Etichete
diform, durere, ivan prieto, sculpturi, suferință, suprarealism
În periplurile mele internautice l-am întâlnit pe Ivan Prieto sau mai bine zis i-am întâlnit sculpturile. Nu știu de ce m-am oprit astăzi la el. Lucrările lui sunt evident suprarealiste dar sunt profund triste, parcă istovite, mâhnite și de cele mai multe ori poate sunt hidoase ochiului.
Diformitățile însă nu mă supără deloc, poate pentru că le percep profund umane și deloc străine. Îmi par sinonime cu durerea și cu slăbiciunile noastre. Dacă suferința, frica, durerea, angoasa, nevolnicia, ar căpăta forme, probabil că așa am arăta toți. Le preferăm deseori ascunse privirii pentru că ne este teamă sau rușine că vom arăta așa? Posibil! Dar ar fi doar o convenție, ca multe alte convenții, și-apoi toți am fi o apă și-un pamânt. Atunci, diformi fiind, nu ne vom mai deosebi.
Eu privesc durerea, mâhnirea, frica sau nepăsarea cu ochii deschiși fără să îmi fie teamă de (pre)judecăți strâmbe. Tu cum o privești?
Cu capul în nori 
O lume deformata, o lume diforma, o lume asimetrica. O lume reala.
ApreciazăApreciază
…asta este lumea reală!
ApreciazăApreciază
Vreau un loc la zid si eu 🙂 sa bem ceva 😀
ApreciazăApreciază
ba la fereastră, zic eu!…noroc!:)
ApreciazăApreciază
Noroc ! :*
ApreciazăApreciază
cioc:)
ApreciazăApreciază
Mi-l imaginez pe Prieto ca un Dali fara clopotzel pe strazile din NY !!! :)))
ApreciazăApreciază
… sau un Goya ”capricios”!! 😛
ApreciazăApreciază
vai, ce rău ești călătorule:)…
ApreciazăApreciază
Vrei sa fiu rau ?? Prin anii ’20 , prin Paris circula un blestem : s’ajungi sa fi pictata de Picasso !!! :)))))
ApreciazăApreciază
eh, aici e poveste lungă….cu picasso nu-i de joacă….nici anii 20 nu mai sunt:)
nu știu de ce suprarealismul are această latură întunecată:)…
„Suprarealismul este credința în realitatea superioară a unor forme de asociere până atunci disprețuite, în omnipotența visului, în jocul dezinteresat al gândirii.” (André Breton, 1924) – și e principalul exponent al curentului….la el am găsit o explicație:)))))
ApreciazăApreciază
Io asociez suprarealismul cu o propozitie a lui Cioran : ” … eu am obsesii ; oricine poate avea idei !” .
ApreciazăApreciază
HA! touche!…ai văzut de ce ??????
ApreciazăApreciază
Io as spune putin …diferit : toti avem obsesii , doar ca putini le exploateaza in mod creativ !
ApreciazăApreciază
:))))….asta spui tu…dar ce te faci cu cei care consideră că o fac în mod creativ?????…nu mai spun că unii primesc chiar și aprecieri!:)
ApreciazăApreciază
:p Sper ca nu referi la dictatori ?!?!?! :))))
ApreciazăApreciază
de ce???…ei nu au obsesii????
ApreciazăApreciază
Clar ca da …dar lasa-ma sa fiu subiectiv in ceea ce priveste creatia ( de fapt , altfel nu pot fi …. nu putem fi ) , si sa nu asociez niste obsesii unanim considerate ”malade” , cu opere de arta …
ApreciazăApreciază
toți suntem subiectivi în ceea ce privește creația…și Hitler a fost…și culmea, era un mare iubitor de artă!…și el a crezut că poate „desăvârși” o operă:)
ApreciazăApreciază
călătoruleee…treci pe curat că deja scriu în dungă:)))))))))))))
ApreciazăApreciază
hehe….
sa te duci in Grecia, la cateva muzee din atena. promite blonda ca ai sa razi cu lacrimi de sculpturile de acolo :))
ApreciazăApreciază
fusei…la toate aproape:))))))))))))))
ApreciazăApreciază
Cand suferinta parca infrange fiinta umana…nici vorbele, nici armonia formei nu se mai regasesc…
ApreciazăApreciază
poate că nu mai există?
ApreciazăApreciază
…dispar in eter..
ApreciazăApreciază
înghițite de-o gaură neagră:(
ApreciazăApreciază
da…care vin interior..
ApreciazăApreciază
chiar de-acolo!…e în noi…tot timpul, în stare latentă…până la un moment dat!
ApreciazăApreciază
pana cand isi cere partea…cu o forta nebanuita ce te poate cobora pana in cele mai adanci tenebre..doar pentru a te inalta din nou..
