Etichete

, ,

Tocmai ce mi-am revenit dintr-un alt leșin provocat de cel de-al patrulea telefon făcut terci în capul meu fără nicio urmă de milă! Acces provocat din nou de cei doi veri apocaliptici ai mei care au înviat simbolic odată cu învierea de Paști și au început să zumzăie tropăind voioși prin viața mea! Cum?! Nu-mi cunoașteți verii? Hmmm, gândiți-vă! Sigur îi știți că aveți și voi exemplarele voastre!

Mă adun de pe jos cu fărașul și încerc să respir. Nu-mi iese și-mi aduc aminte că tot vară-mea m-a învățat respirația Lamaze (?) Deși ea cunoaște toate secretele și beneficiile acestui stil de respirație, se pare că pe mine mă sufocă și mai tare, ceea ce mă face să cred că vrea să mă omoare. Ah, deja sunt paranoică! Sunt plină de nervi și încep să semăn cu diavolul tasmanian. Mă ridic împrăștiat și mă duc să-mi pun niște muzică, să mă liniștesc. Scot un CD și pentru o fracțiune de secundă mă oglindesc în el! Uuuauu, sunt la fel de urâtă precum o gaură-n tavan! Clar, am nevoie de Puccini pentru tratament și pentru a nu vă mai omorî pe voi cu idioțeniile mele!

Aici voiam să ajung:

„La Boheme”, este de departe cea mai melodioasă (idiot cuvânt am găsit) operă a lui Giacomo Puccini, un exponent autentic al verismului italian. Această partitură este fabuloasă începând de la prima notă și până la ultima, fără excepție. Puccini a lucrat cu multă pasiune la această operă, mărturisind că, odată cu finalul, a avut senzația că „i-a murit unul dintre copii”. Boema a fost considerată de către foarte mulţi specialişti ca fiind opera cea mai apropiată de perfecţiune în construcţie şi expresie muzicală. Povestea este bazată pe o suită de întâmplări din viața boemei artistice din Parisul anilor 1830. Două povești de dragoste, la fel de actuale și astăzi, derulate în atmosfera romantică a Cartierului Latin. Povestea tristă dar frumoasă a dragostei dintre Mimi şi Rodolfo, doi tineri săraci din suburbia pariziană, care-şi trăiesc intens dragostea până când boala necruţătoare de plămâni a lui Mimi o răpeşte de lângă iubitul său și, în paralel, povestea pictorului Marcello îndrăgostit de șturlubatica Musette, aceasta părăsindu-l pentru a deveni amanta bătrânului Alcindoro. Opera este constituită din patru acte şi are la bază un libret scris de Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa, bazat pe „Scenes de la vie boheme” de Henri Murger.

Am văzut această operă în multe distribuții, unele mai bune, altele mai puțin inspirate. O prefer în varianta clasică chiar dacă  tușele moderne de astăzi își fac simțite prezența nu doar în viziunile regizorale, ci și în maniera de interpretare, a decorurilor și a costumelor. Ultima variantă vizionată mi s-a părut minunată nu doar pentru că este o operă film, în stil clasic, foarte bine executat ci pentru că Rodolfo este interpretat de tenorul meu preferat, Rolando Villazon – o voce caldă cu timbru inconfundabil, inteligent, rafinat, șarmant și care cântă cu pasiune intensă și Mimi, întruchipată de o soprană carismatică, cu o gamă largă de expresieși foarte versatilă – Anna Netrebko. De altfel, acest cuplu nu se află la prima colaborare. Chimia extraordinară care se naște între ei, de fiecare dată, este foarte vizibilă și în „Traviata”, în „Elixirul dragostei” sau în „Manon” și vă jur că merită vizionate toate, fără excepție.

 Vă las aria mea preferată: „O soave fanciulla”. E balsam pentru suflet!

Filmul este regizat de către Robert Dornhelm, austriac de origine română și din distribuție mai fac parte: Nicole Cabell, Daniel Boaz, Stephane Degout și Ioan Holender – un alt român celebru, fost director al Operei de Stat din Viena.