Etichete

,

       Ludicul şi carnavalescul sunt adăugiri „festive”

      la simpla noastră existenţă: „A fi?” Sau: „A exista?!”

Sunt aşezări, demult, ce parcă într-adins te-ar aştepta. Acum, ca şi atunci, acolo, suntem cuprinşi de-o lumină ca de-un aer vechi, dar mereu aievea, de cum ţi-ai aduce aminte că odată, cândva, sigur pe acest pământ s-a cunoscut şi fericirea… În dimineţi sau înserări, în plină zi sau în amurg, oricând şi oriunde, de undeva din îndelungate vremi ori de şi mai departe, de dincolo de lumi, sosesc vedenii ce nasc presimţiri şi ne dau semne, numai de noi ştiute: de tine şi de celălalt…(despre eu şi tu – eu şi celălalt). Un fără de timp şi un fără de spaţiu ne învăluie conturul, iar pentru cei din afara noastră părem ca fiind duşi de pe lumea asta ori nebuni.

Odată cu petrecerea anotimpului, îmi doresc despărţirea de lume. Dar, ca în atâtea dăţi, „Reamintirea”, pasărea născută din visul meu intens şi dureros şi în interiorul căreia mă aflu, vâslind ca şi acum deasupra imaculatei foi, m-a salvat de la moartea cea fără de trup – a duhului, purtându-mă în fără de spaţiu şi timp, înapoi, către ţinutul închipuitelor mele adevăruri, la obârşii: în ţara celor „Pi” (a celor fericiţi), în „Ivoria”, aşa cum aveam să numesc locurile acelea, după ce le-am descoperit, sau le-am inventat? Nu mai ştiu, ştiu doar că le-am cunoscut şi existenţa lor pentru mine a fost, este şi va fi, pentru totdeauna, reală…”

                                                                         ȘTEFAN RADOF

Te-ai dus ușor, plutind deasupra lumii, în Ivoria pe care viața ți-a oferit-o odată, demult, așa cum mi-ai povestit. Dar tot viața, nemiloasă cum ai crezut-o, te-a adus înapoi. Și-apoi nu ți-a mai fost frică de moarte, o cunoscusei bine dar toți te-am vrut înapoi. Tu ai rămas cu noi, tânjind însă după Ivoria ta pe care ai căutat-o, necontenit, în tine, în noi și în lumea ce te înconjura. Parcă aud și acum în urechi cum mi-ai spus că ești pregătit de Marea Decolare. După mai bine de 10 ani de ne-vedere nu m-ai uitat. Eu nici atât! Nu sunt nici două săptămâni de când mi-ai trimis un mesaj în care îmi spuneai așa: ” Frumoasă Doamnă, mi-e dor de tine… oare când ne vedem?” N-am reușit s-o facem, Domnul meu, și dorul de tine nu s-a stins!

Mi-ai fost profesorul croit pe suflet, patru ani mi-ai fost familie, prieten, mentor, tată, iubit. Patru ani, ți-am fost studentă, fiică, prietenă și iubită. Și m-ai iubit, cum mi-ai spus-o mereu, simplu, în tot atâtea cuvinte. Și te-am iubit, așa cum ți-am spus-o onest, în tot atâtea cuvinte! Și am iubit felul în care ai știut să îmi arăți, de fiecare dată, că EU, dintre toți ceilalți, sunt cea croită pe sufletul tău, o întruchipare reală a Ivoriei din tine!

Du-te, OM FRUMOS și NEBUN… Ivoria iubită te-așteaptă!

Anunțuri