V-am împărtășit vreodată cum am ajuns să-mi fac un blog? Eram într-o perioadă în care viața mea era foarte aglomerată, în același ritm dement, când uitam de mine cu zilele!
Dan. Dan St. Andrei – el este vinovatul! Deși nu îl cunoșteam pe-atunci îmi părea că îl știu de-o viață. Se pare că totuși ne-am cunoscut cândva dar nu contează. Dan este un artist din toate punctele de vedere dar înainte de toate este un OM FRUMOS! Îmi pare rău că nu v-am vorbit despre el până acum dar, de obicei, cu oamenii frumoși, sunt egoistă. Adică îi țin pentru mine și nu vreau să-i împart cu altcineva (sic!)
Totul a plecat de la un post de-al său. Eram scufundată în fotoliul biroului, înecată în mailuri, oferte, facturi și telefoane… era târziu și eram atât de obosită încât dacă mă întrebai repede cum mă cheamă nu ți-aș fi putut răspunde ci cel mai probabil aș fi rămas cu o privire tâmpă pe chip. Ascultam muzică în căști, așa cum fac de obicei când sunt la birou, pentru a nu-i deranja pe ceilalți. Ascultam jazz. Asta ascult mai mereu la muncă pentru că… of, sunt atâtea motive pentru care eu iubesc jazz-ul încât e mai bine să nu le înșir aici… spun doar că mă ține vie! La doar un click distanță, Dan parcă îmi ascultase gândul și mi-a trimis doar mie – așa îmi place să cred – o adiere menită să mă trezească din amorțeală dar nu din cea de moment, ci din cea care se pietrificase deja de prea multă vreme!
…„ iar pianul, ei bine pianul, puteam să jur că își picura notele undeva în spatele meu, le simțeam atingându-mi ceafa și apoi, transformându-se într-un șuvoi subțire și răcoritor, îmi dădeau fiori alunecând pe șira spinării… ce banale sunt cuvintele atunci când încerci să vorbești despre muzică! Cum să poți explica torentul de sunete ce îți dislocă bucăți mari de suflet și le ia cu el, la vale, într-o cădere din ce în ce mai accentuata, undeva, în necunoscut?”
Citindu-l, mi-am dat seama că sunt un om sterp, gol, vlăguit, mucegăit… Odată cu muzica ce mi se revărsa din căști în urechi, pornind de-a valma și alunecând pe șira spinării, nu mi-e rușine să recunosc că m-am simțit excitată teribil! Ei, da!… Fără romantisme, fără atingeri, fără săruturi. Ci direct din scaun și fără nicio conotație sexuală! Doar din muzica și cuvintele lui. Atât! Vibram la frumos într-un mod pe care îl uitasem, ascultam o muzică desfăcută în felii de emoții așa cum uitasem s-o mai ascult. Contează atât de mult momentul acela în care te-a surprins încât nu-l uiți!
Am stat până în noapte târziu și i-am luat tot blogul la răsfoit. Voi de când nu ați mai băut un vin așa ca el? Eu de mult timp nu-l mai băusem!
A doua zi știam. Aveam nevoie de un loc al meu în care să mă desfac cât pot. Nu pot ca el, nu pot ca alții, pentru că încă nu pot să mă desfac pe de-a-ntregul! Pentru că încă redescopăr lucruri uitate.
ionela a spus:
ai incredere ca-ti iese..si iese chiar bine! 🙂 mie mi place la tine! 🙂 e plin de aer curat si…prospetime.nou!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
mulțumesc, ionela! :*
ApreciazăApreciază
Luna patrata a spus:
Ei da, ii stiu blogul, dar recunosc sincer ca in ultima vreme nu prea am mai fost pe acolo… 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
:)….n-ai „semnat condica”!!!!:)…glumesc! eu trec mereu pe la el si mai mereu are puterea sa ma surprinda cu ceva:)!
