Etichete

E zi afară şi totuşi e noapte-n capul meu. Orbecăi în bezna mea şi mă întreb de unde am venit, unde mă duc şi mai ales de ce am venit pe aici, prin viața mea. Recunosc că pe mine filozofiile şi stereotipiile de gen, care răspund la astfel de întrebări, mă lasă rece. Nu se aplică persoanei mele, nici măcar în varianta fabuloasă că ne-am născut din praf de stele – nu-mi încântă simţurile. Deşi cu praful sunt de acord, doar că eu sunt praf şi pulbere!

Niciodată nu pare că găsesc un moment potrivit de profundă analiză pentru a-mi răspunde dar acum devine imperios necesar. Trebuie să mă scot la iveală pe mine şi din mine, lucrurile amorţite sau chiar lucruri pe care nu le ştiu pentru că nu am avut niciodată ocazia să le aflu.

Iau din urmă ceea ce am făcut şi recunosc că nu sunt neapărat mândră. Nimic nu m-a scos din anonimat deşi parcă nici pe ultimul rând nu mă aflu. Și totuşi ceva mă nelinişteşte. Sunt încurcată într-un mare ghem şi nu mai găsesc niciun capăt al firului de care să mă ţin şi să ies, pentru că:

…de ceva vreme, zilele mele sunt iremediabil date cu copy/paste. Eu nu mai ştiu când începe una şi se termină cealaltă. La fel şi lunile. Sunt puse pe repeat, într-o buclă nesfârşită. Mă mai trezesc cumva atunci când ies în sandale în zăpadă şi-mi zic în barbă „ia uite, a venit iarna”! Ieri aveam 20 de ani sclipitori, azi 35 clari şi bătuţi pe muchie şi, vezi bine, mâine voi avea 60 prăfuiţi. Cum naiba trece timpul ăsta când, la mine, fiecare zi îmi pare nesfârşită?

Și totuşi am muncit toata ziua. Şi totuşi nu am făcut nimic. Nici azi, nici mâine. Respir doar! Unde sunt? Ce fac? Unde mă duc?

E noapte în capul meu deşi afară e zi. Nu știu ce tot dracu mă tot mint că-s bine.

Anunțuri