Etichete

, , , , ,

În periplurile mele internautice l-am întâlnit pe Ivan Prieto sau mai bine zis i-am întâlnit sculpturile. Nu știu de ce m-am oprit astăzi la el. Lucrările lui sunt evident suprarealiste dar sunt profund triste, parcă istovite, mâhnite și de cele mai multe ori poate sunt hidoase ochiului. Diformitățile însă nu mă supără deloc, poate pentru că le percep profund umane și deloc străine. Îmi par sinonime cu durerea și cu slăbiciunile noastre. Dacă suferința, frica, durerea, angoasa, nevolnicia, ar căpăta forme, probabil că așa am arăta toți. Le preferăm deseori ascunse privirii pentru că ne este teamă sau rușine că vom arăta așa? Posibil! Dar ar fi doar o convenție, ca multe alte convenții, și-apoi toți am fi o apă și-un pamânt. Atunci, diformi fiind, nu ne vom mai deosebi.

Eu privesc durerea, mâhnirea, frica sau nepăsarea cu ochii deschiși fără să îmi fie teamă de (pre)judecăți strâmbe. Tu cum o privești?

Anunțuri