Etichete

, ,

Pasionată de arhitectură în general, dar cu aplecare predilectă spre casele vechi, am norocul să locuiesc şi să lucrez într-o zonă în care astfel de bijuterii sunt înşirate una dupa alta. Tânjesc după cele frumoase, curate şi restaurate măcar de bun simţ şi plâng în pumni de necaz când le văd pe cele în pragul iminentei prăbuşiri, proferând blesteme la adresa proprietarilor – nu de ciudă că le au ci pentru că sunt de-a dreptul nesimţiţi!

Casa asta însă, are ceva special. Poate sunt nebună dar mie îmi pare VIE! O ştiu de cel puţin 2 ani şi o aştept să fie gata cam tot de atunci. Mă duc frecvent să o verific cu speranţa idioată că aş putea să o găsesc terminată peste noapte! Nu-l invidiez pe proprietar pentru că știu că s-a înhămat la un proiect de restaurare de anvergură într-un Bucureşti ticălos de scump dar măcinat de criza lu’ peşte! Fără resurse financiare considerabile acest proiect moare, aşa că nu-l condamn că nu o termină mai repede ci încerc să aştept linistită. Am noroc că mă învecinez cu El – proprietarul, şi cu Ea – casa. Aşa îi pot monitoriza după bunul meu plac!

Ce avem noi aici?

O casă de început de secol XX, într-un uşor mix de stiluri dar, per ansamblu, este reprezentativă stilului Art Nouveau. N-aş putea spune dacă la origini casa arăta aşa dar înclin să cred că nu. Multe elemente par adăugate și încă într-un mod fericit

Adejctive care îmi vin în minte: sinuos, curbiliniu, ondulat, senzual…

Forme vegetale frumos alambicate şi de-a dreptul umflate pe alocuri, ca în extremul, dar dulcele-i stil a lui Gaudi.

Ancadramentele ferestrelor ies în relief îmbogăţind faţada cu o expresie organică, întărită de liniile curbe ale acestora.

…Lesne ai putea să „cânţi” la poarta asta ca dintr-o harpă fermecată!

Exceptând postamentul betonat al gardului, cu greu găseşti linii drepte sau unghiuri ascuţite. Gardul ăsta parcă a crescut din pământ şi se înalţă ca vrejul de fasole a lui Jack!

Detaliu de poartă: doi dragoni deloc furioşi, cu aripi găurite şi cu nişte cozi încolăcite, ce îmi par desprinşi dintr-un carton de joc video sau care seamănă cu două „coarne” de Harley Davidson călărit de un rocker. Să fie tuşa personală a  proprietarului? Nu-mi pasă, dar îmi plac de mor în contextul ăsta!

maison de l`art nouveau (7)Cartuş ornamental supradimensionat decorat cu siluete feminine şi ornamente vegetale tipice stilului – plante agăţătoare – îmi amintesc de liniile grafice ale lui Beardsley.

Coloane cu volute ce se topesc subit în arhitravă. Parcă le simţi cum intră pe sub pielea casei, te aştepţi să crească, în continuare, prin carnea ei şi, la fel de brusc, să se iţească semețe prin acoperiş!

maison de l`art nouveau (10)Fereastră la care aş putea sta şi eu ca muşcata aceea, cu speranţa că un Alphonse Mucha m-ar surprinde într-o litografie de-a sa. Dar eu nu sunt nici Sarah Bernhardt a lui Mucha şi nici fereastra nu este a mea, aşa că rămân la umila mea condiţie de muşcată şi-atât!

Mda! Cam asta e! Mi-a fost ruşine să cer să intru în casă, nici măcar în curte n-am îndrăznit să cer. Asta dupa ce, cineva, proprietarul probabil, s-a pironit în poartă şi a început a se uita la mine luuuung, curioooos şi amuzat cum dau târcoale casei, prăbuşită de frig şi cocoşată de greutatea aparatului foto. Data viitoare însă, îmi iau inima în dinţi şi mă duc peste el. Sunt moartă de curiozitate să văd dacă această casă RESPIRĂ pe dinăuntrul ei aşa cum RESPIRĂ pe-afară!

Anunțuri