Etichete

, , , , ,

V-am împărtășit vreodată cum am ajuns să-mi fac un blog? Eram într-o perioadă în care viața mea era foarte aglomerată, în același ritm dement, când uitam de mine cu zilele!

Dan. Dan St. Andrei – el este vinovatul! Deși nu îl cunoșteam pe-atunci îmi părea că îl știu de-o viață. Se pare că totuși ne-am cunoscut cândva dar nu contează. Dan este un artist din toate punctele de vedere dar înainte de toate este un OM FRUMOS! Îmi pare rău că nu v-am vorbit despre el până acum dar, de obicei, cu oamenii frumoși, sunt egoistă. Adică îi țin pentru mine și nu vreau să-i împart cu altcineva (sic!)

Totul a plecat de la un post de-al său. Eram scufundată în fotoliul biroului, înecată în mailuri, oferte, facturi și telefoane… era târziu și eram atât de obosită încât dacă mă întrebai repede cum mă cheamă nu ți-aș fi putut răspunde ci cel mai probabil aș fi rămas cu o privire tâmpă pe chip. Ascultam muzică în căști, așa cum fac de obicei când sunt la birou, pentru a nu-i deranja pe ceilalți. Ascultam jazz. Asta ascult mai mereu la muncă pentru că… of, sunt atâtea motive pentru care eu iubesc jazz-ul încât e mai bine să nu le înșir aici… spun doar că mă ține vie! La doar un click distanță, Dan parcă îmi ascultase gândul și mi-a trimis doar mie  – așa îmi place să cred –  o adiere menită să mă trezească din amorțeală dar nu din cea de moment, ci din cea care se pietrificase deja de prea multă vreme!

…„ iar pianul, ei bine pianul, puteam să jur că își picura notele undeva în spatele meu, le simțeam atingându-mi ceafa și apoi, transformându-se într-un șuvoi subțire și răcoritor, îmi dădeau fiori alunecând pe șira spinării… ce banale sunt cuvintele atunci când încerci să vorbești despre muzică! Cum să poți explica torentul de sunete ce îți dislocă bucăți mari de suflet și le ia cu el, la vale, într-o cădere din ce în ce mai accentuata, undeva, în necunoscut?”

Citindu-l, mi-am dat seama că sunt un om sterp, gol, vlăguit, mucegăit… Odată cu muzica ce mi se revărsa din căști în urechi, pornind de-a valma și alunecând pe șira spinării, nu mi-e rușine să recunosc că m-am simțit excitată teribil! Ei, da!… Fără romantisme, fără atingeri, fără săruturi. Ci direct din scaun și fără nicio conotație sexuală! Doar din muzica și cuvintele lui. Atât! Vibram la frumos într-un mod pe care îl uitasem, ascultam o muzică desfăcută în felii de emoții așa cum uitasem s-o mai ascult. Contează atât de mult momentul acela în care te-a surprins încât nu-l uiți!

Am stat până în noapte târziu și i-am luat tot blogul la răsfoit. Voi de când nu ați mai băut un vin așa ca el? Eu de mult timp nu-l mai băusem!

A doua zi știam. Aveam nevoie de un loc al meu în care să mă desfac cât pot. Nu pot ca el, nu pot ca alții, pentru că încă nu pot să mă desfac pe de-a-ntregul! Pentru că încă redescopăr lucruri uitate.

Anunțuri