Etichete
De câte ori mă tentează exactitatea, resimt ironia nuanţei!
…
29 Joi dec. 2011
Posted in EU, Fara noima!, Maxime, VIATA
Arhive lunare: decembrie 2011
Erotism apoteotic vs. Erotism poetic
20 Marți dec. 2011
«…Vino!… Nu-ţi fie teamă… sunt umedă! Am o salbă de noroi, sânii mei se topesc, pântecul mi-e moale, am apă-n crăpături, mă-nghite clisa. Numele meu adevărat e Eliza. În pântece am mlaştini şi băltoace… Am o casă de argilă. Mi-e răcoare întotdeauna… Am muşchi de copac, muşte grase, coropişniţe, urechelniţe si broaşte râioase… Facem dragoste sub pături jilave… Ne umflăm de plăcere! Te încolăcesc cu braţele mele, ca năpârca. Te-nghit în coapsele mele moi, iar tu te afunzi, te scufunzi şi te topeşti în părul meu care plouă… Şi plouă-n pletele mele, plouă mereu. Gura mi se scurge, picioarele mi se scurg, umerii goi mi se scurg, părul curge, totul se scurge, cerul curge, stelele se scurg, curg…»
Eugen Ionescu, „Jacques sau supunerea”
Probabil că mulţi găsesc acest tablou ca fiind unul terifiant, grotesc, morbid şi dezgustător. Poate că nu găseşti nimic erotic în acest monolog. Ne-am obşnuit (sau poate este doar o convenţie, ca multe altele) să găsim erotismul doar în scene romanţioase, frumoase, umane, descrise în mod explicit sau ne-, dar cu cuvinte alese, în texte ornamentate cu metafore şi epitete din abundenţă, specifice celor ce suferă de calofilie, dar, pe care, în viaţa de zi cu zi, nu le-am folosi în asemenea situaţii.
Ei bine, poate că sunt eu nebună dar mie îmi pare că acest monolog al Robertei este plin de un erotism provocator şi adânc. E ca reumatismul ascuţit care te împunge şi te răscoleşte în vremuri ploioase, e un erotism sumbru cu timbru de bariton, cu inflexiuni, lumini şi umbre, mereu dureros, uimitor mereu.
M-am trezit rezonând la sentimentele ei deloc ascunse, deloc vinovate. Poate că surâsul ei este fără gură, poate ca fiinţa ei este descompusă în fâşii de carne macră, în vene şi aorte sângerânde dar pline de fulgere şi explozii, poate că e searbadă de amănunte voluptoase, poate că, asemeni lui Freud, eu găsesc câteodată sentimenul de fericire în momentul satisfacerii unei mişcări pulsionale nedomolite dar care este mai intensă decât saturaţia pulsiunii îmblânzite.
Poate că eu nu găsesc frumuseţea în însăşi frumuseţea lucrurilor ci în frumuseţea alterată de nefrumuseţe. Dar cine sunt eu să prefer antonimul ordinii amoroase?!
L’evidence éternelle – Rene Magritte
The dangerous liaison – Rene Magritte
Philosophy in the boudoir– Rene Magritte
Le Viol – Rene Magritte
O viaţă cu simbrie
15 Joi dec. 2011
Am ajuns să trăiesc în viaţa mea ca într-o casă cu simbrie.
Trăiesc în ea cu contracte încheiate pe perioade scurte, cu sau fără posibilitatea prelungirii şi, în mod cert, fără să pot negocia chiria.
Nu pot lua decizii majore fără acordul proprietarilor şi câteodată îmi trebuie chiar şi acordul vecinilor.
Nu pot să îmi dărâm ziduri sau să-mi ridic alţii fără să afectez structura de bază. Să-mi colorez pereţii, exclus.
Tot ce se strică trebuie să repar întodeauna singură şi dacă aduc îmbunătăţiri acestea rămân întotdeauna proprietarilor.
Stau cu obloanele ferestrelor trase de jena privilor curioase. Uşa o ţin încuiată şi nu pot să-mi las cheia sub preş.
Nu pot să răd, să cânt, să dansez, să dau muzica tare după bunul plac ci doar după orarul şi limita impusă de bunul simţ.
Nu pot să dorm ziua şi să trăiesc intens noaptea pentru că, cică, ar fi împotriva firii dar ce-ar conta dacă aşa aş vrea eu?
Am căsuţa poştală la comun cu proprietarii. Eu primesc taloanele lor de pensie, ei primesc scrisorile mele de dragoste.
Oare când apuc să trăiesc viaţa mea în casa mea?
Cu capul în nori 