Am scris 3-4 propoziții. Am șters. O iau de la început. Scriu. Șterg. Nu înţeleg de ce mă chinui să scriu ceva inteligibil. Ar trebui să las foaia goală. E frumoasă și așa. Aș putea să-i pun doar data de azi ca să o marchez. Să nu pun nici măcar titlul.
De azi dimineață scriu doar frânturi de propoziții și fac dicteuri pe fiecare colțișor de hârtie pe care l-am întâlnit pe birou. Nu pot uni două vorbe în scris dar oare aș putea uni două petece de hârtie? Sau nu… și mai bine: fac un puzzle din bucățelele mele de suflet și le așez pe fereastră, lipite sec cu scotch, ca un vitraliu vechi și spart pe-alocuri.
Îmi las căștile de pe urechi și mă ridic de la birou. Scot hârtia înțepenită în imprimantă, o mototolesc și o arunc la coș. E a șaptea oară când imprimanta – flămândă, vezi bine! – îmi ia hârtia și mi-o înghite. Mă așez înapoi calmă la birou și-mi pun la loc căștile pe urechi. Muzică, fără de care nu pot exista! Preț de 6 minute și 47 de secunde, închid ochii și îmi doresc ca atunci când îi deschid să nu mai fiu în același loc. Atât! Nu. Încep să scriu iar. Nu sunt surprinsă că mă aflu în același loc pentru că la secunda 56 mi-a sunat telefonul, drept urmare, vraja teleportării s-a rupt brusc.
În scurt timp săptămâna se va încheia. Cum închei un sacou simplu în șapte nasturi. Cu gest reflex. Las tastatura și îmi pun iar căștile pe urechi. Sper ca următoarele 5 minute și 20 secunde să aibă suficientă putere să mă ducă. Departe. După 3 minute și 07 secunde, se aude soneria fix între două clape de pian. Neștiutorul care a apăsat butonul se face vinovat de zborul strâmb pe care l-am căpătat la secunda 09! Din ușă, mă îmbie cu un covrig cu susan și tot ce pot privi, cu ochii mijiți din visul frânt, este gaura covrigului ce ia forma nebănuită a abisului în care zborul mă spiralează în vrie.
Nu pot să scriu nimic. De ce insist? Fiindcă mă complac într-o stare pur vegetativă. Fiindcă, neintersa(n)tă fiind, nu găsesc nimic interesant de spus. Fiindcă mă simt abandonată fără să știu de către cine. Fiindcă mereu îmi lipsește ceva fără să-mi dau seama ce. Fiindcă de fiecare dată când plec în mine, la fiecare minut sau la fiecare secundă, ceva sau cineva mă aduce înapoi.
Mă ridic mai devreme, îmi pun sacoul pe mine și închid deja șapte nasturi. Cu gest reflex.
Am sentimentul a unei alte săptămâni ratată. Și încă plenar.
Doxatul Dex a spus:
Exact asa de mahmur am fost eu azi. Dar mi-a prins bine, viata pare mult mai roz acum ca mi-a trecut. 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
asta mă îmbărbătează!..să încerc cu niște castraveciori acri?:)…că se pare că nu mă lasă mahmureala:)
ApreciazăApreciază
Doxatul Dex a spus:
Eu incerc cu niste bere. 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
conform principiului..cui pe cui se scoate:)
ApreciazăApreciază
Doxatul Dex a spus:
Conform principiului AA: Numele meu e Dex si sunt un alcoolic! 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Bună, Dexuleeee!
ApreciazăApreciază
lafeeblanche a spus:
Totul se intampla pentru ca ploua ca inauntea unui nou diluviu! In fiecare dintre noi zace un Noe. Arca ori sacou, ce avem la indemana, ne va salva de noi in noi, in primul rand! :))
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
…si daca nu vreau sa fiu salvata??…daca nu vreau nicio mana care sa ma traga afara din mine?
ApreciazăApreciază
lafeeblanche a spus:
Atunci, vei pluti in sacoul incheiat la 7 nasturi ca un mesaj intr-o sticla…si nu vei fi gasita nici de tine daca nu vei vrea…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
atunci, vreau!!!!!!
