee ca săgeata!!!:)))))))))
ApreciazăApreciază
wow…lucrarile sunt fascinante..cand am vazut pamantul ala deschis si rotitele alea..m a dus cu gandul la Dali si a lui ceasuri..curgatoare..o fi avand vreo legatura? (in afara de curentul suprerealist?)hmm…nu stiu .ideea este ca si lucrarile astea -s..usor socante si iti deschid imaginatia,..
ApreciazăApreciază
aa..si profunde.socant de profunde..
ApreciazăApreciază
mă bucur, Ionela mea că ai „văzut” și ai înțeles!
ApreciazăApreciază
nu, n-au legătură cu ceasurile lui Dali:)…suprarealismul, ca și curent, da!
ApreciazăApreciază
Extraordinare viziuni artistice. M-am dus mai întîi cu gîndul la Tinguely, apoi la Dali, dar cred că m-am dus degeaba cu gîndul la aceşti alţi mari artişti. Este greu să compari originalitatea absolută cu altceva.
Cît despre tehnologie, nu suntem cumva cam prea farisei?
Ne plîngem de tehnologizarea absolută, invazivă, covîrşitoare, constrîngătoare, bla bla bla dar, nu mai putem fără mobil şi fără PC! 😛
ApreciazăApreciază
:)…e mai degrabă un mix între arta kinetică a lui Tinguely și nebunia frumoasă a lui Dali…dar nici măcar suprarealismul nu îi aduce împreună!
în privința tehnologiei, sunt de acord cu tine…am fi ipocriți să zicem că ne-am dispensa de ea în totalitate dar personal, cred că sunt lucruri de care ne putem dezbăra fără nicio repecursiune gravă în „evoluția” noastră!
ApreciazăApreciază
WOW , SUPER !!!!
ApreciazăApreciază
:* să bem, atunci, zic eu:)
ApreciazăApreciază
Bem , bem cum sa nu 😀 Noroc ! 😀 vai ce betzive suntem 😛
ApreciazăApreciază
multumesc ! frumoase si stranii …
ApreciazăApreciază
cu plăcere…eu n-am făcut mai nimic!:)
ApreciazăApreciază
e , cum nu ? crezi ca putem strabate tot netu fara indrumare ? 😀
ApreciazăApreciază
Foarte tare! Iata si cineva care nu este incantat ca traim intr-o lume a tehnologiilor!
ApreciazăApreciază
deloc încântat?…e de-a dreptul un manifest!:)
ApreciazăApreciază
E cel mai tare si ingenios manifest artistic!
ApreciazăApreciază
:)…mă bucur că ți place dar mai ales că ai înțeles despre ce este vorba!!!!
ApreciazăApreciază
Sigur ca am inteles, doar e evident.
ApreciazăApreciază
Daca m-au impresionat? E prea putin spus! Am ramas fara…cuvinte si parca mi s-a urcat si un nod in gat. Am simtit durerea mistuitoare a naturii atat de generoase cu noi, cei nerecunoscatori…
ApreciazăApreciază
ei, bine…exact nodul acela în gât l-am avut și eu!
ApreciazăApreciază
f.f. frumoasa colectia!!!
ApreciazăApreciază
multumesc!;)
ApreciazăApreciază
nu ai pentru ce! e adevarul…mai am de invatat! multumesc pentru sharing…
ApreciazăApreciază
nu ai pentru ce! e adevarul…mai am de invatat! multumesc pentru sharing…
dan izvernariu
ApreciazăApreciază
toți avem de învățat, tot timpul..din asta nu ne oprim vreodată!:)..și eu învăț de la tine!
ApreciazăApreciază
M-a dat gata arta prezentata de tine, ceva intre „cu capul in nori” ( nu are legatura cu tine)) si cu „picioarele pe pamant”, la limita intre nebunie si realitate. Chiar frumoase, in felul lor!
ApreciazăApreciază
marius…ba eu cred ca are legatura cu mine…eu sunt ba cu capul in nori, ba cu picioarele „prea” adanc infipte in pamant!!!….ceva mai departe insa de limita aceea:)
ApreciazăApreciază
wow, super tare. cum omul contribuie (repara) comunica cu natura,cu casa lui. e ca si cum ai schimba un bec, in camera ta, asa si in imagini, acearca sa repare niste daune facute in timp. este o dorinta a omului, dar cu natura nu trebuie sa lupti si nici sa te alaturi ei. trebuie lasata sa-si faca jocul. superbe imaginile.
ApreciazăApreciază
aia e!…nu trebuie să luptăm nici cu ea, nici împotriva ei, cum se întâmplă de cele mai multe ori!!!
ApreciazăApreciază
Pingback: Cine este VUK? « bibliodevafiliala3
Sunt interesante dar nu…… genul meu de arta fotografica 🙂
Adica : nu m-as duce la o expozitie sa le vad
ApreciazăApreciază
ei, nu trebuie să te duci la o astfel de expoziție!:)…eu le-am adus aici pentru ceea ce „spun” ele dincolo de imaginile propriu zise…
Sprarealismul apelează deseori la imagini destul de bizare, ciudate. Dali spunea că suprarealismul e distructiv, dar că distruge doar ceea ce consideră a fi impedimente în calea viziunii noastre…Asta este viziunea soților ParkeHarrison:)
ApreciazăApreciază
Pingback: dimineaţă de luni… « Colţu' cu muzică
Lucrarile lor sunt extraordinare.
ApreciazăApreciază
oh, da! așa zic și eu!:)
ApreciazăApreciază
si totusi personajul central e omul – izvorul tuturor viselor – bune sau mai putin bune;
cea in care pamantul e cusut – mi se pare esenta celor asezate de tine aici
ApreciazăApreciază
Omul şi pământul, fascinant! Lumea a zis că par sa iţi creeze angoase, eu zic că trebuie să ai o imaginaţie deosebită pentru asta, idee creatoare şi subînţelesul a cum afectează omul natura, pe care chiar vrea să o poată regla. Oamenii sunt priviţi ca nişte mecanici de întreţinere, sau ca coordonatori ai naturii din jur. Oricum pare să ducă la dezastru (dacă privim la omul gol şi sterp de pe copacul mort). Suprarealismul prinde tragismul realităţii şi avansează concepte noi, spărgând tipare. Superbe imaginile, realizarea şi ideile expuse. Mulţumesc,
ApreciazăApreciază
Ah!! …„Suprarealismul prinde tragismul realităţii şi avansează concepte noi, spărgând tipare”!!! Excepțional spus!!! Asta trebuia înțeles și tu ai făcut-o, draga mea, ca nimeni altcineva!!!!! Mă bucur din suflet că te-am „găsit” rezonând la unison cu mine!!!!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc. Îmi plac suprarealiştii. De fapt şi cinematografia m-a interesat la un moment dat – Michelangelo Antonioni – Deşertul roşu, mi-a plăcut, chiar dacă pe moment am urât toate sentimentele pe care mi le-a trezit.
ApreciazăApreciază