ApreciazăApreciază
delataste a spus:
Nu trebuie neapărat să te ,,desfaci pe de-a-ntregul”. Eu zic că ești bine așa. Keep up the good job!:)
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
tot cu timpul am învățat că nu trebuie să mă desfac pe de-a-ntregul:)…dar e important că încep să o fac…
ApreciazăApreciază
delataste a spus:
Atunci fă-o!:)
ApreciazăApreciază
dan st. andrei a spus:
Hmmm…nici nu stiu ce sa spun…..poate nu ar trebui sa spun nimic, ar fi mai bine asa… si totusi spun… uneori incerc sa fiu sincer.. sa fiu sincer cu mine, in primul rand… pe blogul meu sunt ganduri care ma macina de ani de zile, senzatii, stari, emotii de o clipa, permanent si trecator laolalta… sunt eu asa cum ma stiu doar eu, am nevoie de introsprectie dar probabil ca am nevoie si de confirmarea celor din jur, altfel de ce as publica toate astea? Poate pentru ca simt uneori sa aflu ca oameni rezoneaza la ganduri care ma framanta. Sa stiu ca undeva, cineva, seara, citeste si isi spune: „ei da, asta chiar asa e!”… Si asa sa imi dau seama ca nu sunt singur. Ca nici altii nu sunt singuri. Multumesc ca ma citesti uneori.
ApreciazăApreciază
Daniel Onaca a spus:
Eu obisnuiesc sa spun ca prietenii care își frecventeaza reciproc blogurile alcătuiesc o comunitate a solitarilor.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
…nu suntem nici prieteni și cred că nici solitari nu suntem:)
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Dan…acum nu știu eu ce să spun…m-am fâstâcit!:)…tu ți-ai „creat” locul tău unde să-ți așezi gândurile, frământările, senzațiile, stările pe care le aveai și te frământau!…eu am vrut locul meu pentru că NU le mai aveam!…s-a întâmplat să fii tu semnalul meu de-alarmă! …și faptul că empatizez cu tine deseori mă face să mă tot întorc la tine!
ApreciazăApreciază
Daniel Onaca a spus:
Frumoasa prezentare. Cred ca oricare bloger si-ar dori o astfel de „publicitate”. Voi explora si eu noul tarâm.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
…am fost doar sinceră și nu i-am făcut publicitate…abia, abia m-am îndurat să vi-l împărtășesc:)… și am o puternică senzație că Dan nu își dorea „publicitate” ci cred că cel mai degrabă l-am „stânjenit”!
ApreciazăApreciază
Daniel Onaca a spus:
N-am găsit cuvântul potrivit (de-aia l-am şi pus între ghilimele). Sunt convins că n-a dorit să-i faci publicitate.
La fel şi cu termenul „prieteni” . Sunt convins
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
știu dar am vrut să subliniez ca să se înțeleagă, danielule drag:)))))))))))))….
ApreciazăApreciază
Fata de ghindă a spus:
frumos simți. 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
frumos primești și tu 😛
ApreciazăApreciază
ovi a spus:
ma simt bine, chiar foarte bine, pe domeniul tau… deci… sa-i multumesc lui Dan??? mercic Dane…
eu… am plecat de la o giurgiuveanca… ce ma invita intr-un loc al ei… pe care-l numea blog… si am citit… si am comentat… si tot ideia ei a fost sa… am si eu un loc… asa… ca al ei…
intre timp… ea s-a retras numai de real… cum zice ea…
eu am ramas in virtual… cum multi, zic…
cred insa, ca… blogul este ceva real… un loc unde sa vii cu placere… sa te relaxezi… si sa pleci, doar ca sa revii… acelasi tu… si totusi mereu altul, mai bun…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
mulțumesc, ovi…așa este, am apărut pe-aici din „vina” lui:)…vai, l-am tot învinovățit și multă vreme nici nu a știut!!!!:)))
…cândva am luat în derizoriu noțiunea de blog…poate pentru că nu o înțelegeam…cu timpul, am descoperit oameni frumoși ca el, ca voi toți de aici și am realizat puterea unui blog…e și real și virtual în același timp!…așa cum spui și tu, e un loc unde vii cu plăcere, unde te poți regăsi, identifica….de fiecare dată același tu dar mereu un altul mai bun…frumos ai spus, dragul meu!!!:)
ApreciazăApreciază
nexya a spus:
Ce ma bucur ca te-a influentat asa, sa nu ascunzi lucrurile frumoase de noi 😀 de vin ce sa zic ???? decat Noroc draga mea, eu ”gust ” vinul si impartasesc cu el ganduri si dorinte 🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
:)…n-am să mai ascund de voi nimic!…am zis!!!!