ApreciazăApreciază
lafeeblanche a spus:
🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
hug!…că nu știu semnul:)
ApreciazăApreciază
lafeeblanche a spus:
Am vrut sa iti ofer un zambet cu toti dintii, dar nu mai stiu cum se face! Ma prefaceam ca nu te-am gasit, asa ca vom face o conventie artistica. Eu nu te-am gasit, tu nu m-ai vazut. Apoi introducem un artificiu epic sa rezolve problema.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
😀 ăsta era cu toți dinții:) …așa facem!
ApreciazăApreciază
Daniel Onaca a spus:
Şapte nasturi ca şapte sâmburi negri pe care dacă te mulţumeşti doar să-i priveşti n-au nici o noimă. Poate că dacă o să încerci să-i ronţăi pe fiecare în parte vei avea revelaţia unei săptămâni cu totul altfel.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
am început să-i înghit întregi fără să-i mai ronțăi!…cumva trebuie să reînvăț s-o fac :P…să mestec încet…asta trebuie să fac! musai, danielule!
ApreciazăApreciază
Fata de ghindă a spus:
minunat exercițiu de imaginație. să te joci cu non-inspirația și să scoți o chestie care inspiră. iar la sfârșit, culmea!, înțelegem abia la sfârșit că autoarea noastră s-a jucat cu noi de la bun început făcându-ne să credem că deplânge non-inspirația. 🙂
mi-a plăcut foarte tare, Andreotti! 🙂 mmmmm mmult!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
mmmm…ghindă, ghindă…cât pe ce să mă prinzi!:)
ApreciazăApreciază
Fata de ghindă a spus:
și de-aș vrea, nu reușeșc…:) pentru că tu ai condiționalul fiindcă. 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
indubitabil:)
ApreciazăApreciază
slowaholic a spus:
Uneori am impresia ca esti in capul meu. 🙂 😦 Un ochi rade, celalalt plange (doar putin).
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
și dacă sunt în capul tău?…ți-ai pus serios problema?:))))
…glumesc dar problema rutinei și a lipsei de…cred că o avem toți! eu am verbalizat-o într-o manieră cunoscută ție sau mai aproape de tine… și eu am un ochi zâmbăreț și unul plângăreț!!!
ApreciazăApreciază
Domnul Bob a spus:
Nu esti singura …
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
mergem braț la braț!?
ApreciazăApreciază
Domnul Bob a spus:
Imbujorat, again ! Tocmai mie alb-negrului … culoarea asta proaspata nu-mi face bine, eu sunt un trist prin definitie 😀
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
alb-negru…și dacă eu aduc niște roșu mereu..de ce crezi tu că nu îți face bine???…eu zic că da!:P
ApreciazăApreciază
Domnul Bob a spus:
Si daca ma trezeste la viata ? Daca-s un demon cu aripi de inger ? Incotro ma voi indrepta ? 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
spre lumină…așa ar trebui!:)
ApreciazăApreciază
Domnul Bob a spus:
Ce e lumina ? Ce e intunericul ? Care e starea de normalitate ? Trebuie sa fie o stare de normalitate ?
Mai bine ma indrept spre suflet, il simt mai real decat orice altceva 🙂
ApreciazăApreciază
Domnul Bob a spus:
rosu cu negru, da imi place 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Le Rouge et le Noir…și mie îmi place, te asigur!…iar drumul spre suflet e cel care trebuie!
ApreciazăApreciază
Domnul Bob a spus:
Rosu si negru, indemn si pacat
Drumul spre suflet cu ele-i pavat
Culori care cheama, care ademenesc
Care picteaza orice tablou intitulat Te iubesc.
🙂 Pam pam ! 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
:)))…mă așteptam cumva la asta! roșul pictează, așa este dar negrul îl pune în „valoare”!
ApreciazăApreciază
Domnul Bob a spus:
Rosu-i amurgul, visator
Negrul e drumul, strabatut cu dor
La orizont se-impletesc cu ganduri de noapte
Pe cerul negru rosie-i Luna, si o mie si una de stele, de soapte
🙂
ApreciazăApreciază
paradisblonzesc a spus:
iubita mea, incheie sacoul si fugi un pic in lume. iesi la o plimbare. un munte, o mare, maybe o america in vizita la mine? 😀
ti pup di nu ti vezi
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
am să fug în lume!..știi senzația asta, nu?…să vrei să pleci unde vezi cu ochii, oriunde și nu numai să nu te întorci, dar nici înapoi să nu te uiți!
