Etichete

,

Street Art sau graffiti este o formă de artă care are rădăcini încă din antichitate și care, în timp, a devenit o artă liberă, vie, rebelă și cu atitudine. De obicei, o astfel de caracterizare pare coborâtă din galeriile de artă modernă. Ei bine, străzile de zi cu zi ne demonstrează că pot fi niște imense pânze care se cer pictate și că își merită atributele.

Că vorbim de pereți, scări, de coloane, panouri și indicatoare, stații de autobuz, chiar și pe asfalt toate aceste spații și locuri pot fi transformate în adevărate piese de artă unice care înalță sprâncene și aduc zâmbete pe chipurile celor care le întâlnesc. Este o artă apropiată, intimă, altfel înțeleasă și mult mai directă față de cea expusă în galerii sau în instalațiile de artă.


Deopotrivă, este o formă de artă care poate crea probleme! Desfășurată și dezvoltată exclusiv în spații publice și private, când este realizată fără consimțământul proprietarilor devine act de vandalism (dacă sunt prinși). Pentru un artist al străzii, locurile private „furate” sunt cu un potențial maxim de performanță și foarte incitant. Astfel, arta stradală este predispusă la diferite presiuni sociale din partea formelor de artă recunoscute prin popularitate, deoarece se naște în astfel de spații, care nu sunt proprietatea celui care face graffiti. Asta înseamnă că graffiti încorporează elemente care sunt văzute foarte rar altundeva. Spray-ul cu vopsea și markerele permanente sunt folosite foarte des, iar structura lucrărilor este uneori influențată de nevoia de a o executa rapid, înainte să fie remarcată de autorități.

În efortul de a reduce vandalismul, unele orașe au desemnat ziduri sau zone exclusiv bine delimitate, date în folosul artiștilor de graffiti. Unii au sugerat că aceasta descurajează vandalismul de rând, însă încurajează artiștii să își facă treaba nestingheriți și să producă artă deosebită, fără să se teamă că vor prinși sau arestați pentru vandalism sau încălcarea proprietății private.

Din punctul meu de vedere, arta stradală este poate cea mai dinamică dintre toate formele de artă existente. O apreciez de câte ori o  întâlnesc și recunosc că mă stârnește rău! Doar că, la vârsta mea, să mă înhăitez cu o gașcă cool de graficieni ai străzii, mie îmi dă fiori de plăcere dar o oblig pe mama să-mi aducă pachețele la Jilava… și asta n-o pot suporta!

 

Am să revin cu un alt post, cu o altă ocazie și am să vă aduc și varianta 3D a acestei arte. Este fabuloasă, vă jur!

Anunțuri