ApreciazăApreciază
unii nu se mai înalță:(
ApreciazăApreciază
timpul nu e acelasi pt toti…dupa cum fiecare fiinta isi intelege lectia, isi linge ranile in felul propriu. Se inalta, dar nu inainte de a pricepe…
ApreciazăApreciază
crezi?…mi-aș dori să fie așa
ApreciazăApreciază
ai incredere in mine…si tot din interior tasneste phoenix cand nu te astepti. ca sa te salveze pe tine de…tine
ApreciazăApreciază
am încredere în tine:)
ApreciazăApreciază
🙂 te pup 🙂
va fi bine…ai sa vezi!
ApreciazăApreciază
Sper ca nu esti iar la birou …:)) ca putem sa conversam asa pana dimineata !!! :)))
ApreciazăApreciază
ba sunt la birou!…ce credeai?????
ApreciazăApreciază
Mi-ar placea sa mai stau , dar trebuie sa plec putin !! In seara asta , dansam !! 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=BiViJkz10nw Daca nu ne mai citim , iti urez o noapte senina ! 🙂
ApreciazăApreciază
calatorule…ia stai…eu nu te gasesc!:)….da-mi de veste cand vrei sa fi aflat!:)…nu te pot alerga prin commenturi:)))
si eu plec..in pasi de dans…slow, slow, slow…noapte frumoasa!:)
ApreciazăApreciază
Ok , atunci cand ma intorc , pot sa ma folosesc de adresa de mail ce o ai postata la profil ?
🙂
ApreciazăApreciază
dap!:)…
ApreciazăApreciază
Ok !:)
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
ce lume ciudata..dar ce lume reala.
ce lume reala. chiar mi ai dat un subiect bun de gandire. uite ..uite cum am arata..ingrozitor!
iti dai seama?…
ApreciazăApreciază
De-am fi asa toti nu ne ne-am teme…
ApreciazăApreciază
..e o lume nu doar ciudata ci ingrozitoare. doar gandeste-te..
daca ar fi sa ne sculptam sufletele asa cum ai spus si tu..evidentiind toate fricile, angoasele si tot ce i rau din noi..??!?! ar fi specia pe cale de disparitie. Nici macar intre noi nu ne-am mai dori sa ne reproducem..
ApreciazăApreciază
convenție…dacă am fi fost de la bun început așa realizezi că și invers ți s-ar fi părut ciudat????….
ApreciazăApreciază
Da, haide sa le privim! Am citit o poveste de Orhan Pamuk despre manechine. Primele manechine au fost facute de un turc, spunea el, dupa chipul si asemanarea oamenilor pe care ii intalnea zi de zi. Toate magazinele l-au refuzat, oamenii nu doreau sa vada hainele pe niste oameni obisnuiti, asemanatori lor, vroiau manechinul care intruchipa femeia si barbatul ideal, asa au aparut papusile inexpresive si fara de suflet. Toate manechinele intruchipand oameni obisnuiti au fost mutati intr-un beci, un muzeu subteran destinat deteriorarii si uitarii.
ApreciazăApreciază
cartea neagră!:)….ei, bine…eu cred că manechinele din pivniță suntem noi! eu nu mai vreau vreau ken si barbie:)
ApreciazăApreciază
Măiculiţă! Scuip în sîn şi îmi aprind frenetic o ţigară. Ai reuşit să mă faci trist,Ivan Pietro!
ApreciazăApreciază
….îmi pare rău:)….sau :(, pardon!
ApreciazăApreciază
Pingback: La multi ani | Tudor
Pingback: Mărţişor…..Pentru tine… « androxa
Ba să nu îţi pară. E bine să fim traşi de mînecă. Prea umblăm cu tărtăcuţa prin universuri paralele. Tristeţea… ce ne-am face fără tristeţe? 🙂
ApreciazăApreciază
mi-ar plăcea s-o ținem doar pentru comparație…
fără ea, n-am ști care e antiteza!:)
….ți-am rupt mâneca?:)
ApreciazăApreciază
Ce mînecă? Arcul tîmplei! Praf. Rupt. 🙂
ApreciazăApreciază
în 14 colțuri?:)..da sau nu????
ApreciazăApreciază
Arcul tîmplei mele nu are colţuri din păcate. E sferic. Chiar şi în colţuri. Are un unghi rătăcit… pe la mijloc. Mai degrabă rupt în 14 curbe fanteziste.:)
ApreciazăApreciază
ah….eram precisă că-i în colțuri…eu mi l-am ciobit de-atâtea ori încât nu mai este demult un arc iar forma sferică e dispărută:)
ApreciazăApreciază
Tocmai mi-ai dat temă pentru acasă{măiculiţă! şi cît de neperpendicular eram eu cu devoir a la maison}. O să încep încă din seara asta. Să îmi fac tărtăcuţa să scrie despre arcuri dispărute care sunt încă acolo şi despre forma sferică iluzionistă care nu a plecat niciodată.
ApreciazăApreciază
știu și eu????….eu nu ți-am dorit să te apleci perpendicular pe temă….dar dacă tu vrei, e suficient s-o gândești:)…acum, dacă n-ai arcul ciobit sau dacă îl ai dar nu mai ai cioburile o să fie greu să redefinești curbura….
ApreciazăApreciază