ApreciazăApreciază
Hapi a spus:
Am vrut sa scriu astazi despre partea a doua a Eurovisionului. N-am ce. N-am inspiratie, n-am chef si nici macar 7 nasturi la sacou n-am……doar 3 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
propun să ne luăm haine cu fermoar:)
ApreciazăApreciază
Hapi a spus:
Nuuu ca vine vara si ne rugineste 😀
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
m-am gândit și eu!….deși pe ici pe colo m-a luat rugina deja:)
ApreciazăApreciază
VreauUltimulLoc a spus:
Vezi daca nu ai geaca de blugi cu fermoar. Pe care oricum sa nu il inchizi.
Daca nu stii unde navighezi nici un vant nu iti este prielnic.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
eu fac deocamdată confuzie între pupă și proră…d-aia nici vânt bun nu am:)
ApreciazăApreciază
bibliodevafiliala3 a spus:
Pentru cine are talent, orice sursă poate deveni un subiect foarte bun. Cât despre non-creativitatea ta, se pare că-şi priesc întreruperile din ritm 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
…dar nu-mi doresc prea multe ruperi de ritm că-mi ies din „mână”:)
ApreciazăApreciază
nexya a spus:
Hmmmm uite ca asa cum stergi si rescrii a iesit ceva frumos din plictiseala , din cautarea cuvintelor si a intelesului , se pare ca nasturii te inspira chiar daca zici tu ca e o saptamana ratata , se pare ca nu e 🙂 as bea ceva in weekend , ce zici ?
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
ah, ce-aș bea o „citirică” acum!:P….dar crede-mă, e o „altă” săptămână dusă deja!!!
ApreciazăApreciază
0fficial a spus:
Dar ultimul nasture nu se incheie niciodata si cum ultimii doi simbolizeaza weekend-ul…poti sa-i lasi pe amandoi deschisi. 😉 Intelegi, tu, aluzia…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
înțeleg aluzia, officialule!…doar că cei doi nasturi sunt atât de bine închiși acum încât nu reușesc să-i mai deschid!!!..înțelegi tu de ce:)
ApreciazăApreciază
Tiberiu Orasanu a spus:
Ai scris, ai şters, ai scris, şi pînă la urmă ţi-a ieşit un text cu miez, cu subiect şi predicat, un text articulat şi plin de sens: ce ne mînă pe noi cînd punem mîna pe condei (tastatură)?!?
Eu n-am găsit – încă – răspuns la chestia asta.
Poate pentru că nu ascult muzică? 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
pe mine se pare că nimic nu mă mai mână:)…în schimb, muzicaaaaa….eheee, fără ea nu pot trăi!!!…tu de ce nu asculți?:)
ApreciazăApreciază
delataste a spus:
Of, nu erai tu prietenă cu optimismul?…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
sunt, diana! nu mi l-am pierdut…dar sunt stări și stări…mă-ncearcă, mă lasă!:)
ApreciazăApreciază
delataste a spus:
Şi asta e ceva normal şi uman.