…uite așa aș vrea să bem un vin, nexya!…..
ApreciazăApreciază
paradisblonzesc a spus:
atunci trebuie sa i aduc lui Dan mii de multumiri! draga mea leoaica sa stii ca eu te citesc cu drag si nu consider nicio clipa ca esti „mucegaita”. Fiecare are stilul lui de a scrie iar tu imi placi mult. Doar de asta tot vin la tine de cand am dat primul click. ti iubesc si ti pup di nu ti vezi!!!!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
având în vedere că tu deja mă iubești nici nu mă aștept de la tine la altceva:)…așa eram atunci!…acum sunt ceva mai „vie”!:)… a plecat de la dan și a continuat cu voi toți!
ti iubesc!
ApreciazăApreciază
Pingback: picătura de suflet – 84 « Colţu' cu muzică
Marius Bota a spus:
O scanteie a aprins minunata viata din blogul tau! Sa fii mereu tu insuti, aici acasa la tine, si sa ne primesti intotdeauna , si pe noi, cititorii tai, dragi si scumpi!!
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
NU VREAU să fiu altfel, marius…înseamnă să mă mint și să-mi fur căciula ori nu asta îmi doresc…iar voi sunteți „oaspeții ” mei aleși fără de care nu exist în casa asta!am nevoie de voi!!!!!:))))
ApreciazăApreciază
Pingback: colţul european – 19 « Colţu' cu muzică
Mishuk a spus:
regula e simplă… 2-1-5-1-4….le iei în sexte sau septime..le spargi în vreun fel…dar trebuie să ai chemare pentru asta…nu oricine poate să cânte cum nu oricine poate să-l asculte. e la fel ca o poezie a bătrânului englez, mort de altfel…o dramă, doar că de data asta nu în versuri ci pe note…de fapt şi notele sunt cuvinte pentru inimile care ştiu să le citească…. ce bine de tine!
ApreciazăApreciază
Pingback: Treceți și pe la ei (12) | Cronicile Ancuţei
Șoseta a spus:
Deci la început a fost un Dan.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
…în povestea mea mi-a ținut loc de „a fost odată ca niciodată!”:)
ApreciazăApreciază
Pingback: ziua de ieri (2) « Colţu' cu muzică
Hapi a spus:
Eu eram foarte activa pe un forum. La un moment dat mi-am dat seama ca pierd timpul si ca nu am parte de feedback asa cum mi-as dori. Ca nu stapanesc subiectele si ca nu pot directiona oarecum discutiile. Asta e, pierdeam vremea
Asa s-a nascut blogul cu ajutorul unor prieteni virtuali. Si azi imi e foarte drag in plus nu mai sunt activa deloc peacel forum.
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
:)…toate au un început, nu-i așa????
…eu nu eram deloc activă, pe nicăieri! nici cu mine însămi nu mai eram darămite cu altele…acum blogul este singurul loc în care sunt eu, unde mă iau în seamă și unde sunt activă!
ApreciazăApreciază
dagatha a spus:
eu cred că norul numărul 9 e unic!
Am zis!
🙂
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
sper și eu să fie!!!:)))….nu m-am clonat încă!!!!
mulțumesc, dagatha mea:)
ApreciazăApreciază
abisurile a spus:
„Citindu-l mi-am dat seama că sunt un om sterp, gol, vlăguit, mucegăit… ” Sa speram ca ne putem reface revenind doar la noi. Asa cum suntem .
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
cred că suntem singurii în măsură să o facem…revenind la noi, la vechii noi… acolo unde ne-a fost bine cândva!
ApreciazăApreciază
cosmisian a spus:
Si-a trecut un an de-atunci…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Da, Cosminule…a trecut un an de-atunci! 🙂 Nici nu știu când!!
ApreciazăApreciază
cosmisian a spus:
anul ce s-a scurs 🙂 hihi. Pentru mine a insemnat mult… anul in straturi de suflet…
ApreciazăApreciază
Andreotti a spus:
Și pentru mine, a însemnat la fel de mult!
ApreciazăApreciază