ApreciazăApreciază
Marius Bota a spus:
Ratata nu e saptamana pe care o recunosti ca fiind ca atare, ci pe care o „imbrobodesti” cu ceva fals, pentru a da impresia ca ai mai bifat o saptamana „de vis”
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
nici nu mă mai „obosesc” s-o împăunez cu pene frumoase de păun:)…e doar o altă săptămână înșirată după o alta și probabil înaintea alteia…
ApreciazăApreciază
ovi a spus:
secretul timpului pierdut… gasit in nasturii sacoului incheiati… suna absolut minunat…
nu… nu mai incheia nici un nasture… lasa-i asa… deschisi… ca sa patrunda cu sens, vremea prin butonierele libere…
timpul ramane implacabil … valaorea lui este aceiasi, pentru toti… doar valoarea noastra a fiecaruia se schimba in timp…
am aflat… ca rascumpararea timpului… este determinata de, facerea de bine… prin punerea unui suras in privirea celui de langa tine… in mangaierea oferita discret, fara pretentii, celui ce are nevoie de ea… abia cand gusti aceasta dulceata, timpul capata parca o noua semnificatie… data nu de el… ci de fapta in sine…
duminica minunata iti doresc…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
ei, da, ovi! valoarea noastră se schimbă în timp și scurgerea implacabilă a timpului e în toți pentru că ne „scurgem” o dată cu el!…sunt zile când îmi pierd reperele, sunt zile când oricât mă uit înainte parcă nu mai văd nimic…sunt zile pierdute pe care le (re)simt pentru că mă pierd o dată cu ele…
incerc să-mi las paltonul deschis la nasturi cât mai mult…dacă „vreme” mi-o permite:)))
ApreciazăApreciază
ovi a spus:
it permite… vrema facerilor de bine…
si apoi… iti sta mai bine cu nasturii neaincheiati… nu???
ApreciazăApreciază
Pingback: Roșu și negru « Cuvinte Răvășite
Călin a spus:
până la urmă, cred că sacoul e de vină…şapte nasturi, parcă mult prea mulţi…câte unul pentru fiecare zi a săptămânii?
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
eh da, cam asta era ideea!…mi-ar trebui unul simplu, cambrat, la 2 nasturi??:)))
ApreciazăApreciază
sam a spus:
depinde de fusta sau pantaloni, depinde daca ai nevoie de o imagine pur business sau doar business casual, depinde de varsta pe care vrei sa o afisezi, depinde si de culoarea sacoului, depinde de majoritatea oamenilor cu care te intalnesti, depinde de ce vrei sa le vinzi, produse sau servicii… ah, cate variabile. :))
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
depinde de multe, sam…așa o fi!…dar tot 7 nasturi am închis, ai naibii să fie ei de nasturi:)))))
ApreciazăApreciază
Victoria Borodin a spus:
acest material m-a trimis la găndul că trebuie să fac un reportaj…hh da poate să-l fac și eu așa, are aproape toate elementele unui reportaj, dar pentru mine nu se poate, reportaj de la lansarea unei cărți și punctul :)…imi place mult articolul tău
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
mulțumesc, victoria!..așadar, faci reportajul sau îl „reportezi” pentru săptămâna viitoare?:))))
ApreciazăApreciază
madalinaciucu a spus:
Cat timp pierdem cu gesturi reflexe. Facem atatea lucruri doar pentru ca trebuie sa le facem, irosim poate atatea momente interesante incheind cei 7 nasturi… 😀
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
ai indrazni sa calculezi, Madalina, cat timp pierdem cu gesturile reflexe?…eu nu ma incumet:)))
ApreciazăApreciază
Pingback: Cu capul in nori | Madalina Ciucu
notnow a spus:
da ma, sindromul premenstrual mai scoate si artisti…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
atât am putut?
…să zicem că totuși conform calendarului meu nu mă aflam în perioada cuprinsă între ovulație și prima zi a ciclului menstrual. ceea ce înseamnă că treaba cu sindromul pică.
dacă vrei să revii în aceeași „formulă”, anunț și că nu are treabă cu „copulația”….adică nu sunt „necopulată” asta ca să excludem din start dereglările hormonale ca fiind principala sursă a „inspirației artistice” 👿
ApreciazăApreciază
arhitectul a spus:
Tu like pe comentarii nu ai, Andreotti? :))
Ți-aș desena unul de mână, dar ai strâns și pixurile de pe-aici.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Ba am. Eu văd butonul de like acolo. WP-ul joacă feste de multe ori!
Îți dau un pix, un creion Koh-I-No(o)r? 🙂
ApreciazăApreciază
arhitectul a spus:
Daaaaaaaaa! Koh-În-Noooor!!!…
Nu vreau like pe postul cu condiționalul oftativ, ci pe comentariul tău cu PMS-u’.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Ah, iarta-ma…n-am fost atentă că la comentarii ai spus:)))
Of, Doamne…ce să-i fi răspuns eu, d-rei „acuzative”? 😉
ApreciazăApreciază
Pingback: un cântec şi o căruţă întrebări… « Colţu' cu muzică